AcasăDezvaluiriAncheteDe ce tac Serviciile?

De ce tac Serviciile?

Chiar la sfârșit de 2019, pe când toată lumea se pregătea deja de petrecerea Sărbătorilor de Iarnă iar puțini inițiați începeau să ciulească urechile tot mai neliniștiți la veștile despre ”noua gripă” din Wuhan, statul român lua niște decizii cel puțin surprinzătoare. Mai ales în condițiile în care, totuși, guvernanții nu se aflau puși în fața unui excedent bugetar fără precedent pentru noul an bugetar și drept urmare nu mai știau cum să golească Trezoreria…

Iar ”balul” a fost deschis tocmai de cel care la acea dată se afla încă în fruntea ”listei scurte” pentru nominalizarea sa ca și viitor premier al adevăratului ”guvernul meu”. Este vorba despre proaspătul rezervist Nicolae Ionel Ciucă, cel care din postura de ministru al Apărării a decis că prioritatea absolută a mandatului său este plata în avans a jumătate de miliard de dolari către un producător american de armament! Fără ca să ceară barem cineva acest avans! Și fără ca măcar în prealabil vreo minimă ”tentativă” de solicitare în acest sens să fie luată în discuție la negocieri. Negocieri la care, de altfel, reprezentanții statului român s-au arătat din nou prea timorați pentru a-i mai deranja pe partenerii noștri strategici cu ”prostia” aia de condiționare offset. Iar cum Ciucă este totuși unul dintre generalii români cu cea mai palpabilă ”expertiză” internațională în domeniul militar rămâne totuși inexplicabil gestul acestuia. Mai ales că este greu de crezut că noul ministru a fost lăsat să dispună aceste plăți în avans doar pe persoană fizică. În condițiile în care nici măcar vreun reprezentant al Consilului Suprem de Apărare a Țării nu a considerat necesară nu acordarea unui aviz altfel obligatoriu, dar nici măcar o minimă informare în acest sens! Culmea este însă că odată deschisă această ”Cutie a Pandorei” de către generalul Ciucă, nenumărate alte structuri ale statului român au preluat modelul. Nu doar de a lucra cu ”banii jos”, dar chiar de a se încăpățâna de a efectua plățile înainte, pe perioade cuprinse chiar între șase și opt luni! Fără ca măcar în această perioadă să existe și cel mai mic raport informativ al structurilor pe această temă! De ai fi zis că serviciile noastre sunt prea preocupate cu pregătirea informărilor către ”beneficiarii locali” cu privire la inevitabilele efecte economice catastrofale care vor apărea odată cu pandemia de coronavirus. Pentru că dincolo de războiul pe viață și pe moarte pe care medicii, cercetătorii și autoritățile administrative îl poartă peste tot în lume cu COVID-19, omenirea este răvășită în această perioadă și de un alt război global, cel financiar pentru stabilirea ”noii ordini mondiale”. Numai că, ghinion, în timp ce de acum iese deja la iveală tot mai mult faptul că începând cu primele zile ale lunii ianuarie cam toți liderii statelor membre ale Uniunii Europene erau puși la curent cu ”dedesubturile” acestei pandemii, informările către CSAT au lipsit cu desăvârșire. Iar de atunci timpul tot trece, ”gluma” deja s-a îngroșat, dar România pare a sta în continuare în picioare doar datorită eforturilor într-adevăr remarcabile ale doar câtorva specialiști, cât să-i numeri pe degetele de la o singură mână! În timp ce serviciile continuă să tacă mâlc! Cu toate că, la ce criză financiară globală se anunță, poate ar fi indicată nu doar interdicția deplasării românilor pe timp de noapte, dar și ”recomandarea” ca structurile statului român să suspende plățile efectuate în avans a sute și sute de milioane de euro. Bani de care vom avea nevoie mai mult și mai curând decât ne așteptăm. Bani cu care, de asemenea, s-ar putea constitui eventual un fond de garanție care să forțeze băncile să suspende și în România, la fel ca în majoritatea celorlalte state europene, plata ratelor bancare pentru populație barem pentru o perioadă de câteva luni. Și atunci normal că dacă tot sunt forțați să stea în casă, or să înceapă să se întrebe tot mai mulți români de ce tac Serviciile?

Carantină în cazărmi!

