AcasăDezvaluiriAncheteAvem filmul ascuns de Politie!

Avem filmul ascuns de Politie!

Avem cu adevarat filmul intreg care va soca o tara intreaga. Cel  in care un cetatean, fie el si sprituit si purtand numele de Cristian Boureanu, este facut KO, adus in stare de inconstienta, mai ceva decat in cele mai spectaculoase lupte fara reguli din MMA. Si totul, cel putin aparent, in urma unui banal filtru rutier, pe care conducerea Ministerului de Interne are obligatia sa cerceteze cum de s-a ajuns sa degenereze intr-un asemenea hal. Si de ce Politia Rutiera, ca de televiziuni nici nu mai are rost sa pomenim, continua sa ascunda adevarul, mintind oficial, prin prezentarea pe site-ul institutiei a „filmului intreg”. Minciuna! Pentru ca, iata,  prezentam astazi si scenele taiate la montaj de catre organele de ancheta!

Este vorba despre restul de film ascuns de Politie si in care se vede cum un cetatean este practic bagat in coma, si in aceasta stare, care se suprapune peste cea bahica, este incatusat si se forteaza audierea sa! In timp ce opinia publica este mintita ca ar fi adormit la audieri! De la bun inceput precizez ca prezentan aceste filme nu ne facem decat datoria pe care, din pacate, nu si-au facut-o nici alti colegi de breasla, dar nici politistii implicati in aceasta ancheta. Si ca Borureanu  va raspunde cu siguranta pentru faptele sale, rolul acestor dezvaluiri nefiind in niciun caz apararea comportamentului acestuia. Dar hai sa jucam corect, cu toate cartile pe masa, si sa vada intreaga tara aceste filme halucinante! Mai ales ca din informatiile in exclusivitate obtinute din cadrul structurilor informative reiese ca de mai multa vreme este suspectata a-si face mendrele in cadrul Brigazii Rutiere o brigada de „smardoi” in uniforma. De altfel, „National” prezinta acum si alte cazuri similare, in care au fost formulate plangeri penale impotriva unor politisti de la Rutiera care au maltratat cetateni, incatusandu-i si lovindu-i cu pumnul, in fata familiilor, pentru motive puerile, aproape de fiecare data cazurile fiind ulterior musamalizate cu documente false care ar fi atestat ca victimele erau bete si ar fi cazut si s-ar fi lovit singure. Numai ca exista si cazuri in care, desi cei maltratati de „brigada smardoilor” de la Rutiera au castigat definitiv procesele in instanta, impotriva batausilor nu s-a luat nici macar cea mai mica masura disciplinara.

Antena 3 nu e aici!

Cristian Boureanu a suferit o gravă comotie după pumnul primit de la politist

Un control rutier din zona de fite a restaurantelor din Herastrau a luat o turnura cu totul neasteptata, dupa ce intre unul dintre agenti si Cristian Borueanu, bine sprituit, dar care nu se afla la volan a avut loc un schimb de replici. Agentul sustine ca Boureanu i-a vorbit urat. Acesta din urma afirma ca i-ar fi reprosat politistului ca-i vorbeste cu „bai, Bourene”. Cert este ca totul parea sa se fi incheiat odata cu plecarea autoturismului, cu incuviintarea agentilor, numai ca Boureanu a claxonat si le-ar fi aratat politistilor degetul mijlociu. Si de aici incepe nebunia. Desi exista si varianta ca acesta sa fie eventual amendat si trimis acasa pentru aceste gesturi, mai ales ca era in stare de ebrietate si nu comisese nicio incalcare a Codului rutier, politistii se mobilizeaza exemplar, dupa ce unul dintre ei suna la Antena 3, anuntand ca-l „au pe parlamentarul ala, Boureanu”. Autoturismul este apoi blocat in trafic si opt politisti il inconjoara pe un Cristian Boureanu care incepe sa fie agitat, reprosand ca este tinut captiv ca sa fie filmat si dat pe post. Uimitor este si ca politistii nici nu inceraca sa-l imobilizeze, asa cum cere procedura, daca acesta ar fi fost violent si i-ar fi atacat, nici nu intocmesc vreun document, ci doar au grija ca sa lungeasca intreaga scena, ca sa ajunga Antena 3 si sa dea mai bine in cadru, cum un Boureanu cunoscut oricum ca un tip coleric este atatat cu tot felul de intrebari care nu au legatura cu vreo fapta anume. Iritat acesta vrea sa plece, cerand ca ori sa i se faca dosar, ori sa fie lasat in pace. Politistii se opun, din toata aceasta imbulzeala degetul unui agent fiind prins in portiera masinii. Si atunci apare in zona, intamplator, o alta masina de Politie, din care coboara un ofiter care pune lucrurile la punct. Oricum, desi Antena 3 nu este aici, politistii au grija ca filmarile facute cu telefoanele mobile personale in timpul misiunii sa ajunga sa fie difuzate pe post cat mai urgent…

