AcasăDezvaluiriAncheteAvem notele informative: „Regii Țigărilor” din Poliție!

Avem notele informative: „Regii Țigărilor” din Poliție!

Continuăm seria dezvăluirilor cu privire la nenumăratele scandaluri mușamalizate în ultimii ani, de la chiar vârful Ministerului Afacerilor Interne. Dar chiar și al unor structuri teritoriale anticorupție, cu privire la desfacerea țigărilor de contrabandă de-a lungul și de-a latul județului Arad. Iar această ”predare necondiționată” a unui întreg județ de frontieră capilor ”cu gulere albe” ale mafiei locale a dus, poate, în bună măsură, la evenimente tragice precum  atentatul mafiot împotriva omului de afaceri Ioan Crișan.

Cms șef Dorin Bătrân amenința polițiștii care organiza operațiuni împotriva traficului cu țigări

Însă ceea ce surprinde cel mai mult în notele informative intrate în posesia noastră nu este neapărat faptul că despre toate aceste ”legături primejdioase” dintre capii poliției și cei ai grupărilor de crimă organizată specializate în traficul cu țigări de contrabandă se știa de multă vreme… Dar mai ales  că au existat atât mai mute raportări interne, cât și sesizări oficiale adresate structurilor abilitate, fie ele din cadrul propriului minister sau chiar a celor de Parchet. Numai că nimeni, dar absolut nimeni nu a îndrăznit să se atingă vreodată de această ”Frăție” care a predat practic Aradul traficanților de țigări.

Imperiul Bătrân

După cum dezvăluiam chiar ieri, multe scandaluri a mai cunoscut greu încercatul Minister de Interne, dar ”Raportul porno” prin care a fost sesizat comportamentul abuziv, grotesc și amenințător al comisarului șef Dorin Bătrân ocupă un loc cu totul aparte. Fie și pentru simplu fapt că în urma unei misiuni operative la nivelul IPJ Arad, prin care, în urma mai multor percheziții, structurile de poliție au confiscat țigări de contrabandă, comisarul șef care a dat această lovitură grea mafiei din zonă s-a trezit amenințat în cel mai pur stil mafiot de către chiar superiorul său, adjunctul IPJ Arad, Nicolae Dorin Bătrân. Iar polițistul amenințat de față cu colegii, în sediul IPJ Arad, pentru că ”a îndrăznit” să intre peste traficanții de țigări și să își facă astfel treaba a raportat tuturor factorilor de decizie ai ministerului condus la acea dată de Carmen Dan.

Însă ”timorarea” șefilor de la București de a îl deranja în vreun fel pe cel cunoscut în toată Zona de Vest drept ”Patronul Poliției” sau ”Milițianul lui Fifor” nu a făcut decât să întărească și mai mult ”legendarea” intangibilității lui Bătrân. Cel care, la doar o primă strigare a averii la vedere, și-a creat un adevărat imperiu imobiliar : ”spațiu comercial de 134 mp pe Calea Aurel Vlaicu nr. 65 – 67; spațiu comercial de 35 mp pe Bulevardul Revoluției nr. 78, zona ultracentrală; vilă foarte impozantă pe un teren de 455 mp pe strada Gheorghe Sion, nou construită în ultimii ani, valoare de piață de peste 250.000 euro; apartament de 245 mp pe strada Octavian Goga nr. 3; teren intravilan de 550 mp; teren intravilan de 600 mp în comuna Livada; teren de 868 mp în comuna Sagu; spațiu comercial în str. Octavian Goga nr.3, ap.1, demisol. Acesta fiind doar ”imperiul imobiliar” la vedere ! Construit de la zero, dintr-un banal salariu de polițist! Ce-i drept, al polițistului care își amenința subalternii care făceau percheziții ”neanunțate” la traficanții de țigări că o să le taie organele genitale și că o să îi schimbe în două secunde…

Toți știu, toți ”mănâncă”…

Acum toți capii sistemului se zbat să priceapă cum de a fost posibil să se ajungă la atentate mafiote și bombe aruncate în aer la lumina zilei, în mijlocul Aradului. Însă răspunsul este mult mai simplu… Și se află în notele informative din care publicăm și astăzi fragmente de-a dreptul stupefiante. Și care arată că la nivelul de conducere al structurilor de poliție, cam toată ”șefimea” știa de ce se întâmpla la Arad. Dar toți și ”mîncau” de acolo, așa că… Și chiar dacă nu publicăm încă toate numele grele cuprinse în notele informative, pentru a nu îngreuna astfel cumva ancheta actuală, faptele ”Frăției” din Arad sunt mai mult decât relevante :

În Arad doar colaboratorii Poliției vând țigări

” Ca șef direct și nemijlocit al cms. șef (…) a cunoscut despre toate preocupările ilegale ale acestuia, pe care le-a tolerat iar față de acesta nu a inițiat demersurile legale care se impuneau, deși cunoștea că acumularea de bunuri care rezultă inclusiv din declarația de avere nu pot fi justificate. Implicarea prin intermediari a coms. șef (…) în activități de trafic de țigări de contrabandă este demonstrată de reținerea la data de 24 iunie 2017 și ulteriror arestarea preventivă a cms. șef de Poliție ( CIB), șeful Serviciului Cabinet Inspector Șef al Inspectoratului Poliției Județului Arad, pentru implicarea în activități infracționale din categoria celor menționate. Prin natura atribuțiilor de serviciu, inclusiv prin modalitatea concretă de ocupare a funcției pe care o deținea, cms. șef (CIB) era extrem de apropiat de cms. șef (…), fiind numit în funcție în baza încrederii acestuia. Cms. șef (…) a protejat activitățile infracționale derulate pe linia traficului cu țigări de contrabandă ale lui (…), fost (…) la (…) Județului Arad și care este notoriu coordonator al unei importante rețele de trafic de țigări pe zona de Vest a României și acționează împreună cu (…) în special în zona orașului Lipova. Despre acesta este relevant că la o acțiune politică a (…),la care a participat și (…), o persoană de sex feminin de etnie rromă i-a strigat unui individ cunoscut sub porecla de ”Știucă” și cunoscut drept colaborator apropiat al cms. șef (…) : De ce numai tu mai ai voie să dai țigări în Lipova? Că te-ai dat cu Poliția ?Noi din ce mai trăim?

Uite de ce sar în aer mașinile din Arad

Protecția acordată de cms. șef (…) lui (…) a vizat neinițierea de activități de constatare în cazul numeroaselor activități infracționale derulate de acesta separat de activitatea de trafic cu țigări de contrabandă. Acesta, în calitate de (…) al unei (…) care funcționa în U.M. (…) din Lipova a utilizat pentru activități de producție aproximativ 300 de persoane, fără a avea cu acestea relații contractuale materializate în contracte de muncă înregistrate. Întâlnirile dintre (…) și cms. șef (…) aveau loc în mod frecvent la Complexul Moara cu Noroc, unde ofițerul se deplasa cu autoturismul de serviciu din dotarea IPJ Arad, condus de către agentul de poliție (…). ”

author avatar
Catalin Tache
9.656 afisari

10 COMENTARII

  1. Fara Falca, fara Seculici si penticostalii lor..Nasu Basescu nu era si el contrabandist? Ce Arad? Pai Fifor e de la Craiova, filosof la muzeul Olteniei! MRU a fost pus pe liste tot la Arad. Stiti cumva vreun corupt grasun din politica, de la Arad, pe care sa il fi executat Kovesi si SRI? Degeaba a fost avansat Fifor la Armata, dupa ce s-a lipit de organizatia Arad? Manda si Falca sunt puii crescuti de Iulian Vlad…si el craiovean de fel…in Craiova o sa vedeti multe..multe..multe reclame cu OPRITI CONTRABANDA! Opriti la Craiova, ca ea se desfasoara in fapt la Arad…tara de militieni glumeti si politicieni ciorditori…

  2. astia din partile alea sunt cu alianta vestului poate ala salbatic dupa cum se vede!!!!!!!!!

  3. felicitari ! interesant comentariu; cand critici penticostalii nu se supara ambasada americana ?

  4. Cine poate euro papa.Cei invidiosi or fi marturisit adevarul sau este doar venin??

  5. Romania lucrului bine făcut!!!
    Ciuma galbena a adus la nivel de artă crima organizată.Velaaaa c f ,ai fost cu ochii pe ei,adică ai tinut de 6 sau cum?

  6. Îl mai făcem dictator pe Erdogan care a schimbat în trei zile toată poliția. Probabil știa el de ce…

  7. cele mai mari sume de bani din contrabanda merg la politicieni.
    de asemenea, serviciile de informatii asigura protectie pt. ca acestea sunt liantul fara de care mafia n-ar putea functiona.
    politicienii, la randul lor dau o parte, mai departe la colectorii straini care le asigura longevitatea in functii si tot asa.
    oamenii cinstiti si patrioti din justitie, servicii, anaf, vami, parchete, melitie, etc. samd., sunt repejor izolati, li se taie accesul la functii de raspundere si uite asa ajungem la reglari de conturi gen arad.
    adevarul trebuie ascuns, de asta sunt trimisi inclusiv sefi de pe la capitala.

  8. Peste tot ,în toate funcțiile importante ale statului numai imbecili care au distrus tara

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger