AcasăDezvaluiriAncheteDNA ii strica luna de miere lui ginerica Zgonea!

DNA ii strica luna de miere lui ginerica Zgonea!

Iata ca in viata nu le poti avea chiar pe toate. Iar de veridicitatea acestei vorbe din batrani se va convinge, cat de curand, si presedintele Camerei Deputatilor. Pentru ca, dupa ce si-a gasit implinirea sufleteasca prin oficializarea unei mai vechi legaturi amoroase, planurile lui Valeriu Zgonea privind petrecerea traditionalei luni de miere ar putea fi pur si simplu deturnate.

Proaspăt însurat, Valeriu Zgonea va fi nevoit să-şi schimbe planurile de familie din cauza procurorilor

Cu toate ca perioada aleasa parea fara eventuale surprize neplacute, caci Parlamentul Romaniei tocmai a intrat intr-o vacanta prelungita, ca de obicei. Dar, chiar daca nu va fi chemat de urgenta la serviciu, este foarte posibil, cel putin dupa cum sustin sursele noastre, ca proaspatul ginerica sa fie solicitat sa dea cu subsemnatul. Ce-i drept, tot despre probleme de serviciu, procurorii anticoruptie fiind cat se poate de interesati de intalnirile de taina ce ajunsesera sa aiba loc aproape zilnic in biroul presedintelui Camerei Deputatilor. Si la care participau mare parte dintre “clientii” parlamentari ai Directiei Nationale Anticoruptie.

Ca la Mecca!

Politicienii care ajunsesera sa sufere adevarate atacuri de panica doar la gandul ca ar fi putut sa intre in vizorul oamenilor Laurei Codruta Kovesi erau convinti ca ultima lor sansa de scapare s-ar putea gasi tocmai in biroul atat de primitor al presedintelui Camerei Deputatilor. Unde, in ultimele luni, se intetise ritmul intalnirilor de taina intre diversi parlamentari si nu doar. Personalitati care, dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, stiau ca DNA-ul le sufla deja in ceafa. De altfel, procurorii anticoruptie au si dat recent o mostra din aceasta veritabila cutuma prin care politicieni sau alti demnitari care intampinau diverse probleme se duceau la biroul lui Valeriu Zgonea ca la Mecca! De ce, ramane, desigur, de vazut. Pentru ca, de exemplu, dupa cum reiese dintr-unul dintre rechizitoriile procurorilor anticoruptie, conform interceptarilor telefonice efectuate in dosarul “Licenta”, presedinta Consiliului National al Audiovizualului, Laura Georgescu, era chemata de catre “combinagiul” Viorel Hrebenciuc sa vina la biroul lui Valeriu Zgonea, ca sa afle cum decurg lucrurile cu traficul de influenta cerut si facut in numele lui Gheorghe Stefan “Pinalti”. Dar nu doar sefa CNA “lua lumina” din biroul lui Zgonea. Pentru ca si  nenumarati alti politcieni cautau un refugiu in fata asaltului procurorilor DNA in acelasi birou “salvator”.

Frica de tehnica

Desigur, poate ca parlamentarii luati la ochi de catre DNA pentru veritabilul “pelerinaj” constant efectuat la biroul lui Valeriu Zgonea isi puteau inchipui ca astfel scapa de varianta neplacuta de a pica pe tehnica, fiind ferm convinsi ca nu pot fi interceptati in biroul presedintelui Camerei Deputatilor. Ramane de vazut daca au fost inspirati sau nu. Insa, dupa cum sustin sursele noastre, exista mari suspiciuni privind folosirea acestei locatii pentru punerea la punct a unor stategii tocmai pentru a se infrana anchetele DNA. Si chiar daca este inca hazardat a pronostica gradul de implicare a presedintelui Camerei Deputatilor in toata aceasta tarasenie, se pare ca, totusi, Valeriu Zgonea va trebui sa dea explicatii cu privire la ceea ce stie despre intalnirile de taina din primitorul sau birou din Palatul Parlamentului. Si asta cat de curand, pentru ca procurorii anticoruptie au avut oricum destula rabdare, lasandu-l pe liderul pesedist sa-si puna pirostriile si sa faca “nunta anului” la Palatul Snagov.