La începutul lunii ianuarie, șefii guvernelor occidentale începeau să primească informări tot mai detaliate nu doar cu privire la ”tsunami”-ul de COVID-19 ce urmează să lovească Europa, dar și cu privire la măsurile pragmatice  ce se pot lua cu minim de eforturi logistice pentru ținerea sub control a pandemiei. Iar la nivelul de interoperabilitate atins de structurile informative europene este pur și simplu imosibil ca serviciile noastre să nu fi fost racordate la aceste rapoarte! Ca și la primele analize informative realizate de specialiști, de altfel. Iar după cum dezvăluiam cu doar câteva zile în urmă, la nivelul României cea mai ”viabilă” soluție ar fi fost folosirea cazărmilor dezafectate aflat în subordinea Ministerului Apărării Naționale pentru ”carantinarea primară” a primelor valuri de suspecți din Diaspora. Mai ales că în acest sens ar fi fost absolut suficiente posibilitățile financiare ale bugetului MApN. Asta ca să nu mai vorbim că ar fi fost sufiecientă și o mică parte din plățile efectuate în avans pentru producătorii străini de armament pentru ca toate aceste unități militare să fie aduse în cel mai scurt timp la un nivel de asigurare al carantinei sau izolării cu mult peste cele disponibile în hotelurile clasice închiriate acum pe bani mulți. Pentru că dacă Ministerul Afacerilor  Interne a primit un ajutor de urgență de 100 de milioane de euro pentru a face față gestionării întregii probleme la nivel național, vă dați seama ce s-ar fi putut face cu cele 500 de milioane date de Ciucă fără ca să ni le ceară cineva! Mai ales că în cazul Ministerului Apărării spațiile deja existau! Ca și paza militară absolut obligatorie într-o astfel de situație! Ca să nu mai vorbim că prin ”carantinarea și izolarea” în aceste cazărmi ar fi fost evitată din start propagarea panicii care deja se anunță mai periculoasă decât pandemia propriu-zisă. Pentru că în loc să aduci și să izolezi mii de persoane în hotelurile din Mamaia, transportul și ”carantinarea” acestora în cazărmile MApN s-ar fi putut efectua în cea mai mare ordine, disciplină și mai ales liniște socială! Numai că, parcă printr-un efort tardiv de îndreptare a lucrurilor, Ministerul Apărării a decis instalarea ”mediatică” a spitalelor de campanie ale Armatei Române în București sau Constanța. Asta în timp ce se refuză să se ia barem în calcul folosirea cazărmilor dezafectate sau a nenumăratelor ”locații” existente în rețeaua ”logistică” asigurată de generalii Cătălin Ștefăniță Zisu și Marian Hăpău.

author avatar
Catalin Tache
8.148 afisari

23 COMENTARII

    • Eu inteleg ca ordinul pe unitate este sa va apărați superiorii, dar daca imi argumentezi care era urgenta sa plătim in avans jumătate de miliard, eu imi cer scuze. Daca nu exista nici o urgenta, scuipați superiorii

      • Este o decizie militară!!!!!care este treaba prietenului Tache sa și bage nasul in deciziile militare????

        • Pe banii nostrii(publici) si in conditiile in care se incalca legislatia achizitiilor (cea creata de militari, nu cea civila) si se platesc pretuti nenegociate si se mai eludeaza si alte legi (off-set, implicarea unui partener industrial roman, si se mai achizitioneaza si gioare (mana a2-a sau chiar a 3-a, adica tehnica de muzeu- exemple sunt o multime), este TREABA NOASTRA A TUTUROR.

      • Stimabile, e valabil si pt dv: citiți (deci vorbim la pers a 2-a) pe site despre G2G cu USG. Mai departe veți pricepe de ce nu există „plăți în avans” dar și multe altele. Altfel, cîntați ce vi se cere…dar e păcat pe vremurile astea grele. Game over!

        • A mai fost un comisar de politie pe la Neamt care a folosit aceeasi expresie, „game over”, sa acopere mediatic o gasca de camatari care-l sponzorizau si carora le proteja ilegalitatile. Sa fie oare aceeasi situatie, „domnilor”?! (am folosit pluralul).

  1. Mai fratior,au ajuns generalii Romanii,sa fie tradatori de neam si tara? Eu cam asa inteleg,e drept,in prostia mea.S-a mai vazut asta in istoria tarii noastre?

    • Intelegi bine !
      Asa a fost DINTOTDEAUNA, INCLUSIV IN SOCIALISM, CA DOAR MILITARU SI CEILALTI”CORBI” ERAU GENERALI AI MAPN !!!
      Sa nu-l uitam pe agentul seviciilor de spionaj britanice, nemernicul de Stanculescu !!!

  2. Afacerea PIRANIA V este gata sa explodeze. Toti elvetienii de la MOWAG si americanii sefi au plecat dupa ce au inchis hala de depozitare a transportoarelor (36 de bucatti) care nu sunt receptionate si care sunt intarziate cu 1 AN, desi au fost platite de acum 2 ani.
    HAI LIBERARE!!!

  3. @ Opinați că în astfel de vremuri, de criză, ar trebui organizat un teledon public pentru generaili și ofițerii superiori, care să contribuie și financiar la susținerea luptei anticriză, ?

