AcasăDezvaluiriAncheteAtenție la generalul Aprodu! Frăția rezerviștilor din sistem!

Atenție la generalul Aprodu! Frăția rezerviștilor din sistem!

În chiar ultima zi petrecută ca și premier la Palatul Victoria, Viorica Dăncilă a lăsat totul deoparte pentru a apuca să semneze numirea generalului în rezervă Constantin Ilie Aprodu în funcția de vicepreședinte al Oficiului Național de Prevenire, Combatere și Spălare a Banilor. Un nimeni care nu spune nimic opiniei publice, ce-i drept. Dar faptul că practic ultimul document trimis de ”Abramburica” Viorica Dăncilă la Monitorul Oficial a fost cel al  numirii unuia dintre cei mai tineri generali pensionari din tot sistemul și membru de nădejde al unei influente Asociații a cadrelor Militare în Rezervă.

Misterul numirii generalului Constantin Ilie Aprodu la conducerea Oficiului încă persistă

Și chiar dacă generalul Aprodu a fost legendat strict drept unul dintre oamenii loiali lui Gabriel Oprea, fie și prin prisma faptului că acesta este nașul fiului său, lcurruile par a fi ceva mai complicate. Fiindcă,totuși, surprinde faptul că, deși s-a dus și Dăncilă, și Orban, acesta încă rezistă în fruntea Oficiului Național de Prevenire și Spălare a Banilor. Mai ales că, după spectaculoasa și de altfel binevenita ”extragere” a lui Laurențiu Baranga, infiltratul care reușise să penetreze sistemul până în cele mai lăuntrice structuri ale sale precum ORNISS sau ONPCSB, la conducerea Oficiului se află generalul Constantin Ilie Aprodu. Omul care, deși decorat de fostul președinte Ion Iliescu și care a fost unul dintre pilonii guvernării Năstase, dar și a altor Cabinete pesediste perindate pe la Palatul Victoria, pare un subiect ”tabu” chiar și pentru actuala Putere politică. Ceea ce ce nu face decât să legendeze și mai mult influenta poziționare a acestuia în fruntea unei veritabile ”frății a rezerviștilor” din sistem, de care nici liberalii, dar mai ales useriștii nu îndrăznesc să se atingă nici măcar cu o floare.

Laurențiu Baranga a fost arestat

Astfel că generalul în rezervă Aprodu, după ce și-a pus familia la adăpost la Curtea de Conturi și Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, conduce încă ”Spălarea Banilor”. De ce? Oficial, doar pentru că așa a decis Viorica Dăncilă exact atunci când își strângea efectele personale din biroul de premier. În realitate însă…

Crescut de Iliescu și Năstase

În anul 2003, direct de la un șpriț de la Casa CCA, Constantin Ilie Aprodu ajungea secretar general la Ministerul Agriculturii, în Guvernul Năstase. Iar tot în același an, Aprodu era decorat și de președintele Ion Iliescu cu ”Steaua României”! Apoi a ajuns la Curtea de Conturi, instituție unde anterior a fost angajată și soția sa. Numai că, timp de opt ani, acesta a fost detașat de la Curtea de Conturi pe lângă Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Structura pe care o conduce azi… Dar până aici, pe 5 aprilie 2017 revenea în funcția de secretar general al Ministerului Agriculturii, numire făcută însă de premierul pesedist Sorin Grindeanu, ci nu de fostul Adrian Năstase. Numire totuși controversată, ținând cont că Aprodu ar fi nașul de cununie al ministrului de atunci al Agriculturii…

Pentru ce-a mai fost executat Baranga?

Operațiunea de ejectare a impostorului Laurențiu Baranga din fruntea Oficiului a fost una ca la carte, tipică pentru autocurățirea la care sistemul trebuie de altfel să procedeze periodic. Pentru că adevărații ofițeri care lucrează sub acoperire știu cel mai bine cât îi costă frustrarea cotidiană a rezerviștilor.

Orban și Cîțu nu pot desface ce a legat Dăncilă

”Maimuțăreala” fostului șef operativ al SIE de-a consultantul politic fiind cel mai bun exemplu în acest sens. Numai că, aidoma generalului Silviu Predoiu, nici alți generali în rezervă nu pricep că la adăpostul unor pensii cu adevărat reconfortante își pot crește de acum liniștiți nepoții. Sau, dacă îi ține, să își încerce profesionalismul în mediul privat de afaceri. Și uite cum, dincolo de aprecierea operațiunii de demascare și scoatere a unuia ca Laurențiu Baranga din fruntea Oficiului, rămâne totuși întrebarea la ce a ajutat aceasta? Pentru că dacă generalul Aprodu este păstrat în continuare în fruntea uneia dintre cele mai vitale structuri ale statului român, atunci acesta trebuie să și explice, pentru a da un singur exemplu, cum de Oficiul nu s-a sesizat nici acum cu privire la plățile pe care ”casieria” FSB dintr-un bloc din chiar Centrul Capitalei le face constant agenților de influență ai serviciilor secrete ruse din România? Numai că, dacă nici Ludovic Orban și nici Florin Cîțu nu îndrăznesc să atenteze la ”moștenirea” lui Dăncilă, atunci înseamnă că ”frăția rezerviștilor” din sistem este încă mult mai puternică decât își închipuie unii…

author avatar
Catalin Tache
6.104 afisari

3 COMENTARII

  1. Tache , jos palaria , asta trebuie sa faca un ziarist de investigatii , sa vedem daca se implica cine trebuie la asemenea semnal de alarma !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger