”Avem dovada! Ciucă pleacă în SUA ca să-i ia locul lui Orban” titram lovitura din 8 septembrie! Atunci când avertizam că ambițiosul general Nicolae Ionel Ciucă a declanșat și faptic, în hârtii, campania de sabotare totală a premierului Ludovic Orban. Fiind dispus să pună la bătaie noi miliarde din bugetul fabulos aflat la dispoziția Ministerului Apărăii Naționale privind Înzestrarea Armatei Române. Iar Ludovic Orban a luat încă de atunci în serios avertismentul structurilor contrainformative, însă a preferat doar să tragă de timp, strategie ce i s-a dovedit în cele din urmă fatală.

Dar să revenim la momentul operativ septembrie… Atunci când avertizam că ” în ciuda tuturor eforturilor logistice ale propagandei activate din fondurile operative ale Direcției Generale de Informații a Armatei se închide cercul adevăratei mize a anulării licitației pentru achiziția Sistemului de instalații mobile de lansare rachete antinavă – SIML. Totul după ce același general Nicolae Ionel Ciucă, cel care în guvernarea pesedistă a militat intens pentru punerea în practică a HG 630/2018 s-a sucit peste noapte și odată devenit ministru a promovat un proiect de lege privind abrogarea acesteia. Totul pentru ca și acest nou contract să poată fi încredințat tot fără licitație, în regim G2G, direct Guvernului Statelor Unite ale Americii. Chiar dacă astfel a târât Cabinetul Orban într-un scandal internațional care a inflamat deja spiritele la nivelul Uniunii Europene.

Dar uite că tocmai asta a intenționat generalul Ciucă, care prin deturnarea contractului aflat într-o fază avansată a negocierilor offset cu compania franceză MBDA către producătorii americani ai rachetelor NSM și-a mai adăugat o bilă albă la CV-ul de cel mai obedient ministru european al Apărării față de interesele financiare ale lobiștilor militari de peste Ocean. Iar în același timp l-a băgat pe premierul Ludovic Orban într-un scandal european ”până în gât”! Acesta pregătindu-se să îi dea lovitura decisivă premierului, în încercarea disperată de a îi lua locul. Cu orice preț! Mai ales atunci când acesta este plătit de la buget, ci nu din propriul buzunar”. Pentru că la începutul lunii septembrie, Nicolae Ionel Ciucă a trimis la Pentagon o scrisoare personală mai mult decât slugarnică, prin care a pus practic la dispoziție mai multe ”contracte în alb”, în valoare de peste șase miliarde de dolari, pentru marii producători americani de armament! Și iată că planul declanșat în septembrie a funcționat : Ciucă l-a făcut pe Orban!
Macron nu uită și nu iartă!
Astfel, după cum am ”updatat” seria de dezvăluiri pe acest subiect, președintele Franței a transmis nenumărate și tot mai fățișe semnale de nemulțumire față de ”trădarea României”. Totul după ce ministrul Apărării, Nicolae Ionel Ciucă a deturnat mai multe contracte de înzestrare ale Armatei Române gata câștigate de către companii franceze la licitație, către producători americani. Dar cărora le vor fi acordate prin încredințare directă și fără nicio prevedere offset! Iar umilința trăită de delegația guvernamentală română în vizita oficială de la Paris, atunci când Emmanuel Macron a refuzat să îi mai primească pe Orban, Ciucă, Popescu și restul miniștrilor a fost doar începutul. Între timp însă francezul Thierry Breton, unul dintre cei mai apropiați oameni ai lui Macron și chiar comisarul european pentru problemele industriei de armament solicitând oficial, în numele Bruxelles-ului, explicații privind neregularitățile din contractul american Piranha 5.

Termenul limită de răpuns fiind chiar 11 decembrie. Numai că arogantul ministru al Apărării a refuzat să răspundă până la această dată, astfel că nervii lui Macron oricum erau întinși la maxim. Astfel că recurgerea lui Iohannis la ”soluția imorală” Nicolae Ionel Ciucă pentru a asigura conducerea Guvernului României a produs o reacție fulgerătoare, una care a luat pe nepregătite Palatul Cotroceni. Și uite cum cu noaptea în cap, consilierii prezidențiali s-au văzut nevoiți să îi strice somnul unui Klaus Iohannis care, încă buimac, a trebuit să recepționeze în plin ultimatumul președintelui Consiliului European, belgianul Charles Michel. Cel despre care se știe atât de bine că a ajuns în fruntea CE tocmai în urma ”compromisului Macron”…Și cel care, după cum susțin sursele noastre, i-a transmis lui Iohannis îngrijorarea extremă a Bruxelles-ului față de intenția ca generalul Ciucă să rămână premier prea mult timp… Mai ales că acesta este perceput de toți comisarii europeni, dar mai ales de omologii săi de la Apărare, în frunte cu ministrul francez Florence Parly drept o ”slugă prea plecată” a lobiștilor militari americani.
Așa că până va sosi la Bruxelles pe 10 decembrie, unde a fost convocat de urgență sub pretextul participării la reuniunea Consiliului European, ar fi bine ca lui Iohannis să îi iasă deja din cap cu totul varianta Ciucă, premier plin! Iar buimăceala șefului statului față de această reacție agresivă a fost atât de mare, încât Administrația Prezidențială a fost nevoită să dea un ”minuscul” comunicat de presă prin care să anunțe că ”marți dimineața, Președintele Klaus Iohannis a avut o discuție telefonică cu șeful Consiliului European, la solicitarea acestuia”! Și care credeți că este justificarea oficială a Președinției României privind această convorbire telefonică cu noaptea în cap la insistența președintelui CE? Cică uite de ce Charles Michel l-ar fi trezit din somn pe Klaus Iohannis, la doar câteva ore după ce acesta l-a desmnat premier interimar al României pe generalul Ciucă : ” subiectele de discuție s-au referit la combaterea schimbărilor climatice, precum și la relația dintre Uniunea Europeană și Turcia”!!! Deci chiar atât de proști ne luați…?
Nici Merkel nu îl vrea!
Deci Franța va face orice este posibil pentru a împiedica eventuala nominalizare în fruntea Guvernului României a generalului Ciucă. Cel căruia ministrul francez al Apărării nu doar că i-a închis telefonul în nas, dar l-a și denunțat că i-ar fi solicitat să ”cadă la pace cu olandezii de la Damen”… De asemenea, nici Cancelarul Angela Merkel nu vede cu ochi buni o astfel de variantă, mai ales că astfel Klaus Iohannis nu va face decât să își legendeze și mai mult noua postură de ”președinte jucător” care mușcă mâna care l-a hrănit… Iar ”marele succes personal” al celor 80 de miliarde de euro alocate reconstrucției post- COVID al României cu care se împăunează atât Iohannis nu are de fapt decât un singur artizan: Angela Merkel. Cea care în schimb nu i-a cerut lui Iohannis decât un singur lucru. Și anume, atunci când situația operativă o va impune, să nu uite că propunerea Germaniei și Comisiei Europene deopotrivă pentru un posibil premier al României este Siegfred Mureșan. În plus, nici comisarii europeni nu pot înghiți aroganța ca în în timp ce ei alocă totuși 80 de miliarde de euro României, generalul Ciucă tocmai să se pregătească să semneze, acum din calitatea de premier, abrogarea Hotărârii 630/2018. Și astfel să mai deturneze de sub nasul UE un alt contract către SUA, pe lângă miliardele de dolari pe care deja le-a girat că vor fi încredințate direct Washington-ului, în regimul G2G.
Holzindustrie Schweighofer vs DNA-ul pădurilor
Pentru toți greii PNL-ului, generalul Ciucă nu este decât arivistul care a stat sub pulpanele liberale cât să își poată face propriul joc de interese, chiar dacă astfel a îngropat întreg partidul. Astfel că șansele ca oricare alt lider liberal să îi întindă o mână reală de ajutor în această perioadă – în afara tradiționalului servilism de fațadă- or fi ele sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. În timp ce ”principalul aliat” USR – PLUS este conștient că are la îndemână o armă pe care o vor folosi cu cinism: DNA-ul Pădurilor! Cu care vor obține cam ce vor vrea! Pentru că Klaus Iohannis poate face el multe în țara asta, dar în niciun caz și să îi deranjeze pe cei de la Holzindustrie Schweighover cu susținerea unui astfel de proiect ”sinucigaș” pentru interesele lor financiare.