AcasăDezvaluiriAncheteCINE SUNT CEI TREI ACOPERIȚI CU CARE BODE A FUGIT ÎN TURCIA!

CINE SUNT CEI TREI ACOPERIȚI CU CARE BODE A FUGIT ÎN TURCIA!

Dacă ar mai avea fie și cea mai mică urmă de demnitate politică, sindicalisto – pălincarul cu studiile terminate la peste 37 de ani ar pleca de îndată din fruntea Ministerului Afacerilor Interne! Oriunde!

În loc de Schengen Bode ne bagă în Piața Taksim

Numai că, ghinion, Lucian Bode refuză, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, să conștientizeze cât rău face Ministerului de Interne cu fiecare nouă zi în care rămâne la conducerea sa. Și cu fiecare nou scandal în care este implicat direct sau prin acoliții din ceea ce ”miroase” tot mai mult a veritabil ”Grup Infracțional Organizat”…

Halta la ”Înalta Poartă”

Ce este drept, în cele din urmă Lucian Bode a catadicsit să își ridice fizicul de pe scaunul de ministru. Dar doar pentru a fugi până în Turcia! ”Dottore” Lucică fiind un om politic atât de educat, încât probabil crede că tot la Istanbul a rămas ”Înalta Poartă” la care trebuie ”să pupe papucul” și să ceară sprijin conducătorii români.

Pentru că, într-adevăr, oficial se știe că ” în vederea continuării tratativelor – negocierilor – pentru aderarea României la Spațiul Schengen, ministrul Lucian Bode va participa la Consiliul Informal al JAI, care se va desfășura în Suedia, în perioada 25.01 – 27.01.2023, la invitația Președinției rotative a Comisiei Europene”.

Ce să zicem, succes Lucică! Deși, dacă nu ai reușit să convingi nici măcar instanța de judecată din chiar Zalăul natal că nu ai plagiat grosolan, atunci greu de crezut că îi vei cuceri pe suedezi, olandezi și mai ales pe austrieci cu noi gesturi de înaltă ținută diplomatică, precum spargerea ecusonului plastificat.

Numai că, în drum spre Suedia, plagiatorul dovedit Bode tocmai ce a efectuat o escală în Turcia! Dar nu singur… Ci însoțit de cei trei sfetnici ai săi de taină… Necula, Coman și Marcoci…

Cei trei inseminându-i lui Bode halucinanta idee fixă că doar ministrul turc de Interne poate convinge Suedia, țară care deține președinția rotativă a CE în primul semestru al acestui an, să ”impună” intrarea României în Schengen!

Demersul lui Bode fiind cu atât mai greu de înțeles, cu cât Turcia nu doar că nu este membru al Uniunii Europene, dar actualele relații diplomatice cu Suedia sunt mai mult decât ”inflamabile”, mai ales după arderea Coranului din fața Ambasadei turce din capitala suedeză!

Și atunci, totuși, ce caută Bode, Necula, Coman și Marcoci la Istanbul…? Că doar nu s-or fi dus la shopping prin Taksim, ca alții…

Mai ales că, ghinion, am intrat în posesia raportului cu privire la ”detectările terțe pe sensul de intrare – ieșire din țară”! Raport pe care nu vom ezita să îl publicăm imediat după ”procedurizarea” sa.

author avatar
Catalin Tache
6.113 afisari

34 COMENTARII

  1. Eu ce va tot spun ca mafia de laBucuresti stie de traficul de copii si arme nucleare facut de30de ani prin portul Istanbul…de laViena cu ajutorul securistilorDIE-GRU si UM0215IGPR

  2. Pe asta nu-l duce capul, sigur si -a bagat sistemul coada
    Le-a fost pofta de-o Shaorma, ca lui Bode i e foame tot timpul

    • Sunt cadana la Istanbul , m-a imprumutat Raionu intr-un schimb de experienta , trag cu urechea si aflu io cari ie triaba …..

    • Constat ca dupa ce intri in politica iti creste brusc IQ.
      Termini repede o facultate la varsta a doua si iti iei si ductoratu’.

  3. & Foaie verde Bode-n șlapi,
    Tache strigă ,,Țapțarapi !”,
    De la UBB din pod
    S-a scoborât la norod,
    Să facă diplomație
    Prin țări de tradiție
    Cu resurse militare
    Și diplomație mare, ?

  4. & Tache ține cu turcii, ?
    Zice că s-au dus niște „d’ăștia” la ei să facă diplomație , ?

  5. & D’ășitia cu origini nedefinite întodeauna țin cu d’ăia mai buni, ceea ce ar explica și supremația SUA, selecția naturală, „filonul românesc-turcesc” ,? Tache, fac turcii, „recrutări de ieniceri și spahii”, ?

  6. Acoperit? Micul cătă? 😂😂😂 Ala e un vai mama lui hopa mitica. De acoperit ce era a tot luat suturi 😂

  7. Tache!, daca ma uit bine la poza ta si la a lui Bode, vad monstruos. Voi semanati ca doua picaturi de apa! Ce sa mai zic? Mai bine ma abtin….

  8. & Dacă sunteți de părere că deconspirarea plagiatele de la UBB, făcute în condiții de creștere a statutului universității, sunt acțiuni de iobăgire a indivizilor din Ardeal ce pretind statut de intelectuali , localnicii ardelenii fiind probabil educați în cultura furtului de la baroni și moguli, ?

  9. @ L-au găsit pe Bode , tocmai de la MAI , după apariția COVID și a restriciilor de drepturi civile, plagiator științific , fiind totuși o universitate și cu deschidere și recunoaștere internațională, ?

  10. Societatea financiară specializată în toate domeniile de împrumut.
    Vă punem la dispoziție oferte adaptate la toate nevoile dumneavoastră de finanțare cu un credit personal și investim în proiectele dumneavoastră majore.
    Aceasta este rezervată companiilor și persoanelor serioase care caută un împrumut pentru a-și finanța proiectele.
    Oferim împrumuturi persoanelor fizice: credite de consum, credite pentru locuințe, achiziții de credite, achiziții de datorii pentru a consolida toate datoriile într-un singur împrumut, împrumuturi școlare pentru studenți, împrumuturi auto.
    Vă însoțim în finanțarea proiectelor dumneavoastră, cum ar fi construcția casei, a birourilor, a afacerii dumneavoastră sau a unui proiect care necesită finanțare externă.
    Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații despre oferta de a fi mulțumit: Email: poulaintherese4@gmail.com

  11. Vad ca din multimea de comentatori profeti de mai sus n’a nimerit-o nimeni, plus ca unul nebun umbla cu lozingi rasuflate.
    Bodiceul nu se putea duce in Suedia cu palinka, aia beau vodka si el s-a gandit sa le duca un cadou mai mare.
    Trece pe la Instambul, il pacaleste pe Erdogan si ii lasa pe suezi in NATO iar eroul Bodiceu palinkar ii da gata pe suezi.
    Nu’i asa ca nu v-ati prins da manevra desteapta a Bodiceului?
    Daca manevra se va dovedi prea desteapta pentru unul ca Bode si el s-a dus insa sa cumpere pentru suezi doar niste rahat asta este o alta afacere Clujana.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger