Cauta

De dorul Alexandrei, șeful Jandarmeriei își dă spor de 11.000 lei lunar!

Ca și Enescu, generalul Mastan își bagă sporuri de weekend

De peste doi ani de zile, zeci de mii de jandarmi sunt trimiși ”carne de tun” pe străzi! Toți comandanții care s-au perindat pe la conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nefăcând niciun efort de a încerca să recompenseze barem, pe cât se poate și financiar, aceste eforturi deja prea împovorătoare.

Și Motanul a plătit pentru Iubi a lui

Mai ales că trebuie să fie suportate de niște oameni care au totuși familii, rate la bănci și în loc de sporuri primesc doar amenințări că sunt militari și trebuie să fie la ordin non-stop. Pentru că, nu este așa, dacă nu le convine pot fi oricând trimiși în fața Parchetului Militar! Că doar de aia sunt militari! Numai că militar este și ”comandantul lor suprem”, recent avansatul general de brigadă Alin Ionel Mastan. Cel care însă, spre deosebire de subordonații săi, își bagă la greu sporuri pentru orele suplimentare ”lucrate” în fiecare zi de sâmbătă și duminică! Atunci când apără patria doar din birou! Acolo unde s-a baricadat în ultima vreme doar pentru a suspina după Alexandra și siropoasele vremuri de la Cercetare – Documentare… Și a încasa alte 9.800, 10.400, 11. 000 de lei, sporuri lunare pentru ore suplimentare… Sume care se adaugă la cei 14.000 de lei leafă.

Fostul șef al IGJR a frecat motanul la DNA Militar

Că uite fix atât și-a calculat generalul Mastan că merită prestația sa din fruntea Jandarmeriei: 25.000 de lei pe lună!

Gălățene, vezi să nu te ”pupe” Cazacu!

La Inspectoratul General al Jandarmeriei Române tocmai ce a descins din nou Corpul de control al ministrului Afacerilor Interne. Oamenii directorului general, comisar șef de poliție Tiberiu Gălățeanu luând în custodie tocmai ”fișa de pontaj” a inspectorului general, Alin Mastan. De fapt, cele cu justificarea sporurilor de aproximativ 10.000 de lei lunar care i-au intrat în conturi generalului de brigadă numit de consăteanul Lucian Bode la conducerea Jandarmeriei Române. Doar pentru că ar fi prestat în propriul birou, în zilele de sîmbătă și duminică. Și cu toate că nu merită, de această dată îi mai oferim încă o dată obedientului șef al Corpului de control prezumția de nevinovăție.

Jandarmii stau pe străzi că sunt militari șefii încasează sporuri de zeci de mii

Și nu publicăm încă ”fișa de pontaj” a generalului Mastan, așa cum am făcut-o în cazul predecesorului Bogdan Enescu. Însă asta doar pentru a îi acorda comisarului șef Tiberiu Gălățeanu – noi l-am anunțat că nu îl face chestor! – șansa de a se reabilita și a trimite la Secția Militară a Direcției Naționale Anticorupție dosarul cu sporurile încasate de inspectorul general al Jandarmeriei pentru pontarea zilelor de sâmbătă și duminică. Și asta chiar dacă știm foarte bine că ”prețioasele indicații” ale ministrului Lucian Bode au fost tocmai în sens contrar… Numai că, ghinion, Dosarul Mastan nu mai poate fi mușamalizat, mai ales odată intrate documentele probatorii și în posesia noastră! La fel după cum nici Dosarul Enescu nu a putut fi, în ciuda tuturor presiunilor și amenințărilor! Așa că, Gălățene tată, dă mai repede drumul la dosarul lui Mastan și trimite-l direct la DNA Militar! Să decidă procurorii militari dacă acesta și-a încasat suta de milioane lunar, peste leafă, în mod legal sau nu…

Veste proastă pentru șeful Corpului de control al MAI Procurorul Cazacu e pupăcios rău

Nu de alta, dar altfel s-ar putea chiar ditamai șeful Corpului de control să fie chemat ”în spate” la Știrbei. Și cum deja am dezvăluit public cât de ”iubăreț” este procurorul Radu Mihăiță Cazacu – chiar dacă un singur pupic l-a costat apoi 1.300.000 de euro! – Gălățeanu nu trebuie să uite că tot acesta a instrumentat și dosarul lui Enescu. Chiar dacă acum se leapădă de el… Mai ales că, oricum, mandatul lui Bode la Interne este deja ”frunză în bătaia vântului” sistemului… La fel ca și cele ale ”pălincarilor” lui de încredere aduși din Sălajul natal, inspectorii generali de la IGJR și IGI, Alin Ionel Mastan și Marius Florin Mihăilă! Prietenii știu prea bine de ce!

