AcasăDezvaluiriAncheteCe Schengen? NE ÎNCHID CU GARDURI ANTI-MISTREȚI!

Ce Schengen? NE ÎNCHID CU GARDURI ANTI-MISTREȚI!

Umilința ținerii în afara Spațiului Schengen va continua! La fel ca și ”cearta” celor ”două Palate”, de unde vin deja tradiționalele semnale unul ”hăis” și altul ”cea” cu privire la decuplarea de Bulgaria. Dar, mai ales, ”pas cu pas” cu creșterea AUR în sondajele tot mai eurosceptice.

Așa că NU VOM INTRA ÎN SPAȚIUL SCHENGEN! Nici cu aeroporturile, nici cu milogelile diplomatice sau cu amenințările economice! Numai că, ghinion, aceasta nu este nici pe departe cea mai proastă veste pe care iată că astfel o primesc și beneficiarii legali de la structurile contrainformative. Cele care avertizează că Ungaria, Bulgaria și până și extracomunitara Serbia sunt pregătite să ridice garduri metalice la frontierele gata să cedeze în fața noului val migraționist care se anunță!

Ungaria nu mai rezistă mult!

Guvernul Orban cel puțin nu a făcut niciodată vreun mare secret din faptul că, în ciuda intereselor economico – financiare și de politică externă ale Budapestei, nu se va codi să securizeze frontiera româno – ungară. Dar doar dacă ”ingratitudinea” Comisiei Europene va obliga Ungaria să construiască un gard metalic anti – migrație.

Proiect asumat încă din urmă cu mulți ani. Atunci când Janos Lazar, chiar șeful de Cabinet al premierului Viktor Orban recunoștea public că ” Guvernul Ungariei are un plan pentru construirea unui gard metalic la frontiera cu România, dacă va fi necesar. Aceasta va fi o măsură de ultim resort, dar suntem pregătiți și avem capacitatea de a ridica un nou gard metalic într-un interval scurt”.

Între timp, Ungaria consolidează gardul construit la frontiera ”inexistentă” scriptic cu noua membră Croația. Dar mai ales extinde și întărește gardul metalic de la frontiera cu Serbia. Și aceasta chiar în ciuda nivelului de colaborare fără precedent existent între conducerile suveraniste de la Budapesta și Belgrad. Dar uite că, în ciuda detașării pe frontiera comună a impresionante forțe militare, ci nu doar cele polițienești de ordine, deja granița este luată cu asalt de grupări paramilitare de traficanți de carne vie.

Și cum mai-marii de la butoanele Comisiei Europene nu se sfiesc să acuze acum această ”gaură neagră” de la frontiera Ungariei, ministrul de Externe de la Budapesta a răspuns așa cum o cer mai bine interesele poporului maghiar. Astfel că, la doar câteva zile după ce a asigurat că Ungaria sprijină ”până în ultima clipă” eforturile României de accedere în Spațiul Schengen, același Peter Szijjarto a avut grijă ”să se știe că se știe” că poate relua în orice clipă proiectul său de securizare. Cel de construire a unui dublu gard metalic pe un segment inițial de 70 de kilometri al frontierei cu România, în contextul în care există informații că migranții extracomunitari s-ar putea infiltra pe la capătul barierei construite la granița ungaro – sârbă. Cel care se termină în zona localității ungare Kubekhaza, situată la frontiera cu Serbia și România. Astfel că un nou gard metalic va putea fi construit dincolo de râul Mureș, dacă România continuă să o țină ”langa” că ”moare de gât” cu Bulgaria, dar în afara Schengen!

Pe canalele diplomatice alternative, ofițerii de legătură unguri anunțând deja că  Ministerul de Externe de la Budapesta este gata să reia proiectul construcției unui gard metalic de la punctul frontierei dintre Ungaria – Serbia și România și să continue pe o distanță rezonabilă, de cel puțin câțiva kilometri, dacă presiunea migrației se mută pe ruta României”. Adică exact așa cum a acuzat Viena!

Se știe sârma!

Ce este drept, s-au cam săturat și politicienii austrieci să își tot răcească gura anunțând că se vor opune intrării României în Spațiul Schengen. Așa că s-au apucat d e”mângâiat pe ceafă” conducerea politică de la Sofia!

