Pe când ”prostimea” Ministerului de Interne era ținută în stradă cu lunile, zi și noapte, veritabilă ”carne de tun” în fața nemulțumirii crescânde a opiniei publice, mai – marii MAI și ai Poliției Române aveau cu totul alte preocupări.
Astfel că, pe repede înainte, în plină pandemie – și profitând calculat de avantajele birocratice ale stării de urgență! – erau semnate și două contracte cu încredințare directă. Unul privind dotarea polițiștilor români cu pistoale Beretta. Celălalt, axat pe achiziția a tot felul de ”chinezării” precum bastoane cu electroșocuri.
Desigur, polițiștii români au nevoie și de pistoale, și de bastoane cu electroșocuri… Numai că de unele performante… Și achiziționate pe deplin cu respectarea prevederilor legale, mai ales că vorbim de chiar un beneficiar precum Inspectoratul General al Poliției Române.
Referat de necesitate, peste noapte
Desigur că prevederile privind posibilitatea de semnare a unor contracte cu încredințare directă pe timpul stării de urgență se referea în special la echipamente și consumabile medicale. Că doar de aia și fusese declarată starea de urgență, strict din cauza pandemiei de COVID – 19. Numai că, în plină pandemie, Inspectoratul General al Poliției Române, bazându-se pe hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării privind achizițiile publice pe perioada stării de urgență, a declanșat procedurile privind cumpărarea a 25.000 de pistoale. În urma unei negocieri fără publicitate prealabilă, Inspectoratul General al Poliției Române a selectat drept companie care să îi furnizeze pistoalele societatea Compania Națională ROMARM SA. Dar nu în calitate de producător! Ci doar de intermediar…
Mai mult decât atât, acordul – cadru a fost semnat în chiar ultima zi a stării de urgență. Numai că reprezentantul IGPR care trebuia să semneze acordul – cadru s-a îmbolnăvit subit, cu doar câteva ore înainte de ceremonie, astfel că documentul a fost asumat, sub propria semnătură, de către chestorul Liviu Vasilescu. Actualul șef al Direcției Generale Anticorupție fiind pe atunci inspectorul general al Poliției Române.
Una dintre companiile care a concurat ca și producător a depus contestație, urmare a expertizelor tehnice, CNSC stabilind anularea contractului.
Numai că, aproape instant, IGPR a semnat un alt contract – cadru… Tot cu Compania Națională ROMARM SA… Tot pentru aceeași cantitate de pistoale… Cu aceleași caracteristici tehnice pentru care fusese anulat primul contract. Și pentru aceeași sumă de 9,89 milioane.
I-a pupat pe buzunare!
Sumă deloc de neglijat, dar care nu a fost plătită, sub semnătura chestorului Liviu Vasilescu – și rămâne să declare acesta la a cărui secretar de stat ”rugăminte de nerefuzat”, doar pentru pistoalele care au ajuns la polițiști în tranșe. Pentru că ROMARM s-a dovedit a fi, în cele din urmă, doar un intermediar… Compania Națională ROMARM cumpărând pistoalele de la Beretta cu suma de 7,18 milioane de euro. Și atunci, restul de până la 10 milioane de euro, unde au ajuns? La cine…? Răspunsul fiind cât se poate de clar… Sub privirile ”feciorelnice” ale chestorului secretar de stat cu cele patru stele puse invers, Bogdan Despescu, chestorul Liviu Vasilescu și Gabriel Țuțu ”dând cu pixul” pentru un comision de 2,7 milioane euro! Păi o fi bine, domnul chestor…?
Fostul șef al Poliției Române, Liviu Vasilescu și secretarul de stat Bogdan Despescu fiind halucinant de generoși cu acceptarea unei oferte în care ROMARM a cumpărat un pistol cu 287 euro și l-a vândut, ”pe hârtie”, cu 332 euro! Și ROMARM, dar și Inspectoratul General al Poliției Române fiind totuși sută la sută instituții ale aceluiași stat român!
Țuțu știe!
Iar răspunsul la această întrebare legitimă nu trebuie uitat că îl are și Gabriel Țuțu… Nu doar secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu și fostul șef al Inspectoratului General al Poliției Române, actual șef al Direcției Generale Anticorupție, chestorul Liviu Vasilescu. Diferența dintre cei implicați fiind că Gabriel Țuțu încă dă cu subsemnatul în dosarul în care Victor și Alexandru Pițurcă au reușit deja să convingă judecătorii cu privire la faptul că au fost ”agățați” în ”Dosarul măștilor” doar pentru statutul ”VIP” care a asigurat nebuna mediatizare a acestui caz.
În schimb, Gabriel Țuțu se află într-o postură în care doar ”sincera spovedanie” pare să îl mai poate salva… Dosarele ROMARM explodând mai ceva ca pungile de pop – corn băgate la ”microundele” sistemului.
Astfel că, dacă Gabriel Țuțu răspunde la întrebarea cu privire la comisionul de aproape 3 milioane euro din ”Afacerea Beretta”, ”unda de șoc” a acestei declarații va produce la vârful Ministerului Afacerilor Interne ”replici” greu de gestionat chiar și pentru ”greii” Bogdan Despescu și Liviu Vasilescu.
Cu două zile înainte…
Deci, în ultima zi a stării de urgență instaurate în România strict din motive medicale, ci nu de înarmare a structurilor de forță, chestorul Liviu Vasilescu își punea semnătura pe contractul – cadru cu Compania Națională ROMARM SA, inclusiv pentru plata unui comision de aproape 3 milioane de euro.
Numai că ”afacerea Beretta” nu a fost singura parafată de fostul șef al Poliției Române, prin încredințare directă, în plină pandemie… Deși nici pistoalele, nici bastoanele cu electroșocuri chiar nu pot fi încadrate la echipamente medicale…
Numai că, doar cu două zile înainte de încheierea oficială a stării de urgență, Inspectoratul General al Poliției Române se dădea peste cap să semneze un nou contract de achiziție directă. Obiectul contractului fiind reprezentat de 4.000 de căști de protecție cu vizor, 400 de complete de blocare trecere auto și 4.000 de bastoane cu electroșocuri. Suma finală a contractului încredințat unei firme strict de apartament – cea care a cumpărat aceste ”consumabile” care s-au stricat înainte de recepție…- fiind alcătuită din trei plăți de câte 582.624 lei, 259.086 lei și 509.320 lei…
Astfel că, la această oră, chestorii Bogdan Despescu și Liviu Vasilescu probabil că urmăresc cu sufletul la gură stadiul procesului penal al directorului Companiei Naționale ROMARM SA, Gabriel Țuțu. Pentru că, dacă acesta simte că se poate întoarce la ”Beci” și ”strănută”, atunci Despescu și Vasilescu ”răcesc” instant!