Iată că nici măcar pandemia nu mai poate împiedica organizarea Adunării Generale a INTERPOL. Acolo unde, pe 25 noiembrie, la Istanbul ar urma să se aleagă un nou președinte. Dar și să se deschidă o veritabilă ”Cutie a Pandorei” la nivel internațional, dacă unul dintre cei doi candidați rămași în cursă chiar va deveni ”Polițistul Globului”.
Este vorba despre generalul Nasser Ahmed Nasser Al – Raisi , nimeni altul decât comandantul forțelor de Securitate ale Emiratelor Arabe Unite. Și cel care o va înfrunta în faza finală a alegerilor pe reprezentanta Europei, Sarka Havrankova. Numai că împotriva generalului Al – Raisi au fost depuse deja zeci de plângeri, în special în Franța și în Turcia, în care acesta este acuzat de practicarea torturii în țara sa natală!
”Prețul corect” de la Abu Dhabi
Numai că, astfel după cum dezvăluiam încă de la momentul depunerii candidaturii ”generalului emirilor”, România trebuie să ia o decizie fermă în această situație. Și să meargă alături de partenerii săi europeni. Respingând astfel ”oferta de nerefuzat” a Emiratelor Arabe Unite. Totul după ce emirii de la Abu Dhabi au stabilit ”prețul corect” de 197 milioane AED, adică 53,6 milioane dolari americani pentru șefia INTERPOL. Mai ales că Marea Britanie, Germania sau Franța au luat deja poziții tranșante împotriva acestei tentative de cumpărare ”ca la tarabă” a șefiei INTERPOL. Iar reprezentantul statului român este obligat de parteneriatele strategice internaționale să rămână în tabăra occidentală. Mai ales că generalul maior Nasser Ahmed Al – Raisi, considerat ”brațul înarmat” al dinastiei regale din Emiratele Arabe Unite și totodată șeful Securității de la Abu Dhabi a fost acuzat că ar fi ”prezidat” tortura cetățenilor britanici Matthew Hedges și Ali Ahmad. Mai mult decât atât, un raport informativ britanic a avertizat că ”INTERPOL este prea suscceptibil la abuz din partea unor regimuri despotice și următorul său președinte nu ar trebui să provină din Emiratele Arabe Unite, din cauza încălcărilor sistematice ale dreptului omului”.