Ofiterul de pe drum

Caci, dupa cum lesne se poate observa dintr-un din filmuletele prezentate acum in exclusivitate de „National”, chiar ofiterul ii ia la rost pe politistii dintre care unii, cu tigara in gura si cu mainile in buzunar, il filmeaza din toate partile, cu telefoanele mobile personale, inconjurandu-l pe Boureanu, „ca pe urs”. Mai mult, acelasi ofiter chiar se rasteste la politistul intrat in conflict fatis cu Boureanu: „Mai lasa-ma in pace cu degetul tau, daca este ceva de ultraj, desi nu cred, faceti actele si gata, terminati odata cu toata cu prostia asta!”. Iar tot in aceste scene se vede si cum Boureanu, cu mainile la spate, vorbeste la randul sau calm cu ofiterul, cerand acelasi lcuru, sa se faca acte de dosar daca este nevoie sau daca nu sa i se dea drumul sa plece. Vizionand aceste scene, desigur ca sefii MAI trebiuie sa verifice daca intre timp procedurile s-au schimbat si este normal ca opt politisti  sa asiste la tot acest circ, zeci de minute bune, fie filmand cu telefoanele personale un cetatean, fie fumand in timpul misiunii sau recurgand la tot felul de imbranceli ca in curtea scolii. Pentru ca procedura este cat se poate de clara: daca se considera ca Boureanu este violent si pune efectiv in pericol siguranta politistilor, acestia trebuiau sa-l someze si apoi sa-l imobilizeze! Numai ca niciunul dintre cei opt nu apeleaza la procedura. Asa ca pica si motivul ca Boureanu s-ar fi opus incatusarii, fiind nevoie astfel de o interventie standard de imobilizare in forta. Pentru ca nimeni nu i-a cerut acest lucru, preferand doar sa-l atate filmandu-l cu telefoanele fara nicio explicatie, fara a scrie vreun proces verbal si crescandu-i astfel starea de nervozitate.

Bagat in coma

Si uite cum, imbrancelile dintre Boureanu si agentul Ovidiu Andrei degenereaza, fostul politician recurgand la un gest violent, lovindu-l pe acesta cu genunchiul in zona inghinala. Ceea ce necesita, logic, imobilizarea acestuia, mai ales ca in jurul sau erau nu mai putin de noua politisti. Numai ca agentul lovit reactioneaza de o violenta extrema, ca la bataile de strada, o directa naprasnica de dreapta aruncandu-l la pamant pe Boureanu, care cade in stare de inconstienta. Si in timp ce prietena acestuia tipa disperata dupa o Salvare, niciunul dintre cei opt subofiteri nu face nici macar cel mai mic gest pentru a-l resuscita pe Boureanu sau barem pentru a vedea daca acesta mai traieste, incercand doar sa-i smulga Laurei Dinca, din nou, telefonul din mana. Doar acelasi ofiter aflat intamplator in zona sare disperat si se chinuie sa-l ridice in picioare. In zadar insa, Boureanu este tot „in lumea viselor” si cum ofiterul singur nu-l poate tine, cade „blana” pe spate. De-abia atunci, temandu-se sa nu dea cu capul de bordura, sare si un alt politist si incearca sa-l tina.

Au audiat o „leguma”

Si cu toate ca in urma loviturii primite in plin in fata Boureanu nu doar ca are toata gura sparta, dar clar a fost redus la stadiul de „leguma”, neputandu-se tine nici pe picioare, politistii nu doar ca nu cheama nicio Salvare, dar il incatuseaza cu mainile la spate si il duc grabiti, fara sa mai filmeze nimeni, la sediul Politiei Rutiere, unde incepe imediat  audierea sa! Pai ce ati audiat, oameni ai legii, o „leguma” facuta KO cu un pumn in plina figura? Asta in timp ce transmiteati pe toate canalalele informatii ca Boureanu era atat de beat incat a adormit la audieri? Si aveati grija sa apara imagini cu acesta intins pe targa, dar cu comentarii ca era beat manga? Chiar asa sa nu faceti diferenta intre un lesin provocat de o lovitura in plin, intre o comotie si un somnic? Si, de-abia dupa cateva ore, alarmati de starea tot mai tulbure a lui Boureanu, s-a acceptat chemarea unei Ambulante si trimiterea acestuia la spital, unde s-au confirmat leziunile multiple suferite in urma agresiunii.

Maltratati la Rutiera

Si in timp ce presa este alimentata pe diverse canale intr-o singura directie, ancheta oficiala mergand pe burta, de-abia intr-un tarziu, in urma presiunii mediatice, se mai da drumul  la niscai secunde de filmare. Dar doar pana in momentul in care s-ar vedea ca politistul l-ar lovi si el pe Boureanu. Insa filmul este taiat aici, cu buna stiinta, pentru ca o tara intreaga sa nu vada si imaginile halucinante cu un cetatean roman, fie el si recalcitrant,  facut KO, in plina strada, de un politist in uniforma. Si tratamentul la care a fost supus acesta ulterior. Si mai grav este insa faptul ca am intrat in posesia unor informatii cutremuratoare, privind mai multe astfel de cazuri in care politisti de la Rutiera ar fi fost implicati in „smardoieli” asemanatoare. Deocamdata citam doar din documentele oficiale in care un bucurestean a castigat un proces, depozitia cu care acesta i-a convins pe judecatori fiind la randul sau socanta :„ Pe 1 septembrie 2016 ma aflam la deschiderea Park Lake, incercand sa parchez masina in care se mai aflau sotia si cei doi copii minori. Doi agenti mi-au zis  sa ma grabesc, am facut semn afirmativ din cap, moment in care un alt politist a venit si a inceput sa ma injure. Dupa ce am parcat a venit la mine urland sa ies din masina, ca ma pune in genunchi si-mi pune catuse, ca isi baga p…la in gura mea si tot felul de alte amenintari, ca-mi arata el smardoiala. De fata cu sotia si copiii care plangeau am fost scos din masina si fara a opune vreo opozitie fizica, am fost culcat pe burta pe capota unul Logan MCV, mi-au pus catusele la maini si m-au urcat in masina de Politie, demarand in tromba. Mi-au luat telefonul mobil din buzunar si l-au inchis cu totul, aruncandu-l pe jos. Am fost apoi tinut pe platoul Politiei Rutiere de la Udriste aproximativ doua ore, in genunchi, in plin soare, cu mainile incatusate la spate, acelasi politist lovindu-ma in spate, in omoplat, pentru a mari durerea resimtita si fortand strangerea catuselor pana la tumefierea mainilor. In tot acest timp, nu li s-a permis accesul in incinta unitatii nici rudelor venite sa-mi aduca actele si sa vada ce este cu mine, nici a altor colegi, fiind eliberat de-abia dupa ce un ofiter superior a trecut prin zona si, ingrozit de scena, a dispus eliberarea mea, mi-a dat o sticla cu apa si mi-a acordat primul ajutor”. Mai mult, tot cel batut s-a trezit apoi cu un dosar penal pentru alcoolemie, „au falsificat acte cum ca as fi avut o alcoolemie de 0,7 la suta”, numai ca acesta a reusit sa demonteze totul in Justitie. Culmea este ca desi a prezentat certificate medicale din care rezulta loviturile primite, Politia Rutiera a sustinut din nou ca acesta s-ar fi lovit singur, pentru ca era beat!  Cu acte semnate de martori care nu existau, din moment ce nimanui, in afara de „smardoii de la motociclisti” nu li s-a permis, ore bune, accesul pe platou. Culmea este ca desi acest caz a facut vilva in interiorul sistemului si situatia a ajuns la cunostinta tuturor structurilor de conducere iar victima a castigat chiar si procesul inaintat, nimeni n-a indraznit sa ia vreo masura impotriva batausilor.

500 de euro escorta

Structurile informative au la randul lor rapoarte incendiare privind existenta in sanul Politiei Rutiere a unei grupari care ar „vana” soferii care pleaca „ametiti” din restaurantele de fite din zona de Nord, cu ponturi primite chiar d ela personalul carciumilor, pentru a se cadea apoi la pace. Ca si cu situatia locativa a  agentilor cu apartamente de lux in Unirii si masini ultimul racnet. Ca si cu „culoarele” asigurate oamenilor de afaceri ai anumitor comunitati care actioneaza in zona Afumati. Dar si cu o informatie obtinuta la cald de agenti sub acoperire de la membri comunitatii turce si care pune moartea politistului erou „Dulaul” intr-o alta lumina. Este vorba despre faptul ca unii afaceristi turci ar fi obisnuit sa goneasca „nebuneste” pe trasee asigurate de anumiti agenti de la Rutiera,  inclusiv atunci cand anuntau singuri ca au baut, in schimbul unei cotizatii de 500 de euro. Ceea ce bietul „Dulau” nu a stiut si chiar a vrut sa-si faca meseria, in timp ce afaceristul criminal poate le stia pe ale lui, ca „turcul plateste si nimeni nu-l opreste”…

Cagule pentru Circulatie

In timpul conflictelor de la Piata Victoriei, jandarmii din brigada de interventie, desi scuipati, injurati, loviti si tinta unor atacuri de o violenta extrema au actionat strict procedural, imobilizandu-i pe turbulenti. Ca la carte, fara sa o dea apoi in smardoiala cu acestia. De asemenea, mascatii de la SIAS, in timpul interventiilor riscante, desi atacati cu arme albe, s-au limitat intotdeauna la aplicarea procedurilor de imobilizare. Sa aiba totusi politistii de la Rutiera un alt statut, de grupare paramilitara? Pai atunci sa le dea si cagule celor de la Circulatie, eventual si ceva bate, mai ales ca si multi soferii au arme albe ascunse prin masina, si sa o dea parte in parte cu acestia in smardoiala! Oricum, conducerea MAI poate viziona acum cu maxima atentie si continuarea „filmului intreg” al incidentului, cel publicat de noi, ci nu trunchierea prezentata oficial de catre Politia Rutiera. Insa si mai greu de inteles decat „fratia” politistilor care se acopera si ar fi facut orice sa nu apara si restul filmului taiat de MAI si pe care noi il prezentam pentru a se vedea starea in care Boureanu a fost incatusat si apoi audiat, ramane un mare semn de intrebare despre pozitia jurnalistilor care, la randul lor, au taiat filmarea exact la fel ca Politia, in aceleasi momente, pentru ca sa nu se vada decat o jumatate de adevar. Asa ca, de-abia dupa vizionarea cu adevarat a intregului film, Cristian Boureanu trebuie sa fie judecat pentru ultraj. Dar si politistii pentru comportamentul avut. Unul cel putin imoral, atunci cand opt dintre ei privesc impasibili la o „leguma” de om cazuta pe jos, pe care doar un ofiter care nu era cu ei incearca, din nou, sa il ajute sa-si revina din comotie. Si, de asemenea, sa se verificie si celelalte plangeri asemanatoare de maltratari, fie si pornind de la cazul Park Lake, mai ales ca aici surprizele sunt cu mult mai mari decat ceea ce am dezvaluit in acest numar…

[youtube]D6DBR0CWhsI[/youtube]

[youtube]_7M3Ieuj970[/youtube]

[youtube]fv4QBJN_9HA[/youtube]

author avatar
Catalin Tache
84.408 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger