Cauta

Ce Serviciu a pus mâna pe Iohannis

”Misiune imposibilă” pentru cei mai loiali oameni ai președintelui din sistem, cei care trebuie să instituie ”blocada totală” asupra informației că în plină stare de urgență Klaus Iohannis ar fi transmis românilor o declarație publică înregistrată! Și că șeful statului s-ar fi aflat de fapt la Los Angeles, acolo unde ar fi efectuat o vizită particulară ultra-secretă de doar două zile. ”Escapadă” despre care la nivelul Serviciului de Protecție și Pază, serviciul care prin lege răspunde de securitatea șefului statului se pare că ar fi știut doar trei oameni : generalul Pahonțu, directorul SPP, generalul Joița, comandantul Secțiunii1 și colonelul Voroneanu, șeful SSI. Însă la nivelul conducerii altor servicii secrete se pare că nici măcar atâția nu au știut…

Iohannis pe mâinile cui ai încăput

Ceea ce nu face decât să ridice și mai mult miza răspunsului la întrebarea cine l-a dus de fapt pe Klaus Iohannis la Los Angeles, în plină pandemie și cu măsuri excepționale de securitate atât în România, cât și în Statele Unite ale Americii! Pentru că la vârful sistemului se suspectează că ar putea fi aceeași misterioasă ”entitate informativă” care și-a băgat coada și imediat după câștigarea fără nicio grijă a alegerilor prezidențiale. Atunci când, în mod cu totul surprinzător, Palatul Cotroceni ar fi apelat la o veritabilă tentativă de puci la vârful SIE, strategie neasumată și oficial, dar cusută ”cu ața albă” a pretextului instalării unui membru loial al Partidului Național Liberal și aici! Iar pentru ca nedumerirea inițiaților sistemului să fie și mai mare, în aceste zile se amplifică parcă prea profesionist varianta de lucru a îndepărtării și directorului SRI de noul anturaj prezidențial… Cu toate că Eduard Hellvig de orice poate fi bănuit, dar nicidecum de faptul că nu a fost cel mai loial iohannist din sistem! Și asta și la greu, nu doar acum, după securizarea pentru încă cinci ani a Președinției României. Astfel că se pune firesc întrebarea cine îl împinge din spate pe șeful statului înspre astfel de ”ințiative personale”, știindu-se că Iohannis chiar nu avea astfel de ”apucături”. Mai ales că, în loc să constituie o celulă de criză la Cotroceni, să prezideze ședințe CSAT și să aibă și alte acțiuni care să îi întărească în aceste vremuri grele poziția de lider și unic mascul alfa al politicii românești, Iohannis riscă să rămână după pandemie doar cu ”eticheta” celui care s-a bronzat și și-a făcut freza în plină stare de urgență!

Serviciile secrete românești tot mai îngrijorate în fața unui dușman nevăzut
Los Angeles

Și care ar mai fi dat și o ”fugă” până la Los Angeles, în timp ce le cerea românilor să nu iasă din case sub nicio formă și să aștepte șomajul tehnic…Iar pentru ca misiunea structurilor contrainformative care încearcă acum să identifice ”ce Serviciu a pus mâna pe Iohannis”, îngrijorarea este cu atât mai mare până și la SRI, cu cât se pare că de această dată se pare că până și BND-ul se jură că nu ar fi mâna Berlinului.

Mai ales că, la ce influență are cu ”neamțul” la conducerea țării, BND-ul ar fi chiar ultima structură străină care și-ar dori în această perioadă destabilizarea sistemului românesc și inclusiv ”șubrezirea” de la temelii a ceea ce unii numesc deja ”regimul Iohannis”…

Celulă de criză? CSAT?

După ce i s-a asigurat un ”culoar” precum Viorica Dăncilă în finala prezidențială, Klaus Iohannis chiar că nu ar mai fi avut de ce-și facă griji că nu va beneficia de un mandat ”liniștit” și pentru următorii cinci ani. Cu o singură condiție, ce-i drept, dar pe care se pare că nu conștientizează pe deplin nici măcar acum. Și anume să nu bage singur bățul ca să agite ”viesparul” propriului sistem pe care se bazează fulminata sa ascensiune și confirmare politică. Astfel că, de la debutul primelor semnale ale pandemiei, Klaus Iohannis nu avea de făcut decât un singur lucru: să își asume pe deplin rolul de șef al statului. Dar pe bune, nu cu suspiciuni rezonabile de transmitere a unor declarații publice înregistrate. Astfel că Iohannis trebuie să înființeze o celulă de criză la nivelul Administrației Prezidențiale și să convoace o ședință CSAT destinată exclusiv combaterii pandemiei de COVID-19. Numai că Iohannis nu a înființat nici celula de criză și nu a convocat nici CSAT-ul…

De ce nu este nici celulă de criză și nici ședință CSAT la Cotroceni

Iar o posibilă explicație este cea dată în ”lovitura” din 17 martie, atunci când titram că ”Serviciile nu-i dau celulă lui Iohannis”! Și când avertizam că, ”îngrijorate”, structurile contrainformative românești –atât cât a mai rămas din ele după ”destructurările” controlate din exterior în ultimi anii- s-ar fi opus totuși cât au putut ca șefului statului să i se pună ”pe tavă” o astfel de ”oală informativă” comună! Mai ales că la nivelul celulei de criză care ar fi trebuit să fie prezidată de Iohannis absolut toate structurile fiind obligate să pună la dispoziție informațiile obținute inclusiv ”prin mijloace specifice”, indiferent care ar fi fost nivelul de secretizare al acestora. Varianta prezentată acum o lună putând explica multe, mai ales pentru cei care știu de ce natură ar fi putut fi ”îngrijorarea” structurilor care s-au opus, fie și atât de discret înființării unei astfel de celulă de criză sub comanda unică a lui Iohannis.

Cine l-a dus la L.A.?

Aceasta este întrebarea care macină sistemul în aceste zile. Și la care ”serviciul care a pus mâna pe Iohannis” ar face orice să nu se afle răspunsul! În timp ce șefii altor servicii secrete ar da și ei orice ca să știe exact cine l-a dus pe Iohannis la Los Angeles! Pentru că doar cine are răspunsul la această întrebare se poate așeza la masa negocierilor pentru reîmpărțirea sferelor de influență. Mai ales că urmează alte câteva zile încinse, în care importanți demnitari români vor trebui să își asume ”face to face” în ce ”barcă” au ales să rămână sau să se suie…

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Shein a devenit simbolul tuturor relelor modei rapide
  • Drogurile de sinteză și noile opioide amenință Europa
  • Va mai domina Ucraina summiturile NATO?
  • USR, chirurgul cu bisturiul credibilității tocit
  • Apar dovezile oficiale. Fiscul nu calcă la companiile străine
  • Patriarhia, război deschis împotriva LGBT
  • Relație specială: SUA și Israelul urmează același scenariu vechi
  • Ministerul Educației, depășit de fenomenul violenței și drogurilor în școli. Se instaurează turnătoria generalizată
  • Băi cu plante pentru detoxifiere și relaxare: Terapia Naturală pe care corpul o așteaptă
  • Exit mobile version