AcasăDezvaluiriAncheteAncheta de proportii declansata de „National”. Spalare de bani pe filiera columbiana!

Ancheta de proportii declansata de „National”. Spalare de bani pe filiera columbiana!

DIICOT a acuzat ca spalarea de bani de la societatea SC LACTAG Costesti a adus un profit de peste 2.000.000 de euro

Ancheta de proportii declansata de „National” cu privire la sistemul suveica implementat in tara noastra de austriecii de la Real4You scoate la iveala noi amanunte surprinzatoare despre membrii „Caracatitei mall-urilor”.

Klaus Reisenauer, Kurt Wagner si Daniel Gross sunt implicati direct sau prin intermediari in mai multe dosare penale

Dintre care unii au facut deja obiectul unor anchete din partea a diverse structuri din Romania, dar care nu au fost in stare sa descalceasca pana la sfarsit itele retelelor transfrontaliere folosite in ample operatiuni de spalare a banilor. Mai mult, intr-una din spete, pe fir au intrat si investigatorii OLAF, organismul european specializat in astfel de macro-infractiuni financiare.

Teapa data Uniunii Europene

DIICOT a acuzat ca spalarea de bani de la societatea SC LACTAG Costesti a adus un profit de peste 2.000.000 de euro

In urma unor ample verificari a modului de accesare a banilor europeni, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat organele de urmarire penala privind operatiunile efectuate de catre cetatenii columbieni Florin Volcinschi, Sanchez Mantilla si Miguel Angel, afaceristul pitestean Nicolae Oita, precum si Klaus Reisenauer, cel din urma membru marcant din actuala „Caracatita a mall-urilor”.

Patronul Nicolae Oita a ajuns dupa gratii pentru deturnarea de fonduri europene

Tranzactiile incriminate au fost efectuate atat prin conturile personale, cat si cele ale SC „Lactag” si SC „Terra Invest” SRL Sibiu, ultima firma facand parte din „suveica” prezentata in exclusivitate in numarul nostru de ieri. Prin realizarea unor tranzactii imobiliare mascate cu firme paravan, anchetatorii au stabilit ca profitul ilegal obtinut a fost de 2.256.038 dolari, dintre care peste un milion bani acordati de Uniunea Europeana prin Programul SAPARD. Insa, dupa o buna bucata de timp, procurorii DIICOT si-au declinat competenta catre DNA Pitesti, informand si OLAF, departamentul anti-frauda al Uniunii Europene.

Fals in inscrisuri

Intr-un alt dosar, judecat de catre magistratii Tribunalului Pitesti, il regasim pe acelasi Klaus Reisenauer, alaturi de Kurt Wagner. Cei doi membri din „Caracatita mall-urilor” sunt implicati impreuna cu Elena Teodorescu. Nici aceasta din urma nu este insa straina de „suveica”, fiind asociata alaturi de actualul CFO de la REWE Romania, Eduard Daniel Gross, in firma de consultanta SC Deuro Bertung SRL.

author avatar
Catalin Tache
3.935 afisari

1 COMENTARIU

  1. Cred ca daca sapati si mai adanc, multi politicieni vor fi suparati si sigur va vor acuza ca tineti partea lui x sau lui y. Iar daca banii chiar au ajuns la Budapesta, atunci trebuiesc luate masuri radicale…La noi toti se imbogatesc si statul saraceste. Toti urla ca vor „o tara ca afara” , dar noi avem una asa, diferenta este ca la noi se strang toti hotii si jefuitorii de afara.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger