Galant ca întotdeauna, ”nea Nicu” Moga nu i-a stricat concediul predecesoarei Carmen Dan, astfel că nu a mai deranjat-o pe aceasta chemând-o până la sediul Ministerului Afacerilor Interne, pentru a-i preda astfel ”gestiunea”. De asemenea, având de rezolvat atâtea ”decapări” de urgență într-un timp atât de scurt, pentru a se încadra până în termenul limită de 10 august, nici Mihai Fifor nu s-a mai obosit să se încurce în astfel de formalități. Iar dacă Moga a bâjbâit un pretext ținând de starea de sănătate a fostului ministru, Fifor nu a mai dat barem nicio explicație!
Și bine a făcut de altfel, mai ales că agenda fostului ministru de Interne este extrem de încărcată în aceste zile. Când, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, Carmen Dan tocmai ce își pregătește un ”comeback” spectaculos! Dar nu în politică, porțile Partidului Social Democrat fiindu-i oricum închise odată cu prăbușirea ”imperiului de carton” al lui Liviu Dragnea… Ci în afaceri! Desigur, cum sfârșitul mandatului lui Carmen Dan a fost ”bântuit” de ”fantomele” unor scenarii conspiraționiste deja la nivel global este foarte posibil ca această dezvăluire să redeschidă ”pista” implicării ”agenturilor străine”…
Numai că este absolut normal ca o persoană publică care a fost ministru de Interne și drept urmare a avut acces neostoit la cele mai importante secrete de stat să rămână sub o oarecare ”monitorizare”, cel puțin o perioadă de vreme după ce a păsărăsit funcția de demnitar. Mai ales dacă intră în domeniul privat, așa cum este și cazul lui Carmen Dan…
Un nou început…
După ce Liviu Dragnea a predat fie și de nevoie frâiele Partidului Social Democrat către Viorica Dăncilă, zilele lui Carmen Dan în Guvern erau oricum numărate… Iar dacă aceasta s-a mai cramponat de scaunul de ministru al Internelor până în ultima clipă se datorează aproape exclusiv presiunilor făcute de ”Frăția Blondei”, cea care a reușit să o ”căpușeze” cu totul pe Carmen Dan pe persoană fizică, mai ales în ultima parte a mandatului acesteia. Iată însă că spre surprinderea multora, Carmen Dan a priceput imediat că viața nu se termină aici și că mai există carieră și după ce ai fost ditamai ministru de Interne! Iar decizia pe care aceasta pare să o fi luat în ultimele zile chiar poate fi un veritabil pas înainte pentru ea. Mai ales că, deși a lucrat o viață întreagă până acum doar ca bugetară, încă de pe vremea când era secretară la o școală generală de provincie și mai apoi prefect de Teleorman și chiar ministru de Interne, de această dată Carmen Dan își va încerca șansele și în privat! Intrând în afaceri și încă la un nivel destul de sus…
Pe urmele surorii…?
Cum oricine are dreptul la o nouă șansă nu vom dezvălui amănuntele intrate în posesia noastră cu privire la ”planul de afaceri” al lui Carmen Dan. Menționând cel puțin deocamdată doar că aceasta va activa strict în domeniul privat. Desigur, rămâne totuși întrebarea, mai ales pentru inițiații sistemului, dacă nu cumva și în acest domeniu Carmen Dan o va lua tot pe urmele surorii sale… Ceea ce ar fi mai mult decât interesant, mai ales că ”începutul sfârșitului” politic pentru Carmen Dan a început tocmai din cauza acesteia… Prietenii știu de ce!
Admiterea la Academia de Poliție 2019
– scurt rezumat –
Parcă niciodată în istoria acestei prestigioase instituții de învățământ universitar nu s-au înregistrat atâtea nereguli precum în sperăm SCURTUL mandat al Veronicăi Stoica împuternicită Rector, unic candidat și validată de Senatul Universitar dar nevalidată ÎNCĂ de cele 2 ministere.
Deși este greu de crezut, sperăm ca măcar în al 12-lea ceas cei 2 ministri interimari să își folosească Corpul de Control pentru verificarea/documentarea numeroaselor nereguli ce au invadat spațiul public în ultima perioadă și care pot conduce cu ușurință la anularea examenului pentru care aproximativ 4000 de candidați s-au pregătit timp de un an de zile.
Dar să începem cu începutul :
– este primul an când diplomele de OLIMPICI ale candidaților care doresc ocuparea, fără examen, a unuia dintre locurile scoase la concurs sunt validate de către Șeful Serviciului Resurse Umane din cadrul Academiei și nu de către structurile din teritoriu care întocmesc dosarele candidaților. Deși la prima vedere nu ar trebui ca acest aspect să constituie o problemă dat fiind faptul că dna comisar Ștefania Cojanu este competentă (în ultimii 3 ani aceasta beneficiind în mod continuu de sporul pt lucrări de excepție în cuantum de 50% chiar dacă legea prevede că ofițerii care se află în curs de cercetare nu li se pot acorda aceste beneficii financiare) și are „competență”, conform fișei postului, în certificarea diplomelor de OLIMPICI (a se înțelege că „le verifică cu Google” nu pe bază de adresă către Ministerul Educației Naționale) a fost suficient ca pe borderourile de concurs să apară printre numele candidaților înscriși în vederea susținerii examenul scris și poziții goale ce au fost justificate de către membrii COMISIEI TEHNICE ca fiind „rezervate” pentru cei care vor ocupa un loc fără susținerea examenului 🙁 .
Întrebare – care sunt persoanele care vor ocupa aceste locuri fără examen ??? Câte persoane vor beneficia de acest privilegiu ??? Cine stabilește care sunt primii OLIMPICI care vor ocupa aceste locuri ??? Cum s-a făcut departajarea OLIMPICILOR sau a fost primul venit – primul servit ??? apropo … pe unele dintre borderouri de concurs au mai fost trecute unele nume de olimpici … pe semne că pentru restul încă se „negocia” ocuparea locului !!!
– deși în REGULAMENTUL privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la studii universitare de licenţă,în facultăţile Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2019 cu Nr. 4527009 din 17.01.2019, la Capitolul IV sunt prevăzute Comisiile responsabile de organizarea și gestionarea Admiterii iar la art. 61 este prevăzut că „La nivelul următoarelor facultăţi: Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Facultatea de Poliţie, Facultatea Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Pompieri şi Facultatea deArhivistică se constituie COMISIA DE ADMITERE PE FACULTATE, compusă din : PREŞEDINTE (DECANUL FACULTĂŢII), un vicepreşedinte, 1-3 membri și un secretar”, dna rectoriță a aprobat ca în locul domnilor lt.col Ștefan Trache și comisar șef Sergiu Vasile să fie numiți alți colegi mai apropiați în gândire de actuala conducere.
– în același context și având în vedere modul defectuos în care au fost întocmite variantele de subiecte pentru proba scrisă ne putem întrebarea dacă prevederile art. 66 alin 2 se aplică cadrelor didactice ce au format Comisia de elaborare a subiectelor ??? Personal nu cred – deoarece în Academie umblă zvonul că însuși contractele de prestări servicii încheiate de către reprezentanții Serviciului Resurse Umane și vizate de Biroul Juridic cu cadrele didactice de specialitate conțin numeroase prevederi ambigue motiv pentru care deși ar fi trebuit întocmite din timp acestea ar fi fost refăcute cu o seară înaintea probei scrise !!!
Acum tot ce ne rămâne de făcut este să așteptăm deciziile celor doi ministri interimari de a trimite sau NU… Corpul de Control pentru lămurirea/acoperirea celor sesizate sau aceștia se multumesc doar cu o scurtă deplasare până la poarta Academiei doar pentru a primi ONORUL in stil mafiot … !!!
Da isi face fabrica de prize la Caracal.
Ne Este sila si scarba de acesti comunisti care ca si predecesorii Lor,
GHEORGHIU DEJ SI CEAU ANALFABETUL, UNUL MAZILIT DE RUSI, altul impuscat de noii comunisti,dupa mazilirea din functii under si-au batut joc de romani , acum Devin ooameni de afaceri servind tot statul Lor comunist.
Hai, ba tache, te dai tu dăștept da’ nu zici nimic! Niște vorbe acolo, aruncate si alea tot neprofesionist si gata adica ” știm noi „. Problema este, de fapt, ca s-a mai dus un subiect pe care sa-l mănânci tu pentru un mic si-o bere ! La național exista o singura valoare : boanchis da’ si ala cand cand nu bea pe burta goală …
E zarva mare in Teleolt, Teledolji, Teleoltman, Telecaracal, Teleslatna, Telebanie
Toată viața a lipit afișe și a … la Dragnea… Are dosare penale la greu și s-a apucat de afaceri (trebuie să spele banii murdari primiți ca ministru sub formă de mită)… Eu cred că nu apucă, merge la pârnaie…