 

author avatar
Catalin Tache
4.048 afisari

2 COMENTARII

  1. „Accident de circulație produs pe drumul național 1 C Baia Mare – Satu Mare, pe raza orașului Tăuții Măgherăuș.
    La volanul bolidului de lux înmatriculat în județul Cluj era Radu Șofron, directorul Regionale Cluj CFR Călători. Alături de el în mașină (dar și într-un alt bolid de lux aflat în urma autoturismului VW implicat în accident) s-au mai aflat:
    Iosif Szentes, director general CFR Călători, Robert Niță, director exploatare CFR Călători, Vasile Secară, fost președinte al Directoratului CFR Călători (fost coleg de clasa cu fostul ministru al Transporturilor Ioan Rus și trimis în judecată de DNA). Aceștia au fost la Gara CFR Baia Mare unde au discutat cu administrația publică locala detalii despre programul de reabilitare al clădirii(cladire ce apartine de CFR Infrastructura).
    La întâlnire a fost prezent și ministrul secretar de stat, Dragoș Titea. La 13.15 această întâlnire s-a terminat iar câteva minute mai târziu cei enumerați mai sus au fost implicați în accidentul rutier. Mașina instituției CFR Călători a fost distrus după ce directorul Regionalei Cluj a efectuat o depășire neregulamentară și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar din sens opus. Sursele nostre susțin că angajații statului s-ar fi îndreptat spre Valea Măriei (județul Satu Mare), unde ar fi trebuit să participe la un chef”

    Aflati in plina ofensiva anticoruptie, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pe cale de a deschide un nou front de lupta, care va cutremura, cu siguranta, societatea romaneasca, sa fie vorba si de CFR Calatori, oare s-a auzit de Secara Vasile(inculpat in acest moment), Dorobantu Valentin(dirijorul trenurilor pe la REGIOTRANS privat), Carmen Maria Popescu(director achizitii), Miu Ileana(director economic),Liliana Constantinescu(jurista sefa),Claudiu Dumitrescu(inculpat), Alexandrina Gatej,Dana Galben Rachila,Gavris Teodor(inculpat), Nita Robert, Timis Bogdan, Protopopu Gabriel Telu(inculpat),Berindean Nicolae(inculpat),Szentes Iosif(director general), etc?
    Dar pe unde “zace” raportul Ministrului Transporturilor, Ramona Manescu inaintat la organele competente ,referitor la activitatea “ireprosabila” a unora de mai sus in decursul anului 2013 din care rezultau probe clare pentru comiterea unor posibile fapte de coruptie?

  2. La romani exista un proverb plin de sens in legatura cu evolutia istorica a GRECIEI „LUPUL SE INTOARCE DE MAI MULTE ORI ACOLO UNDE A MANCAT O OAIE” . Proverbul se potiveste mult mai bine situatiei Ro care a fost odinioara sub imperiul AUSTRO-UNGAR , dupa cativa zeci de ani ,RECHINII AUSTRIECI care au stat cu gandul la bogatiile lasate in urma in Ro, s-au intors si ne-au FURAT petrolul si gazele asociate, padurile, pamantul fertil si cat au putut din sistemul bancar. UNGARIA tot datorita instinctelor de rechin vrea tot dupa cativa zeci de ani sa se stabileasca pe teritoriile Ro. Fostul IMPERIU TURCESC si el cu sprijinul lui BOMBONEL nasul si PINOKIO-operatu (doua nationalitati conlocuitoare) spera sa revina substantial pe teritoriu Ro pt dominare religioasa si culturala. Toate acestea s-a intamplat datorita faptului ca Ro este una din putinele popoare care s-a mentinut in teritoriu pe care s-a format ca civilizatie si natiune. Insa din cauza tradatorilor, mafiotilor si ticalosilor, a stricatilor si retardatilor care conduc Ro de 25 de ani, procesul dezradacinarii poporului roman poate continua rapid..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger