AcasăDezvaluiriAu murit cu lacrimile inghetate pe obraz

Au murit cu lacrimile inghetate pe obraz

Ceea ce luni dupa-amiaza parea un o tragedie evitata, vorbind numai despre raniti, balbaiala autoritatilor de tot felul a facut ca totul sa se transforme intr-un cosmar. Atat pentru familiile indoliate, cat si pentru romanii care, cu voie sau mai mult de nevoie, ajung la mana unor oameni platiti si antrenati sa-i salveze.

Adrian Iovan
Aurelia Ion
Radu Zamfir
Asa arata epava avionului prabusit in Muntii Apuseni

Operatiunile de salvare a celor sapte persoane aflate in avionul de mici dimensiuni care a aterizat fortat in Muntii Apuseni au dovedit inca odata, desi chiar nu mai era nevoie, ca in Romania se moare cu zile. Faptul ca autoritatile au ajuns la fata locul in aproape sapte ore spune totul. Faptul ca niste localnici au fost in stare sa ajunga primii si sa acorde ei primul ajutor ranitilor, facand targa din copaci, dandu-si hainele jos de pe ei pentru a incalzi victimele si carandu-i pe brate pana la masini, arata ca nu conteaza cati bani s-au bagat in sisteme de urmarire si alte tehnici de localizare. Incompetenta celor care sunt pusi sa menevreze aceste sisteme, a celor care nu stiu sa comunice niste coordonate corect sau a sefilor care nu stiu sa conduca o echipa de salvare si-a spus din nou cuvantul. Incompetenta si neputinta acestora au curmat doua vieti. Pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion au murit cu lacrimile inghetate pe obraz.

STS a localizat gresit locul accidentului

Serviciul de Telecomunicatii Speciale, cel care coordoneaza numarul unic de urgenta 112, a avut sarcina de a localiza epava avionului prabusit in Muntii Apuseni. STS a trimis, insa, coordonate gresite salvatorilor, astfel ca victimele nu au putut fi gasite in timp util. Nici ROMATSA nu a identificat corect locul in care avionul pilotat de Adrian Iovan a aterizat fortat. Prima localizare a fost stabilita de STS, la ora 16:22, si a avut o eroare de 12 kilometri. A doua a fost efectuata de ROMATSA, la ora 16:30, cu o eroare de 7 kilometri, iar a treia localizare a fost stabilita de STS, la ora 19:31, cu o eroare de 14 kilometri. Premierul Victor Ponta a cerut infiintarea unei comisii de ancheta, care va stabili daca autoritatile au actionat gresit.

Iovan ar fi cerut amanarea zborului din motive tehnice

Adrian Iovan ar fi cerut amanarea zborului de luni, dupa ce ar fi fost identificate unele probleme, la inspectia tehnica a aeronavei, insa medicii au fost de acord sa plece spre Oradea, pentru ca transplantul era urgent, pilotul spunand: „Macar sa trecem de zona muntoasa”, sustin surse medicale.

Marturia unui localnic salvator: Ranitii strigau de durere

Gheorghe Giurgiu, un localnic de 33 de ani din satul Pietreasa (Alba), a fost cel care, alaturi de doi consateni, a ajuns primul la locul accidentului aviatic si a incercat sa ii ajute pe raniti, imbracandu-i cu hainele proprii si facandu-le foc sa se incalzeasca. Gheorghe Giurgiu a declarat ca in momentul in care a ajuns la locul accidentului i-a auzit pe raniti cum strigau de durere, unul dintre ei fiind cu ambele picioare rupte, iar satenii au facut o targa din lemnele copacilor, cu o patura, pentru a-l transporta. El povesteste ca zapada atingea jumatate de metru in zona in care era epava avionului, aparatul de zbor fiind rasturnat. “Avionul a dat printre copaci si era rasturnat. Cand am ajuns am vazut ca ii faceau respiratie gura la gura domnisoarei rezidente, pe ea am incercat sa o ajutam prima data, dar apoi am aflat ca a murit. Ranitii strigau de durere, unul era cu amandoua picioarele rupte, am facut o targa din lemnele copacilor, cu o patura. Le-am facut foc, le-am dat hainele de pe mine ca sa le pun pe ei, pentru ca nu mai puteau de frig, mi-am dat jos maieul si le-am facut foc, si am ramas numai intr-o bluza mai subtire, eu nu am avut nimic, pe ei trebuia sa ii ajut sa se incalzeasca, pentru ca ei au indurat frig”, a spus Giurgiu, adaugand ca nu au putut face un foc prea mare pentru ca lemnele erau ude. Potrivit acestuia, ranitii erau in afara aeronavei, iar pilotul era prins sub avion. “Au mai venit si alti oameni din alt sat apoi si am incercat sa ii ducem in jos cum am putut. I-am carat cu paturi, pe brate si in spate, numai sa ii ajutam”, a mai spus Giurgiu.

