AcasăDezvaluiriCaracatita afacerilor cu petrol care sprijina regimul de la Damasc

Caracatita afacerilor cu petrol care sprijina regimul de la Damasc

Reuters a dezvaluit increngatura companiilor care l-au aprovizionat cu milioane de barili de petrol irakian pe Bashar al-Assad, in ciuda „listelor negre” intocmite de marile puteri.

Guvernul sirian a fost aprovizionat cu petrol irakian din belsug prin companii libaneze si egiptene si cu ajutor „logistic” iranian.

Iranul, „combustibilul” armatei lui Bashar

In ultimele noua luni, regimul lui Bashar al-Assad, trecut de puterile occidentale pe lista neagra a sanctionatilor, a beneficiat de ajutor consistent printr-o adevarata caracatita menita sa scape de sub monitorizarea internationala. Reuters a evidentiat, prin documente comerciale, cum Iranul, pus de asemenea sub embargo, a devenit principalul furnizor de combustibil pentru armata lui Bashar.

Insa Iranul nu a actionat singur. Egiptul, Irakul si Libanul sunt verigile forte in lantul aprovizionarii cu petrol a regimului de la Damasc. Implicate direct au fost compania nationala siriana de petrol, Sytrol, si operatorul iranian de transport National Iranian Tanker Co (NITC), ambele sub embargo impus de SUA si UE, care le-au taiat toate sistemele financiare comerciale si le-au inghetat posesiunile.

In afara companiilor americane si a celor din UE, carora li s-a interzis orice afacere cu Sytrol si NITC, oricare persoana si companie din afara risca sa fie adaugate pe lista neagra daca au afaceri cu cele deja listate. Iar lista a fost adusa la zi la 12 decembrie.

„Am urmarit cu atentie tentativele Iranului de a-l aproviziona pe Assad, inclusiv din punct de vedere militar”, a declarat un purtator de cuvant al Trezoreriei americane. Rezultatul acestei „atentii” a fost adaugarea pe lista neagra a unor companii implicate. Si atat! Desi aprovizionarea armatei lui Bashar al-Assad insemna mai multi morti in randul poporului sirian. Insa important era ca se derulau „istoricele” negocieri cu regimul de la Teheran, care, desi a incalcat embargourile impuse chiar de SUA, a reusit sa obtina relaxarea sanctiunilor, ca „premiu”.

Omul de plata, sponsorul militiilor Shabiha

Ultimele transporturi, cu navele Camellia, Daisy, Lantana si Clove, operate de NITC, au carat petrolul irakian via portul egiptean Sidi Kerir. Acestea au fost urmarite prin sateliti. Tranzactiile au fost facute prin compania Overseas Petroleum Trading (OPT), cu sediul la Beirut, si Tri-Ocean Energy, cu sediul la Cairo.

Interesant, implicata ar fi si Arab Petroleum Pipeline Company, cunoscuta ca SUMED, care opereaza in Sidi Kerir si este in proprietatea companiei egiptene de stat EGPC (jumatate de actiuni), iar cealalta jumatate in proprietatea altor patru state arabe.

Tarek El-Molla, presedintele EGPC, a declarat ca Egiptul a interzis companiilor de stat sa faca afaceri cu companiile de petrol iraniene si ca nu are cunostinta de niciun transport catre Siria! Niciun vas sub pavilion iranian nu a intrat in Sidi Kerir.

Of course! Au intrat sub pavilion tanzaninan. Si ca sa fie treaba treaba, platile catre firmele implicate s-au facut printr-un om de afaceri care se afla si el pe lista neagra a sanctionatilor: Ayman Jaber, proprietarul companiei Al Jazerra (nu televiziunea). Ayman Jaber a ajuns pe lista fiind dovedit ca sursa financiara pentru teribilele militii assadiste Shabiha, niste bande de criminali scelerati, autoare ale masacrului de la Banyas si altor atrocitati postate pe You Tube.

author avatar
Adina Mutar
362 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger