Cauta

Asta este România Educată: Armata -2,5. Educația – 2, 2!

Cel mai drag, mediatizat și asumat proiect de țară în timpul celor deja peste șapte ani de mandat prezidențial a fost, fără putință de tăgadă, ”România Educată”…

scoala
Așa arată școlile românești

Președintele profesor și prima doamnă profesoară părând a nu avea cum să nu fie chezașii ideali pentru implementarea acestui program anunțat cu surle și trâmbițe de la chiar Palatul Cotroceni. Însă anii trec, speranțele la fel iar tare ne este teamă că vom rămâne doar cu întrebarea ce s-a ales de ”România Educată” a lui Iohannis …

Scrisoarea neputinței…

Cam atât… Comunicatul Consiliului Național al Elevilor: ” Educația rămâne în sapă de lemn! În data de 4 mai 2022, Guvernul României a avizat memorandumul pentru aprobarea Programului de Convergență 2022 – 2025, ce urmează să fie transmis Comisiei Europene. Conform acestui document, inițiat de Ministerul Finanțelor, Guvernul prevede cheltuieli cu educația de doar 2,3% – 2,4% din produsul intern brut al României. În acest moment sectorului de educație i-a fost alocat doar 2,28 % din PIB, cea mai mică alocare din ultimii ani, deși încă din anul 2007 a fost semnat un Pact Național pentru Educație, care includea un punct referitor la alocarea, de la bugetul de stat, a 6% din PIB pentru acest sector, iar Legea Educației Naționale nr. 1/2011 impune alocarea procentului amintit anterior de mai bine de 10 ani.

Bani Cât mai mulți bani pentru armament second hand

Chiar dacă finanțarea educației reprezintă de foarte multă vreme un subiect intens dezbătut în societatea românească, guvernanții nu au reușit să înțeleagă cât de necesar este să schimbăm modul în care statul român se raportează la educație din punct de vedere al alocărilor bugetare. Subfinanțarea cronică a învățământului din România are efecte devastatoare asupra calității actului educațional din România, care se resimt din ce în ce mai tare de către elevii și profesorii români.

Consiliul Național al Elevilor condamnă cu fermitate modul în care Guvernul României își propune să sprijine dezvoltarea sistemului de educație și solicită revizuirea documentului de prognoză și a politicilor bugetare, astfel încât procentul alocat din PIB să crească până cel puțin la 4,7 %, ridicându-se astfel la media Uniunii Europene”.

Cu mențiunea expresă că, în același document, Guvernul României s-a obligat deja în fața Comisiei Europene să aloce în următorii ani 2,5 % din PIB pentru domeniul Apărării și înzestrarea Armatei…

Ultimele stiri

  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Polițiști înjurați și amenințați de mai mulți indivizi, în plină stradă. Imaginile publicate de Sindicatul Europol – VIDEO
  • Ciucă: „Șansa PNL este să aibă candidat la președenție”
  • SUA avertizează că nu acceptă un joc la două capete al Chinei. Ori cu occidentul, ori cu rușii!
  • VIDEO| Putin și Xi își anunță frăția și condamnă Statele Unite
  • Guvernul mai împrumută 1,3 miliarde!
  • Poza Zilei
  • Alege ce citești
  • CLANUL magistrați, interlopi, politicieni!
  • Englezii s-au săturat de VAR și votează pentru eliminarea lui din fotbal!
  • Exit mobile version