Mastan chiar că a băut după Enescu!

”350 de milioane pe lună, leafă de jandarm”! Aceasta este ”lovitura” din 19 iulie 2020 care a dus la deschiderea anchetei penale, finalizată cu următorul comunicat oficial nr. 632/VIII/3, din 24 septembrie 2020: ”Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul ENESCU BOGDAN, colonel, la data faptelor și în prezent împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare a funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (10 acte materiale)”.

Iată însă că au trecut doi ani și noul inspector general al Jandarmeriei Române, generalul de brigadă Alin Mastan pare să fi băut și el după colonelul Bogdan Enescu. Cu toate că, după cum reiese din informațiile intrate în posesia noastră, nemaifiind pandemie, Mastan se mulțumește să ”ridice” de pe card ”doar” câte 25.000 lei lunar! Stranie ironie a sorții însă, uite că ”blestemul inspectorului general” care pare să fi lovit Jandarmeria Română nu face ravagii doar pe plan profesional. Dar și pe persoană fizică… Pentru că ”Motanul” Bogdan Enescu se închidea în birou după program, sâmbăta și duminica, încasând astfel sporuri de peste o sută de milioane de lei vechi, doar pentru a fi alături de ”Iubi”. Relația amoroasă cu juna sexy-jandarmeriță din subordine fiind în cele din urmă asumată, după seria de probe foto din ”NAȚIONAL”. Și uite că acum și pe Mastan pare să îl fi lovit ”blestemul” nu doar în cont, dar și în inimă… ”Băieții răi” – cei care nici nu se știe când ar putea face o ”nefăcută”, dând drumul la ”filmulețul din hotel” – necrezând totuși în suspinele ”după Alexandra”…

Bode nu l uita pe Mihăilă

Oricum, în ciuda dorului de care încă pare a fi mistuit, generalul Mastan cel puțin își poate ”ostoi” orgoliul rănit de faptul, că, barem dacă tot oftează singur prin birou, când crede că nu îl vede nimeni, cel puțin își mai rotunjește și el veniturile cu câte 10.000 lei lunar. Ceea ce nu este chiar de colea… Mai ales că, oricât ar fi ei de sălăjeni, Lucian Bode, Alin Mastan și Marius Florin Mihăilă habar nu au câți ”șefi” ca ei sunt puși ”la uscat, în podul” Internelor, de către adevărații băieți deștepți ai sistemului. Cei a căror răbdare s-ar putea să fie limitată, dacă șeful Corpului de control al ministrului de Interne nu finalizează controlul de la IGJR, derulat strict pe orele suplimenatre ale inspectorului general al Jandarmeriei Române!

Ultimele stiri

  • Lupul paznic la oi. Cum vor supraveghea giganții tehnologiei inteligența artificială?
  • Informațiile economice nu mai curg libere. Firmele de consultanță au nimerit pe un teren minat
  • Conducta Belarus. Limuzinele occidentale intră în Rusia sancționată
  • Jandarmii au pus garduri în faţa DNA. Reținere de 24 de ore pentru Coldea?
  • O spune chiar Nicuşor Dan: „Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei” – VIDEO
  • Trăiască Uniunea Sifonarilor din România!
  • Procesul lui Vlad Pascu/Părinții victimelor au cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor. Ce a decis noua judecătoare
  • VIDEO Ciolacu, mesaj pentru bugetarii nemulțumiți: „Sunt angajați care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”
  • Bomba zilei! Coldea și Dumbravă, audiați la DNA – VIDEO
  • Profiturile-record în România ale marilor companii arată că politicile economice ale PSD dezvoltă mediului de afaceri
  • Exit mobile version