Doctorul Radu Zamfir: “Datorita lui Adrian Iovan sunt in viata”

Medicul Radu Zamfir, implicat in accidentul aviatic de luni seara, din judetul Cluj, a ajuns la Bucuresti, fiind lovit la fata si avand o branula in mana dreapta. Medicul a facut primele declaratii dupa accident, spunand ca datorita pilotului Adrian Iovan este in viata. “Totul a decurs initial bine, dar a aparut o zona cu ceata, avionul a givrat, a pierdut in inaltime, a pierdut un motor si a cazut. A durat ceva pana am fost gasiti. Adrian Iovan era prins intre fiarele avionul, am incercat sa-l descarcerez dar nu am reusit. Datorita lui suntem in viata. Pana sa ajunga echipele am incercat sa o resuscitez pe studenta, dar nu parea constienta, desi avea semne vitale. Eu m-am considerat mai putin vatamat. Am folosit ce aveam, paturi, ca sa-i incalzim pe ceilalti. Ironia sortii, purtam un echipament de motociclist. Mi s-a parut ca a trecut o jumatate de ora, nu sase ore. Pilotul Adrian Iovan m-a rugat sa-l scot din avion. Mi-e greu sa spun daca Adrian Iovan ar fi putut fi salvat”. Doctorul Radu Zamfir are 39 de ani si a absolvit UMF „Carol Davila” in 1998, cu media generala de promovare a anilor de studii 9,63 si media la examenul de licenta 10. Este medic specialist chirurgie generala din octombrie 2006 si lucreaza la Institutul Clinic Fundeni, in Laboratorul de Cercetare Chirurgie.

Cauzele mortii lui Adrian Iovan si a studentei

Pilotul Adrian Iovan a murit in urma unui soc traumatic, combinat cu un soc hipotermic, iar in cazul studentei decesul a fost cauzat de soc hipotermic, combinat cu tulburari de respiratie, a declarat seful Serviciului de Medicina Legala Alba, Gheorghe Vieru. Potrivit acestuia, pilotul Adrian Iovan a murit in urma unui soc traumatic provocat de fracturi la picioare si fracturi costale multiple, combinat cu soc hipotermic.

Cine era Aurelia Ion

Tanara moarta in urma accidentului aviatic de luni avea 23 de ani, era ofiter-student in anul V la Institutul Medico-Militar din Bucuresti si facea un stagiu de pregatire la Spitalul Fundeni. De-a lungul studiilor, tanara s-a implicat voluntar in numeroase activitati pe linie medicala. Medicul sef al UPU Cluj, Adela Golea, declara ca tanara a fost gasita in stop-cardio respirator de catre echipajele care au ajuns la fata locului. Ea a precizat ca fata avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicala si era in stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade si ca s-a incercat resuscitarea acesteia pe toata durata interventiei de coborare a celorlalte cinci victime, insa manevrele au esuat.

“Medicii au suferit pentru ca au plecat sa-mi salveze viata”

Pacienta care urma sa primeasca ficatul de la donatorul din Oradea spune ca astepta acest transplant din 2011, ca a fost emotionata cand a fost chemata pentru operatie, iar apoi a aflat despre tragedie, afirmand: „Doctorii aceia au suferit pentru ca au plecat sa-mi salveze mie viata”. „Din 2011 astept transplantul de ficat. In 2013 boala s-a agravat. Am fost foarte emotionata cand am fost chemata la operatie, apoi am auzit tragedia. Imi pare rau pentru ceea ce s-a intamplat. Doctorii aceia au suferit pentru ca au plecat sa-mi salveze mie viata”, a declarat Floarea Mihai, care urma sa primeasca ficatul de la donatorul din Oradea, fiind internata in Institutul Clinic Fundeni. Femeia are 62 de ani si este din Pitesti, ea spunand ca este a doua incercare de transplant, prima fiind in noiembrie 2013, cand ficatul prelevat nu era de calitate.

Dr. Calu: „Ne-am prabusit. Sunt intins pe pamant, abia respir”

Medicul Valentin Calu de la Elias, ranit in accidentul aviatic, a sunat-o, imediat dupa prabusire, pe directoarea medicala a unitatii, Dana Safta, careia i-a spus „Ne-am prabusit. Sunt intins pe pamant si abia respir”, iar ulterior a facut un foc, pentru a se incalzi. „M-a sunat prima oara la 16.34. Mi-a spus: «Ne-am prabusit. Sunt intins pe pamant si abia respire». Ulterior, mi-a relatat ca, dupa ce a constatat ca se poate misca, colegul meu a dat foc obiectelor din bagajul sau – papuci, halat, after-shave -, pentru a se putea incalzi”, a povestit Dana Safta. Valentin Calu are 42 de ani, este doctor in stiinte medicale si lucreaza ca medic chirurg la Spitalul Universitar de Urgenta Elias din Capitala, iar din 2007 este si purtatorul de cuvant al unitatii sanitare. Anterior, el a fost coordonator al Unitatii de Primiri Urgente de la Elias. Razvan Petrescu, copilotul avionului, este in stare critica, acuzand un soc hipovolemic ca urmare a hemoragiei masive, iar medicii Valentin Calu, Catalin Pivniceru si Sorin Ianceu sunt in stare medie spre grava, cu fracturi multiple, potrivit SMURD. Catalin Pivniceru este medic specialist chirurgie generala la Spitalul „Sfanta Maria” din Bucuresti, iar Sorin Ianceu (37 de ani) este medic chirurg la Spitalul Municipal din Beius si face parte din echipa de transplant a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea. Ianceu a absolvit Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj si se specializeaza in transplant.

Romanita Iovan: “Sa ne rugam ca Albert sa treaca peste aceasta nenorocire”

Dupa ce a aflat de moartea fostului ei sot, Romanita Iovan a declarat: ”Este o situatie trista, delicata, in primul rand pentru Albert (n.r. fiul celor doi), care a aflat. Dumnezeu sa-l odihneasca. Sa ne rugam pentru Adrian si pentru domnisoara doctorita. Sa ne rugam pentru cei care au supravietuit miraculos sa fie bine in continuare. Si sa ne rugam ca Albert sa reuseasca sa treaca peste aceasta mare nenorocire”.

author avatar
eNational
3.623 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger