Cauta

Cine e ”Oficialul NATO” al lui Geoană: colonelul SPP, Dragoș Dumitru!

Pe 27 august dezvăluiam că la NATO a început complicata procedură de retragere a avizului ”security clearance” pentru secretarul general adjunct Mircea Geoană. Ceea ce însemna implicit că se va respecta cutuma ca acesta să participe la tot mai puține întâlniri cu adevărat importante la nivel geo-strategic, în care să mai reprezinte Alianța Nord Atlantică.

Numai că ținând cont că vorbim de către chiar ”numărul doi” al celei mai influente alianțe militare a lumii, oficialii NATO vor prefera spălarea ”rufelor murdare” în familie. Cea mai probabilă cale de urmat fiind o iminentă retragere din motive personale a celui aflat acum în plină procedură de reverificare. Numai că ”Prostovanul” a intrat în panică și vinerea la ceas de seară o teribilă mașinărie de propagandă, activată de ”rețeaua operativă” a generalului Marian Hăpău pentru a ”spăla” de îndată ”cadavrul politic” al lui Mircea Geoană. Astfel că, așa cum era de așteptat, primul care a aruncat cu piatra a fost colegul Radu Tudor.

Cine sunt înalții oficiali NATO activați de rețeaua generalului Hăpău

Cel care a și postat de urgență un text în engleză, să ia ochii celor impresionați că NATO mai că a fost convocat de urgență pentru a îl asigura pe analistul primejdios de mult apropiat de DGIA că e cu ochii pe ”Național”. Apoi, până cu mult după miezul nopții, de la B1 la Libertatea și de la Capital la Calea Europeană, mai multe ”organe” de presă s-au repezit pe ”fenta” unui ”înalt ofical” al NATO care și-a pierdut noaptea pentru a da ”exclusivitate după exclusivitate” că Geoană încă este secretar general adjunct al NATO. Ceea ce nu a afirmat nimeni că nu este așa!

Și cu toate că ”anonimatul” înaltului oficial NATO care s-a făcut ”scut” în fața lui Mircea Geoană se crede un secret pe deplin păstrat, noi zicem că ofițerul Dragoș Dumitru, detașat de la Serviciul de Protecție și Pază la NATO știe mai bine despre ce este vorba. Cu toate că eventualul său exces de zel poate fi unul de înțeles, omenește vorbind. Ținând cont atât de ”diurna” primită la Bruxelles, de ”cumetria” care îl leagă de șeful său Geoană ca și de faptul că el nu este ”înalt oficial NATO”, ci doar aghiotantul ”Prostovanului”.

Rețeua operativă a DGIA!

Cu toate că nu prea îi mai dă mâna să aibă ”glumițe” în program cu ”Național”-ul, șeful Direcției Generale de Informații a Armatei nu a avut încotro și a trebuit ”să onoreze masa” sistemului cu propria rețea operativă din mass-media. Una controlată de generalul Marian Hăpău prin fondurile operative acordate prin intermediul firmelor de armament străine ! Însă cum ”analiștii militari” nu puteau decât să stea ”la recepție”, până târziu după miezul nopții, atunci a fost nevoie și de un ”furnizor” care să le dea ”exclusivitatea” mult promisă Și uite cum ”exclusivitățile” au curs ore în șir, toate de la un ”înalt oficial NATO”. Că nu or fi fost mai mulți ”înalți oficiali NATO” care să își piardă noaptea de vineri pentru un articol din publicația ”Național” din România…

Vine de la SDI!

Și uite cum ”capii” operațiunii și-au deconspirat astfel propriile rețele, fără ca măcar să conștientizeze că ar putea fi victimele unei clasice operațiuni ”troll” de identificare operativă. Însă adevărata anchetă internă de la nivelul NATO de-abia începe! Dragoș Dumitru, cel care este la bază ofițer de informații care a activat în structura  SDI din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, după care a trecut la ”Intervenții” fiind probabil ceva mai ocupat în perioada următoare cu darea unor explicații. Mai ales că este deja confirmată informația că acesta a ajuns la NATO fiind solicitat expres de către Mircea Geoană generalului Lucian Pahonțu! Așa că până să treceți la ”next level” al planului de intoxicare cu ”diversiunea rusească”, vedeți că de data asta ați plătit ”solda” degeaba. Pentru că Mircea Geoană chiar face obiectul unei anchete interne privind reevaluarea ”security clearance”!

Ultimele stiri

  • A murit Mihai Leu. Mesajul emoționant al soției campionului: „Ai plecat, iubirea mea, dar nu și din inima mea”
  • Caricatura Zilei
  • Comunicat de presă PROMOTION UNIC CONSULTING SRL
  • Horoscop 2 iulie 2025 – Va fi o zi liniștită
  • Alege ce citești
  • O companie de smartphone-uri din China umilește producătorii auto occidentali
  • Aer condiționat fără gaze poluante? Tehnologia refrigeranților solizi
  • Curățenie „made in Oradea” la Palatul Victoria: Bolojan, mopul magic al sinecuriștilor
  • Atac la siguranța națională. Angajații care opresc inundațiile, decimați de guvern
  • Bolojan vrea să bage frica în bugetari. Se fac liste negre cu protestatari
  • Exit mobile version