Cauta

Ciucă îi iartă pe americani!

Ciucă îi iartă pe americani! - Ziarul National

Iată că unde i-a ”scuipat” Gabriel Leș pe americani cu o amendă usturătoare pentru nelivrarea primului lot de transportoare blindate Piranha 5, ”pupă” acum Nicolae Ionel Ciucă! Generalul ajuns ministru al Apărării în ”guvernul meu” începându-și mandatul cu un anunț triumfalist: ”Gata, vin blindatele Piranha”! De parcă zici că a negociat peste noapte cu americanii, a semnat contractul și deja a primit și ”marfa”. Fără însă să comunice ce se va întâmpla exact  cu una dintre ultimele decizii ale predecesorului său, Gabriel Beniamin Leș dispunând declanșarea procedurilor privind amendarea companiei americane  General Dynamics cu exorbitanta sumă de 8,56 milioane euro pentru că a întârziat nejustificat, timp de un an, livrarea vehiculelor comandate.

Ciucă îi iartă pe americani! - Ziarul NationalÎn schimb, fostul șef al Armatei a lăsat să se înțeleagă că, probabil, de acum înainte ”situația se va calma”, fiind greu de crezut că americanii vor plăti în cele din urmă cele 8,56 milioane de euro : ” Avem un nou angajament, un nou Masterplan care urmează să se finalizeze cu livrarea primului lot de 36 de vehicule blindate anul viitor în luna februarie. Ca atare, îndată ce vom avea acest prim lot recepționat, se resetează întreg programul și urmează să se deruleze pe fazele pe care le-au prezentat cei de la compania General Dynamics” a declarat generalul-ministru Ciucă la Uzina Mecanică București.

O dă la pace?

Impresia generală a inițiaților sistemului fiind că astfel generalul Ciucă nu ar încerca decât să o dea ”la pace” cu americanii, fiind destul de evident că nu are de gând să facă cine știe ce eforturi ieșite din comun pentru încasarea penalităților solicitate de către predecesorul său : ”În momentul de față, în baza documentelor contractuale , a Hotărârii de Guvern și a respectării legilor în vigoare, demersul care a fost în sarcina Ministerului Apărării Naționale, și anume să solicite acea penalizare de 8,56 milioane de euro s-a realizat. Ceea ce urmează să se întâmple , dacă am ieșit în pagubă, este o chestiune care o vor decide specialiștii”. Și uite cum, imediat după preluarea mandatului de ministru al Apărării, Ciucă nu mai este atât de sigur ”dacă am ieșit în pagubă” din afacerea cu americanii…

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version