  4. Priviți ce muiane au acești așa-ziși generali. Incompetenți cât cuprinde, îngâmfați cât cuprinde, trădători așijderea. Structurile de siguranță ale României, plătite foarte, foarte gras din banii românilor, lucrează pentru ele și împotriva cetățeanului român. Ce e de făcut?

  5. @Deci , cum ați comenta și despre faptul că, medicul specialist Străinu-Cercel este un medic care, ca și Ponțiu Pilat, recomandă în mod frecvent spălatul pe mâini, dacă ați remarcat, ?

  6. Domnule Tache, imi lipsesc informatiile despre oportunitatea/necesitatea/obligativitatea platii pentru americani, deci nu comentez, dar propunerea dvs de folosire a cazarmilor dezafectate ale MApN este fantasmagorica. Dezafectat intelegeti ce inseamna? Este chiar asa, sunt dezafectate si majoritatea covarsitoare in ruina. Repunerea lor in stare de functionare cred ca ar fi depasit suma data de Ciuca americanilor. Oricum, treaba e romaneasca, pentru ca au fost o sumedenie de solicitari din partea a diferite asociatii de rezervisti militari, asociatii civile sau persoane fizice pentru a li se incredinta in folosinta aceste spatii in diverse scopuri. Nu s-a putut! Acum ar fi fost bune! In ceea ce priveste caminele militare sunt iarasi dificultati atata timp cat aproape toate adapostesc in cate o camera familii de militari, multe avand si copii.

  7. Nu trebuiau toate cazărmile ,2-3 erau suficiente decât corturi militare.si cu 500 milioane de dolari și forța de munca a armatei se făceau mai repede decât spitalele ridicate peste noapte la wuhan.dar dacă Zisu era seful logisticii armatei chineze,nici aia nu mai făceau nimic

  8. PUTREGAI ,LEPRE, LICHELE ,HOTI SUNT DESTULE SI IN ARMATA ,UITATI DE SCHIMBUL DE TERENURI FACUT DE BECALI PE SEMNATURA LUI BABIUC ?,UITATI DE CINE A TRAS IN NOI DUPA 22 !!,UITATI DE RAFUIALA LUI MILITARU CU TRUPELE USLA LA MAPN !,VEZI UCIDEREA LUI MIHALEA !ATI UITAT DE PROCESUL GENERALILOR CONDAMNATI PENTRU FALS IN ACTE -VEZI MAGARIA CU APARTAMENTELE !.
    CINE LE-A FACUT JOCUL LUI ILIESCU ,BRUCAN & CO -GASCA LUI STANCULESCU !.
    Cazarmile sunt vai de mama lor s-a furat oce s-a putut ,s-au furat si vandut la fiare vechi orce !!,vezi hotiile de motorina !!.
    Avizele pentru Frecatele de rugina le-a dat badea CARTAN ?,or terthandurile F16 le-a cumparat baba Casandra ?,pentru ruginiturile din stoc numite patriot se stie ca a dat avizul CIUCA !!.
    Tradarea la romani nu-i de ieri !,vezi inalta tradare -acuzat nepotul Maresalului Prezan !,
    executat ,vezi Carol al ll lea acuzat de inalta tradare in 1918 imbracat in uniforma ruseasca a fugit la Odesa cu Zizi Lambrino !! (rusii parasise frontul romanesc din toamna lui 1917 !!.

  9. Armata sa fie cu grija sa pregateasca in conditii de urgenta multi sanitari f echipati biologic pt a putea suplinii zonele din linia 1.

  10. Mai e 2 zile si vine caldura. Un savant chinez a spus ca nu rezista corona la temperaturi mai mari de 27 de grade. Eu pot sa spun ca dupa 20 de grade e dezorientat nu mai pune asa probleme. E f f bine atunci cand tușiiti sec si simtiti arsuri in cosul pieptului sa beti un ceai dulce cu putina lamaie si f cald dincolo de limita suportabilului. Apoi sa faceti o baie teribil de fierbinte si apoi sa luati o aspirina si acolo ramaneti sub patura. E f f imporrtant sa te dai la tranta primul cu virusul sa-l transpiri ca la sauna. Garantat 60% nu-i mai trebuie incubus. Moare de la intrare. Sa nu uitati sa va rugati neincetat. Boala nu intra in sfintenie. Celula face zid comun. Doame Ajuta.

  11. Si acum,
    Rugaciune pentru toti romanii aflati la suferinta.
    Rugăciune pentru sănătate către Maica Domnului

    „Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, de bolile ştiute şi neştiute de noi.

    Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!”

  12. Cand te ridici mai presus de fire lasi virusu in offside… nu stie ce sa faca…

  13. @ Considerați că teledonul pentru combaterea crizei coronavirusului, pentru a fi mai eficient, ar fi mai potrivit să fie condus de Gheorghe Becali, care are și experiența obținerii, de la MAPN, de diverse bunuri, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger