Cauta

Bădălău la munte și la mare!

”BD la munte și la mare” rămâne unul dintre cele mai îndrăgite filme românești chiar și în ziua de astăzi, când Hotelul ALCOR din Mamaia, acolo unde s-au filmat cele mai multe scene din pelicula cu Jean Constantin, Dem Rădulescu și Puiu Călinescu se află în imperiul ”Familiei” lui Niculae Bădălău! Da, chiar a ultimului ”baron roșu” rămas în actualul guvern și despre a cărui loialitate Liviu Dragnea poate depune oricând mărturie! La propriu și la figurat, ca și nenumărați alți lideri pesediști de altfel…

Ministrul Economiei la hotelul ALCOR din MAMAIA deținut în acte de cumătrul său George Cușa

Și pentru că așa este în politică, cel puțin pe meleagurile dâmbovițene, unde se ”pupă Piața Independenței” imediat, indiferent de rivalitățile doctrinare, dacă prețul este unul corect, condițiile vitrege le Opoziției au făcut probabil ca familia fostei deputate PDL de Constanța, Magda Stavrositu să vândă hotelul ALCOR din Mamaia. Cumpărătorul fiind afaceristul giurgiuvean George Cușa, patronul firmei de construcții GECOR, cunoscută în tot sistemul ca una extrem de apropiată de Niculae Bădălău. De altfel, relația dintre cei doi este una arhicunoscută, mai ales după ce aceștia s-au și încumetrit, Cușa fiind chiar nașul fiului actualului ministru al Economiei, Gabriel Bădălău. Dincolo de toată această încrengătură însă, Bădălău pare un adept convins al învățăturilor lui Gigi Becali, cel care propovăduiește ca adevărații patroni să nu piardă contactul cu afacerile pe care le controlează, fie și din umbră… Și uite cum, în ciuda atâtor griji guvernamentale pe care le are pe cap, Niculae Bădălău a găsit totuși răgazul necesar ca la sfârșit de sezon pe Litoral, chiar în acest weekend, să descindă la ALCOR, să vadă ”cum merge investiția” și probabil să-și mai facă socotelile, după cum se poate lesne deduce din imaginile intrate în posesia noastră…

Dragnea poate depune oricând mărturile despre loialitatea lui Bădălău

Socoteli la sfârșit de sezon

La ALCOR s a filmat BD la munte și la mare

A fost din nou un sezon bun pe Litoralul românesc, mai ales la Mamaia, cea care continuă să atragă ca un magnet o anume clasă a turiștilor români. Și chiar dacă va mai dura ceva până când statisticile operatorilor din turism vor confirma, majoritatea dețintărilor de hoteluri cu ștaif au tras deja linia în acest weekend, neavând așteptări de la programul ”Litoralul pentru toți” că va mai putea trage în sus sau în jos cifrele contabile. Iar zâmbetul de satisfacție al lui Niculae Bădălău chiar pe terasa hotelului ALCOR, în timp ce i se prezenta probabil ”bilanțul contabil” arată cu prisosință că a fost un sezon bun. Desigur, se prea poate ca ministrul Economiei să se bucure strict pentru succesul în afaceri a cumătrului Cușa… Mai ales că după ”focurile de artificii” ale nenumăratelor contracte cu statul primite de GECOR  în plină guvernare pesedistă, iată că acum se extinde și imperiul ”marii familii” care pare să fie pe axa Bădălău – Mina -Cușa. Astfel că în timp ce continuă să-l umilească pe Liviu Dragnea, fără să-i pese măcar că a fost ultimul care i-a ”pupat ghiulul” acestuia înainte de încarcerearea la Rahova, punându-și oamenii de casă să le plimbe pe Bombonica și pe Irina ca ”pe moaște”, după cum dezvăluiam curând, Bădălău și-ar putea extinde afacerile familiei și la munte, nu doar la mare. Dacă tot  îi merg toate din plin în jurul său, de la contractul cu Beretta, la afacerea ”Balastiera” și, mai nou, ”turcizarea” resurselor strategice de cupru…

Ultimele stiri

  • Geometria Sacră a Sănătății: Cum ne influențează șirul lui Fibonacci corpul, hrana și vindecarea
  • Lista posibililor miniștri din viitorul GUVERN (surse)/Nume surpriză vehiculate
  • Cât de cald va fi, în weekend, în Capitală. ANM, prognoză specială pentru București
  • FMI, recomandări pentru România: renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor
  • Baia de Pădure – Terapia verde care vindecă mintea și întărește imunitatea
  • VIDEO. Călin Georgescu, aclamat de susținători la ieșirea de la Parchet: Controlul judiciar, prelungit
  • Comunicat de presă PGV Alert Concept SRL
  • Breaking News… în jurul lumii: UE reintroduce tarife pentru produse ucrainene
  • Incident în Capitală! Bucăți din balconul unui bloc, căzute pe o mașină parcată – FOTO
  • Transfăgărășanul și Transalpina se deschid vineri. Intervalul orar în care circulația este permisă
  • Exit mobile version