AcasăDezvaluiriAncheteCiucă, umilit de unguri! Pe față!

Ciucă, umilit de unguri! Pe față!

Ciucă, neputinicos în fața ”miracolului ungar”

România ”lucrului bine făcut” a pompat deja peste 10 miliarde de dolari în companiile americane de armament! Asta fără ca Armata Română încă să fie în stare să își asigure barem ”poliția aeriană”, cea a Mării Negre sau să aibă la dispoziție o structură completă de tancuri, TAB-uri sau orice altă unitate mecanizată. În schimb, ce-i drept, chiar dacă miliardele plătite mai mult ca ”taxă de șmecherie” la americani nu au adus nici măcar cea mai mică anexă contractuală privind o eventuală condiționare offset, Nicolae Ionel Ciucă a primit la ”zdrăngănele” americane cât nu au nici toți generalii US Army care au luptat în Afganistan sau Irak la un loc!

Acum, desigur că pe lângă ”analiști exaltați” precum Radu Tudor, există și inițiați ai sistemului care și-ar putea pune problema că România este totuși un stat prea insignifiant pentru a conta în această bătălie a înarmărilor dusă de greii planetei. Și asta în ciuda rolului de ”lider geo-global” cu care se amăgește încă președintele Klaus Iohannis. Numai că, totuși, uite că se poate! Și asta chiar sub nasul generalului Ciucă! Ungaria, țară care spre deosebire de România nu are niciun istoric relevant în domeniul industriei militare, ajungând să fie principalul exportator de armament din Europa Centrală și de Est! După ce nu cu puțină vreme în urmă dezvăluiam că Armata Americană, după ce a scăpat de rablele Piranha 5 vândute pe bani grei ”obedientului” Ciucă și-a arătat public interesul de a cumpăra sute de vehicule de luptă blindate Lynx KF41. Cele produse de cea mai importantă companie europeană de apărare, de germanii de la Rheinmetal, special pentru Armata Ungariei! Dar în Ungaria! Într-o fabrică ultramodernă care urmează să fie construită de la zero de către germani, la Zalaegerszeg.

Acolo unde, pe lângă fabrică, germanii vor construi sub formă de offset și unul dintre cele mai moderne poligoane de încercare și tragere din întreaga Europă! Iar americanii le vor cumpăra blindatele în avans! La fel cum Budapesta a anunțat deja că își va înzestra Armata cu alte sute de vehicule blindate 4X4, după modelul adaptat Gidran. Pe care însă compania turcă Nurol Makina le va produce de asemenea în Ungaria! Astfel că offset-ul obținut de către Ministerul Apărării din Ungaria va ajunge undeva la 65 la sută din suma contarctelor de înarmare! În timp ce cele negociate de către generalul Ciucă sunt zero! Dar zero barat! Nici măcar bateriile de schimb pentru stațiile de transmisie nefiind fabricate într-o Românie care a cedat deja Ungariei statutul de lider regional în ceea ce privește industria de armament. Și la ce ne-ar mira, dacă Armata lui Ciucă continuă să depindă de praful de pușcă produs în Serbia, stat aflat în fara NATO, dar în sfera de influență a Federației Ruse, pentru a asigura producția de muniție de la Făgărași!

author avatar
Catalin Tache