Generalul Adrian Ciocîrlan nu se dă dus de la ”butoanele” operative pe care le mai apasă încă la nivelul câtorva structuri strategice din cadrul Serviciului Român de Informații precum U.M. 0472, astfel că sistemul s-a văzut nevoit să declanșeze o minuțioasă operațiune de ”autocurățire”. Una care trebuie terminată neapărat până în luna august, atunci când expiră termenul limită la care generalul Ciocîrlan, cel care conduce ”puciul intern” trebuie să ”zboare” sub orice formă din cadrul serviciului.

Ce-i drept, probabil sunt mulți care pot crede că ”retragerea” pe o linie moartă a generalului Ciocîrlan, cel care prin reactivarea ”vechii gărzi” riscă să anuleze toate eforturile de ”resetare” a activității SRI din ultimii ani poate părea o simplă formalitate birocratică. Dar uite că nu este chiar atât de simplu să bifezi ”trofeul” Ciocîrlan, în ciuda tuturor rapoartelor contrainformative care arată că acesta nu are de gând să se potolească nici măcar acum. Și să nu se mai amestece astfel acolo unde nu mai are dreptul legal după schimbarea sa din fruntea Diviziei pentru Apărarea Constituției. Numai că acesta face noi și noi aroganțe, forțând astfel rămânerea la conducerea de facto a”Direcției de Securitate Economică”, de nici măcar mai marii serviciului sau șefii altor structuri nu mai știu dacă ”Anaconda” Elena Istodi chiar a fost sau nu pensionată. Iar, mai nou, generalul ”cu stomacul tăiat”- dar nu pe front sau ”lucrat” la sala de sport -a făcut iarăși turul șefilor structurilor operative din SRI, cerând ”mici servicii” mai mult pe persoană fizică, decât în apărarea securității naționale…
Cap sau pajură
Astfel că nu trebuie musai să te dai inițiat al sistemului pentru a- ți da seama că actuala stare de fapt, cu un general Adrian Ciocîrlan tot mai agresiv față de ”numărul doi”- funcție pe care încă și-o dorește atât de mult, de altfel – nu mai poate continua pre amult. Și oricât de ”lord” ai fi, până în luna august trebuie să se decidă cine conduce și își asumă implicit responsabilitatea pentru activitatea serviciului. Iar cu toate că nu ”s-a dat cu banul” după sistemul ”cap sau pajură” și toată lumea bună a serviciilor ar deschide șampania dacă ar scăpa de intervențiile lui Ciocîrlan, orice clipă de ezitare poate schimba încă rezultatul operațiunii.

Pentru că dacă Adrian Ciocîrlan nu zboară în august, atunci chiar este posibil ca situația să se schimbe dramatic și ”cineva” tot va trebui să pice! Fie și pentru simplul fapt că Iohannis vrea musai un ”cap” din zona serviciilor, care să preia astfel ”martiriul” mediatic pentru bulibășeala stărilor de urgență și alertă. Iar după ce s-a ”fript” cu SIE, va încerca acum în cealaltă Pădure…
Nu se mai consultă cu nimeni!
Și cu toate că poate fi greu de crezut că șeful statului nu doar că și-ar abandona oamenii care l-au făcut totuși președinte, dar chiar să le dea și un ”brânci”discret, nu trebuie uitat că acesta nu a a schițat niciun gest atunci când George Scutaru sau Daniel Motreanu au fost ”executați sumar”… Iar acum situația este una cu totul atipică, fiind vorba de un președinte care după câștigarea celui de al doilea mandat nu se mai consultă cu nimeni! Și astfel ”auto-izolat” la Cotroceni, deși ”asimptomatic” în prezent, devine cu atât mai imprevizibil. Uite de ce, cu atât mai mult, în august trebuie să ”zboare” Ciocîrlan din SRI ! Pentru că altă ocazie nu va mai fi prea curând, mai ales că influența acestuia, puternic alimentată de interconexiunea rezerviștilor cu ”coldiștii” și ”maioriștii” care încă ”supraviețuiesc în pădure” crește odată cu fiecare ”raport economic” care ajunge la anumiți ”beneficiari legali” fără a mai urma procedurile interne…