Cea care, după cum reiese din aeroportul contrainformativ intrat în posesia noastră, nu ar face chiar un cap de țară din amânarea intrării în Spațiul Schengen. Mai ales că aceasta înseamnă miliarde de euro intrate anual direct în sistemul piramidal creat pe baza vămilor bulgare. Acolo unde, mai ales ”pe felia” cu Turcia, orice român care nu are pregătiți cei 20 de euro în pașaport devine instant un ”suspect” ținut cu orele la controale suplimentare!

Mai mult decât atât, Sofia ar fi gata să construiască, pe banii Comisiei Europene și un impresionant gard metalic anti – migrație la granița cu Turcia. Ceea ce  a produs frisoane de plăcere la Viena!

De ce? Nu doar pentru că astfel s-ar opri ”tsunami”-ul migraționist care oricum trece prin Croația. Și mai ales prin mările unde patrulează mai multe vase ale ONG-urilor soroșiste, decât ale Polițiilor de Frontieră.

Ci pentru că două firme austriece sunt deja date ca și câștigătoare ale construirii unui gard mai ceva ca al lui Trump! Unul care necesită fonduri – europene! – uriașe nu doar pentru construcție, dar și pentru asigurarea mentenanței!

Astfel că, dacă România nu va intra în Schengen este și pentru că trebuie construit gardul bulgaro – turc de către cele două firme austriece sprijinite de partenerii lor germani! Mai ales că acestea au apucat deja să și arvunească sârma ghimpată necesară. Una model ”Bruno”… Asta doar așa, să se știe că se știe, cel puțin deocamdată…

Pe pariu că dă pesta în porcii noștri?

Însă autoritățile bulgare sunt gata să treacă și la ”next level” al planului de a intra, cu orice preț, în grațiile Cancelariei austriece. Astfel că există ”suspiciuni rezonabile” din punct de vedere contrainformativ că este gata să explodeze – cel puțin în presa occidentală – o epidemie de pestă porcină în România.

Bulgaria fiind gata ca, de teama potențialilor ” mistreți infestați cu pestă porcină” care ar putea trece ”felia”, să construiască un gard și la frontiera cu România! Dar unul ”anti – mistreți”!

Și chiar nu este de râs! Mai ales că ”frații bulgari” – cei pe care nu i-am lăsat să nu intre în Schengen! – și-au făcut deja mâna cu construcția, în doar trei săptămâni, a unui gard similar, tot anti – mistreți, între Silistra și Vama Veche. Unul care nu urmează să fie doar consolidat. Dar și extins…

Astfel că, în timp ce neputincioasa clasă politică de la București chiar se crede în stare să impună intrarea în Schengen, românii urmează să fie înconjurați cu garduri metalice! Dinspre Ungaria! Dinspre Serbia! Dinspre Bulgaria! România riscând să devină un uriaș ”țarc anti – mistreți”! O rușinoasă ”Fâșie” a Uniunii Europene!

author avatar
Catalin Tache
11.432 afisari

21 COMENTARII

  1. Gardul nu e solutia.Gardul e pentru oameni cinstiti.Infractorii il sar sau il taie.
    Sa ii intoarca din drum de pe mare.Nu se poate?
    Sa ii transfere in alte vase si inapoi cu ei.Daca vor in UE, sa vina legal.
    Nu mi se pare normal sa treaca granita ilegal, pe mare, fara acte si UE sa ii primeasca cu bratele deschise.E totusi infractiune.De ce se accepta infractori pe teritoriul UE?

  2. Toti vecinii din jurul nostru ne urasc pentru ca suntem sluga murikanilor. Culmea e ca ungurii, polonezii, etc., merg in Murika fara viza, rumunul are nevoie neaparat de viza…

    • Care toti vecinii ? Bulgarii sunt in NATO , ucrainenii sunt in razboi si ne multumesc ca le-am primit refugiatii , Serbia are comunitatea de romani in Valea Timocului , romanii cumpara case ieftine in Ungaria si ungurii fac cumparaturi de la noi … O sa mergem curand si fara vize in SUA , nu mor caii cand vor cainii !

  3. Universul .net , astazi , 14 noiembrie 2023 : ” GEORGE FRIEDMAN / INTR-UN FEL , ODATA CU INTALNIREA SUA – CHINA , ISTORIA SE REPETA ” – ” In geopolitica , contextul conteaza intotdeauna . Trecutul este prezentul si probabil viitorul , daca nu in detaliu , atunci in spirit ” – Sursa : GEOPOLITICAL FUTURES .

  4. Aktual 24.ro , 14 Noiembrie 2023 , articol de Victor Mihalache : ” OPOZITIA POLONEZA A PRELUAT PUTEREA IN PARLAMENT . PARLAMENTUL ………………. ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..” – Noul presedinte al Parlamentului polonez = SZYMON HOLOWNIA , fost prezentator TV , ales cu 265 de voturi .

    • Tache , sa nu sarim calul , strabunii nostri si-au dat viata pentru reintregirea neamului romanesc , in ” tarcul ” asta mioritic ne-am nascut , am crescut si am inteles ce inseamna a fi ROMAN . Nu suntem o ” FASIE ” rusinoasa a Uniunii Europene , nu suntem GAZA , suntem MEMBRI CU DREPTURI DEPLINE si fara Uniunea Europeana si NATO am fi fost o gubernie uitata de lume si de Dumnezeu !

  5. 1. DefenseRomania .ro , ieri , 14 noi 2023 , ora 16:49 , articol de Ciprian Dumitrache : ” AVIOANELE F-16 VOR FI ARMA MIRACOL PENTRU KIEV ? ” SUNT IMPORTANTE , DAR EI AU NEVOIE DE TAURUS SAU ATACMS …………………………………………………………………………… ” – VIDEO : 21 min , 05 sec . 2. Spotmedia . ro , astazi , 15.11.2023 , ora 00:09 , articol de Emilian Isaila : ” PENTRU ZELENSKI , VESTILE BUNE VIN DIN FETESTI ” .

  6. 1. Aktual 24.ro , astazi , 15 Noiembrie 2023 , articol de Gabriel Tudor : ” DONALD TRUMP , TOT MAI DISPERAT : A CERUT ” ARESTAREA DE CATRE CETATENI ” A JUDECATORULUI ( Arthur Engoron ) SI PROCURORULUI ( Letitia James ) CARE-L ANCHETEAZA ” . 2. Aktual 24.ro , astazi , 15 Noiembrie 2023 , articol de Gabriel Tudor : ” PRESEDINTELE CHINEZ Xi JINPING A SOSIT LA SAN FRANCISCO , UNDE URMEAZA SA AIBA DISCUTII CU LIDERUL AMERICAN JOE BIDEN ” – Sursa : REUTERS .

  7. Adevarul . ro , ultima actualizare : 15.11.2023 , ora 07:16 , articol de Ion Gaidau : ” SUMMITUL BIDEN – Xi . POSTURA TOT MAI AGRESIVA A CHINEI CRESTE RISCUL UNUI RAZBOI IN JURUL TAIWANULUI ” – Sursa : THE WASHINGTON POST .

  8. CONTRIBUTORS . RO , IERI , 14 / 11 / 2023 , ARTICOL DE IOAN STANOMIR : ” SIR ISAIAH BERLIN SI ………………………………. …………….. ” .

  9. Sa inteleg ca se construieste o noua granita pentru o noua europa? Si Romania este lasata pe dinafara, deschisa inspre Ucraina si Rusia inchisa inspre Europa? Foarte bine pentru suveranitate, poate avem noroc si scapam de politicile dezastruoase europene

  10. Porcii au gulere albe.Sa nu mai treaca orban de gard ca e invadator.mars la toti ca nu au vrut niciodata schengen cu estul.

  11. …gardu’i pt proști,oamenii cu judecată trec prin vămi ca prin oboare,aici e interesul de’a arata cu degetul est europenii,romanii si bulgarii si ex sovieticii.
    un gard e bun pt multe chestii,daca nu pun camere pe el,daca pun,e nasol,vor fi multe arestari.
    sincer va spun,romanii merita doar o mama de bataie,pt ca’s bat joc de tara lor.
    nimic nu merita romanii,sant foarte rautaciosi si haini,câini cu doua picioare

  12. In orice caz in Romania intra in fiecare an zeci de mi de muncitori straini asiatici cu vize de lucru, vize care sunt intermediate de firme,S.R.L uri care sì ele primesc Comision de la emigrati… care nu vor sa munceasca in Romania ei isi continua drumul lor mai departe spre vest si prin Lugoj se vad in sir indian cum se indreapta spre Ungaria chiar pe D.N.Ce politia nu stie? Sau Sri ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger