Cauta

Buda s-a combinat cu Carmen Dan! Vela știe?

Nici nu a fost bine numit Marcel Vela ministru de Interne, că deja ”frățiile” transpartinice din MAI i-au decis soarta… Astfel că, până să se bată cu pumnii în piept cu declarațiile de război pe viață și pe moarte împotriva clanurilor interlope și cu ”depesedizarea” forțată a Ministerului Afacerilor Interne, liberalul ar face bine să verifice- dacă și are cu cine!- dacă chestorul Ioan Buda, nimeni altul decât inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră s-a întâlnit sau nu,la ceas de seară și în ”locație securizată” cu… Carmen Dan! Pentru că dacă Buda și cu ”Blonda lui Dragnea” au ajuns să se combine practic sub nasul ministrului liberal de Interne, atunci chiar că, fie și cu toată contescendența pentru bunele intenții de stopare a ”furiei roșii” din MAI, noul ministru de Interne ar trebui lăsat să se întoarcă în primăvară pe meleagurile locale… Mai ales că probabil va avea un ”culoar” mai mult decât favorabil pentru accederea în fruntea Consiliului Județean Caraș-Severin.

Astfel că, domnule ministru, este imperios necesar să verificați prin mjloacele legale aflate la dispoziție, dacă într-adevăr chestorul Buda și Carmen Dan s-au văzut pentru a ”închide cercul” de la Frontieră! Inclusiv la începutul lunii noiembrie, chiar  după numirea dumneavoastră în funcție! Pentru că altfel vă va fi imposibil să mobilizați structurile care contează cu adevărat din MAI împotriva asaltului fundamentalist al ”furiei roșii” asupra Internelor! Mai ales că, fie și cu voia sau fără voia ministrului de Interne, tot avansează rapid ancheta internă privind angajarea din sursă externă, în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a lui Darius Dan- fiul lui Carmen Dan, Oana Buda-fiica lui Ioan Buda, Radu Dumitru – șoferul noului chestor Adrian Popescu și Radu Mihai- fiul lui Radu Dumitru! Pentru că altfel ”buboiul” de la Frontieră oricum va fi spart, dar de către alte structuri ablitate! Care chiar consideră că insecuritatea frontierelor externe ale UE  reprezintă cu adevărat o vulnerabilitate extremă a sistemului de siguranță națională a României… Una care se poate răsfrânge oricând mai ales asupra președintelui Klaus Iohannis!

Gălățeanule, ne băgăm și pe neamuri?

Comisarul șef Tiberiu Gălățeanu nu are nevoie decât de un ordin pentru ca să pună în mișcare mecanismele interne ale Corpului de control, pentru a se verifica pista ”numirilor neamurilor” în MAI! Mai ales că însuși ministrul de Interne a declarat public că a descoperit ”apa caldă” în acest sens! Astfel că, pentru a convinge subordonații și opinia publică deopotrivă că vrea cu adevărat să stârpească acest ”flagel” al ”numirii neamurilor”, Corpul de Control poate începe, separat de alte piste, verificările privind angajarea din sursă externă, în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, a fiului lui Carmen Dan la Otopeni, a fiicei lui Ioan Buda la Serviciul Protocol șau a cuplului tată-fiu Radu Dumitru și Radu Mihai drept ”gardă pretoriană” a lui Adi Popescu! Cel pe care, domnule ministru liberal, tocmai ce l-ați făcut chestor! Cam singurul din tot ministerul, alături de Săvulescu… Probabil pentru că nu lipsea din nicio poză de lângă Carmen Dan, spre datul general din coate al tuturor celorlalți șefi de structuri din minister… Sau poate pentru că a jucat ping-pong cu Viorica Dăncilă la inaugurarea SPF Isaccea! Că doar întortocheate mai sunt deocamdată căile ”depesedizării” Internelor pe începutul mandatului liberalului Marcel Vela…

Și fata generalului Roman…?

Și dacă într-adevăr noua conducere liberală a MAI chiar pune preț barem de două parale pe cererile președintelui Klaus Iohannis, poate mai declanșează un nou front privind avansările… Desigur, nu-i mai cere nimeni ministrului să ducă până la capăt misiunea evaluării secretarului de stat Raed Arafat, cel pe care Vela nici măcar nu îndrăznește să îl privească în ochi atunci când dă mâna cu el, după cum se laudă ”Doctorul”… Dar barem să se verifice și pista avansării în fruntea Resurselor Umane de la IGPFR a Ionelei Roman, nimeni alta decât fiica ”milițanului de economic” Miler Roman de la Constanța. Cel despre care mandatarii și întreprinzătorii de pe malul mării au încă atâtea de povestit….

Ivănescu, ”mână moartă”!

Iar necesitatea declanșării unor verificări legale a dezvăluirilor din ”Național” este cu atât mai evidentă nu neapărat pentru a se susține astfel și prin fapte declarațiile noului ministru privind ”depesedizarea” și”depolitizarea” ministerului. Dar mai ales pentru că, de bine-de rău, uite că se constituie o echipă de conducere care barem știe cu ce se mănâncă această meserie! Și pentru asta Marcel Vela trebuie să aibă toată aprecierea… Atâta doar că, după ejectarea lui Chirilă, Bobescu și Robescu, trebuie să se meargă până la capăt… Pentru că altfel ”putregaiul” frățiilor din MAI va ”murdări” din nou totul… Iar ”Auditul” la Frontieră este o prioritate fie și pentru a se stopa astfel din start ”legendările” despre ”frățiile” transpartinice din Clisură! Mai ales că, uite, după ”loviturile” prin care am stopat preluarea butoanelor operative ale Ministerului Afacerilor Interne de către chestorul Marian Tutilescu, la scurt timp a ajuns și chestorul Bogdan Mihail Ivănescu ”mână moartă”! Atât la vârful MAI, unde urma să fie nominalizat drept noul secretar general, în locul ”omului lui Ică”, chestorul Pandelea Pelmuș, cât și în ceea ce privește gestionarea fondurilor de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Ceea ce nu înseamnă totuși că trebuie să deschidă șampania prea devreme chestorul Daniel Mincă, cu tot ”C2”-ul lui, aplicația de comandă și control pe întreaga Frontieră… Și tocmai pentru că noul chestor Adrian Popescu era la comanda IGPFR pe timpul celor patru angajări din surse externe – Darius Dan, Oana Buda, Radu Dumitru, Radu Mihai- iar Buda era atunci șeful IGPR, poate că nu ar strica să înceapă ancheta internă tocmai cu audierea ”manechinului” lui Carmen Dan… Să vedem dacă își asumă sau nu Popescu  angajarea din sursă externă a fiului lui Carmen Dan și a fiicei chestorului Ioan Buda.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version