AcasăDezvaluiriAncheteBăsescu în corzi! DNA i-a deschis dosar lui Tomac în ”Scandalul FSB”!

Băsescu în corzi! DNA i-a deschis dosar lui Tomac în ”Scandalul FSB”!

Vin vremuri grele pentru liderii PMP

Zile tot mai grele pentru Partidul Mișcarea Populară, Traian Băsescu primind vești din ce în ce mai proaste din partea pupilului său, Eugen Tomac. Cel care ar urma să candideze la viitoarele alegeri parlamentare tot pe un loc în Diaspora, sperându-se că basarabeanul va reuși să mobilizeze o parte importantă din electoratul româno-moldovean. Astfel încât PMP-ul să poată să treacă pragul electoral și părintele Traian Băsescu să își vadă din nou împlinit marele vis cu ochii. Pentru că, așa după cum susțin surse din anturajul apropiat al conducătorului de facto al PMP, acesta i-ar fi ”terorizat” deja practic pe ceilalți lideri ai partidului pentru ca ”slăbiciunea” sa Elena Băsescu să fie trecută pe un loc sigur pe lista pentru Camera Deputaților.

Fostul președinte o vrea pe EBA deputată

Ceea ce pare să fi fost prea mult chiar și pentru un ”yesman” ca Eugen Tomac. Cel care, după cum l-au informat ”bătrînii securiști” care încă mișună în jurul fostului președinte jucător pe Traian Băsescu, ar fi negociat în mare secret cu premierul Ludovic Orban trecerea în barca liberală. Fără înștiințarea prealabilă a ”creatorului” său politic. Și chiar dacă Băsescu și-a păstrat impulsivitatea care l-a și promovat de altfel în prim-planul scenei politice amenințându-l inițial pe Tomac că îl distruge, acesta a mai primit o veste de ultimă oră. Și care l-a făcut să schimbe total macazul, încercând acum cu disperare să îl scape pe Tomac din ghearele procurorilor anticorupție. Pentru că în urma dezvăluirilor din ”Național” din data de 20 mai 2020, când titram ”Cutremur! Orban trecut de SUA pe lista neagră a FSB”, Direcția Națională Anticorupție i-a deschis dosar penal președintelui PMP! Numele lui Eugen Tomac regăsindu-se inclusiv în mai multe note contrainformative care  ar confirma  pe deplin concluziile ”deciziei istorice” a Anei Birchall, fostul minsitru al Justiției care a ”rupt pisica” fenomenului acordării a sute de mii de cetățenii de către ANC pentru ruși și ucraineni fără nicio legătură cu statul român!

Orban a scăpat de ”scandalul FSB” prin demiterea lui De Mezzo de la vârful ANC

127.000 de ruși! Orban reacționează!

Agențiile partenere de peste Ocean au transmis la București îngrijorarea față de descoperirea Anei Birchall, după ce fostul ministru al Justiției a sesizat organele de urmărire penală cu privire la identificarea unei filiere de la vârful Autorității Naționale pentru Cetățenie, prin care s-a acordat cetățenia română pentru 127.000 de ruși și ucraineni! Iar presiunea americană a crescut odată cu informarea că printre cei 127.000 de noi români care au împânzit astfel întreaga Uniune Europeană s-ar afla infiltrați numeroși agenți acoperiți ai serviciilor secrete rusești FSB, GRU și SVR! Mai mult chiar, tot americanii ar fi luat foc când ar fi aflat că în spatele unui troc politic între Ludovic Orban și Eugen Tomac pentru voturile PMP din Parlament, premierul i-ar fi ”predat” ANC-ul acestuia din urmă.

Numai că structurile contrainformative au intrat în stare de alertă zero după ce ar fi fost trase de mânecă tot de către americani că serviciile secrete rusești ar fi declanșat chiar sub nasul guvernului român o minuțioasă operațiune de ștergere a urmelor. Operațiune care ar fi debutat prin unele din numirile de la vârful Autorității Naționale pentru Cetățenie, fiind astfel ”documentate” legăturile primejdioase ale ”triunghiului” Lenghel – De Mezzo – Gându. Iar cea mai bună confirmare a informațiilor ”Național” a venit imediat din chiar partea premierului Ludovic Orban, cel care după solicitarea unei ”perii” informative a reacționat prompt prin demiterea liberalului Mario de Mezzo. Teama că mâna cea lungă a oligarhilor ruși care activează în România la adăpostul ALRO Slatina ar fi putut ajunge la chiar vârful ANC, convingându-l pe Orban să ia măsuri drastice și să ofere tot sprijinul guvernamental procurorilor anticorupție.

Dar și structurilor contrainformative care au descoperit că pe lângă ”umilința” primită din partea FSB, GRU și SVR, sistemul de siguranță națională ar fi fost penetrat, în scandalul ”cetățeniilor acoperite” și de către serviciile secrete ucrainene. Printr-o grupare monitorizată de multă vreme de către SIE într-un complicat caz de falsificare de monedă… Și care ar avea ”plantați” agenți acoperiți la niveluri extrem de îngrijorătoare ale statului român, cu toții promovați pe filiera Ucraina – Republica Moldova – România. Cu toate că în perioada vizată acum de ancheta procurorilor, monitorizarea spațiului transfrontalier pe zona de Est din partea SRI îi revenea chiar actualului prim-adjunct, Răzvan Ionescu…

”Flit” de la Predoiu!

Uite de ce nu îi răspunde Cătălin Predoiu lui Băsescu!

Acum nu trebuie să ai musai acces la analize contrainformative strict secret penrtu a conștientiza că dacă Eugen Tomac ”strănută” la DNA – acolo unde va fi chemat mult mai curând decât se așteaptă! – atunci Traian Băsescu ”răcește” imediat! Ceea ce și poate explica în mare măsură ”dragostea subită” care l-ar fi apucat față de fostul pedelist Cătălin Predoiu. Numai că, ocupat cu strategia comună stabilită cu ambasadorul american Adrian Zuckerman privind destructurarea clanurilor interlope, ministrul Justiției i-a dat cu flit! Și bine a făcut…

author avatar
Catalin Tache
5.406 afisari

21 COMENTARII

  1. Stim ca Eugen Tomac are deschis un dosar in rem din aprilie 2015 , de pe vremea cand era presedinte al Departamentului Romanilor de Pretutindeni . S-au scurs 5 ani si 3 luni , DNA i-a deschis alt dosar si presa nu stie ?

  2. Se înțelege ca asta nu este in rem ci un nou dosar pt numirile de la ANC din acest an…

  3. Sa ne spuna si noua tov Petrov cu ce informatii secrete il trimitea pe tov Tomac la Ambasada Rusiei ? Ca Petrov nu uita cine la
    recrutat la Anvers, nu ?

    • Boschetarul Băsescu a „jucat” la două capete la Anvers, sub comanda lui Silvian Ionescu (DIE) și sub comanda lui Albert Ignatenko pentru KGB.

  4. Se pare ca PETROV cunoște despre apropierea lui Toma de servicii la fel cum cunoaște și despre Trumpita, care a devenit evlavioasa și s-a cam spovedit despre niște conturi pe afara și niște sume de bani ciordite pe vremea când erau la putere……….

  5. @ Cum ați comenta și că niște chelioși cunoscuți precum Arafat, Traian Băsescu, CT Popescu, insistă să îi convingă pe cei cărora li se adresează despre existența și riscurile infectării cu virusul COVID, ?

  6. Coincidența sa fie atunci cand s au parafat actele cu Gazpromul ???
    Alt cabinet notarial nu era decât cel al fiicei lui Gospodin Petrov…

    • @Ați remarcat și de i-a zis Gheorghe Becali la echipă FCSB și și-a făcut ”palat” colorat ca la Kremlin,?

  7. Vai ..vai ..TOMACULE…vai .Ce ai facut ?Unde iti este morala si integritatea pe care o afisai fata de altii ??!!!Impostor perfid ce esti Coruptul coruptilor La partidutul vostru sunteti o mana de indivzi toti corupti in frunte cu muhaiaua voastra Petrovul care este de o perfidie si de o viclenie fara seaman

  8. iti dai seama Presedintele agent Rus, si el se da de ceasul mortii de dreapta, cata minciuna

  9. Lasa ca si wernerul vostru este o poama ..vai ,vai!Cate ticalosii are individul la activ le ati numarat ?El si poama de georgeta ..traficanti de copii Mai urmeaza sa aflam ca au fost si traficanti de droguri ..in rest au la activ toate ticalosiile posibile Un infractor ,un interlop un corupt de cea mai joasa speta IN plus este si pe invers ,are probleme la mansarda ,este mincinos notoriu ,putoare cu clenci si pe deasupra de o rautate perversa Are la activ vieti distruse si crime Individul a dat foc la clubul plin cu tineri pe care i a facut scrumA vandut zacamantul de gaz din M Neagra pe o sapca A ras padurile ,a tradat cat a putut tara si pe oamenii tarii acesteia

  10. Din poze rezulta ca si Eba s-a prins de pahar ca taso nentu Petrov cel Plesuv. Buna zicala ca ce naste din soareci fuge de pisica .

  11. nevasta-sa e de doua luni directoare la BRUA! daca stranuta generalul asta face conjuctivita netratabila!

  12. @Monica Macovei, Sever Voinescu, Alina Pippidi, Vosganian, etc. afirmau că ucide corupția, după care a apărut virusul COVID, despre care ăștia de guvernează afirmă deseori la Grupul de Comunicare Strategică că este greu de combătut, ?

  13. & Sunteți de părere că virusul COVID ar putea să acționeze ca un fel de „revelator” care sancționează nerezolvarea chestiunii corupției cu carea Iohannis și liberalii au obținut funcția de la Cotroceni și guvernarea ,ca fiind un angajament de importanță deosebită al programului de guvernare, în programele politice ale lui Iohannis și al liberalilor votate de alegători celor ce guvernează, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger