AcasăDezvaluiriAncheteArmata lui Ciucă, remorca Ucrainei!

Armata lui Ciucă, remorca Ucrainei!

Iată că ies la iveală tot mai multe dedesubturi ale ”planului nebun” de constituire a unei flote comune anti-rusești în Marea Neagră, de către Armata Română și cea Ucraineană. Strategii americani care nu au știut că talibanii vor intra în Kabul nici măcar când aceștia stăpâneau capitala afgană fiind siguri că președinții de la București și Kiev nu vor mișca în front atunci când vor trebui să umfle din nou conturile samsarilor aciuiți pe lângă Pentagon.

Ciucă vezi că și Zelenski cumpără nave casate de la americani

Iar faptul că obedientul general Ciucă trage de timp deja grotesc cu semnarea contractului corvetelor are acum și o explicație. Una dezvăluită de mult în ”NAȚIONAL”, atunci când insistam că ministrul Apărării a blocat contractul licitației internaționale câștigată de francezii de la Naval Group doar pentru a scăpa de US Army, pe bani grei, de trei ”copăi”! Care altfel ar trebui casate și scufundate pe banii americanilor.

”Spargem blocada în Marea Neagră”!

Planul fiind ca, sub pretextul ”coordonării” flotelor militare din Marea Neagră, atât Ucraina, cât și România să cumpere același tip de nave second hand de la americani. Astfel că președintele actor Volodimir Zelenski deja a anunțat triumfalist că ” ne pregătim să spargem blocada rusă în regiunea Mării Negre! Sarcina noastră este de a construi o flotă profesionistă și puternică, capabilă să opună ripostă oricărui adversar. Ucraina are în plan o modernizare majoră a Flotei sale din Marea Neagră”. Astfel că, după ce Germania a refuzat să îi furnizeze Ucrainei nave scoase din uz, Kievul va cumpăra de la americani nave ce urmează a fi casate! La fel ca și România! Pentru că de aia a descins duminică o delegație a Congresului SUA, condusă de senatorul Richard Shelby, președintele Comisiei pentru alocări bugetare, peste ministrul Ciucă. Pentru a ”întări parteneriatul militar din  Marea Neagră”. Cu banii noștri și rablele lor…

author avatar
Catalin Tache
3.212 afisari

63 COMENTARII

    • Tache , ciorba reincalzita la infinit nu mai are acelasi gust . Esti in pana de prospaturi ?

    • Vezi , ba , rapanosule , de saracia din colonia ta pe malul stang al Nistrului , nu te mai baga ca musca-n curu calului , stie toata lumea ca tai frunza la caini de pomana in National . SIKTIR !

  1. Prosti am fost, prosti raminem dar fuduli ca stim politica . Un ultima confruntare cu rusii pe mare ne-au distrus si scufundat tot in 30′ ! Auzi idee, sa te bati cu rusii !!! Ceausescu avea sefi competenti, acum sefii sint de-un ammatorism infiorator ! Auzi, sa te bati cu rusii ??!

    • „Ceausescu avea sefi competenti”
      si uite cum a sfarsit
      mitul competentei romanesti este exact asta : UN MIT.

    • Sunt istoric care a studiat cu Roller, nu ca astia de acuma. Sa ne batem cu rusii e inadmisibil! Offf unde e NKVD-ul de odinioara ca sa arunce dusmanii poporului in teminta de la Pitesti, Gherla, Aiud, Sighet si multe altele?

      • nu e inadmisibil e doar stupid, plus daca vrei arme performante leaga-ti un turban la cpa puneti slapi ipicioare si du-te in afganistan, ti le da guvernul american moca!

        • Yo sunt legat cu un turban la CPA dupa golirea damigenii de mitilic , mi-am pus slapi IPICIOARE si am plecat pe calea ferata spre Kabul , turbanu si slapii mi le-a oferit Raionul gratis cu generozitatea-i cunoscuta .

          • Imi place sinceritatea , nu stiu ce au obtinut altii , am gasit o stire ce ma lasa cu buza umflata : Timpul.md , 24 decembrie 2013 , ora 09:20 : ” FOTO : KALASNIKOV AR FI FURAT IDEEA DE AK-47 DIN SEIFURILE WERMACHT-ULUI „. Mihail Kalasnikov A RECUNOSCUT ca a colaborat cu Hugo Schmeisser, cel mai bun armurier german .

          • well dooooh, si n-a furat-o ci s-a inspirat pt ca stg-ul era o arma slaba si complexa constructiv , asa cum toata lumea s-a „inspirat” de la toata lumea singurii care au venit cu ceva original fiind : A. J. Forsyth, Samuel Johannes Pauli, Rollin White, Hiram Maxim si Paul Mauser cu Muncie Boxer, Hiram Berdan si John Browning extinzand idei deja existente toti fiind la randu-le canibalizati de altiii.
            anyway multumita amerlocilor barbarii islamici si-au facut upgrade la sistemele de armament. mister ciuca n-avea nevoei sa pompeze miliarde din banii unor sarantoci saraci si sarmani ca sa cumpere scule amerloce unele de supt altele de utilizat.
            PS
            Mr Raion-man corect politic si gramatical, unii gandesc mai repede decat scriu si sunt foarte suparati pe statul roman si reprezentantii sai mai ales din structurile de forta. Ghici cine are de castigat?
            Remember kids : brains trumps brawns!

          • Pari cam disperat , esti pe goana ? Te-a trimis Raionu sa-i speli rusinea lui Kostea Sugiuk Tiraspol ?

          • ce vorbesti maximo? creierul depaseste INTOTDEAUNA muschiul ! Stii de ce ? Ptr ca electricitatea circula cu viteza luminii! ghici ce folosesti tu ca sa transmiti informatie prin axoni?

            @14:41 – not really, just bored and pissed off, lehamite cred ca e cuvantul pe care il folositi voi barbarii or should I say „varvarii”? b fiind v atat in alfabetul grecesc cat si in cel latin.

          • Comisarul .ro , astazi , 24 august 2021 , ora 15:03 :” DIRECTORUL CIA , WILLIAM BURNS , S-A INTALNIT LA KABUL CU LIDERUL TALIBAN ABDUL GHANI BARANDAR „. Barandar , la cererea cui a fost eliberat din inchisoarea din Pakistan ? Sa nu ne pripim , se joaca carti mari…

          • statele esuate negociaza atunci cand nu mai sunt capabili sa lupte , sua nu este o exceptie de la regula.

          • Aici am vrut sa te aduc , bibicule , asta e citat din Sputnik , vezi cum iti dai arama pe fata ? Uita-te prin ograda , nu se stie cum e cu esuatu asta …..

          • M-am uitat si nu mi-a placut ce am vazut, tocmai d’aia trag vartos cu ochiul in cea a vecinului care nu negociaza ci se lupta si… si? CASTIGA. Nu ca baietii din Arkansas care au brevetat arkancidul.

          • Jucariile din gama M4 sunt bune. Asa ceva nu-i pt cei ce se iubesc cu camilele precum Gica Gelu. Am inteles, seful rezidentei eurasianiste ti-a ordonat sa halesti govno cu gulas despre „upgrade la sistemele de armament” ale shaormarilor fara sa spui despre ce sisteme e vorba. Seful tau nu crede prostia asta, insa te-au bagat la inaintare pe tine, poate sperii pe careva. Nu au nimic considerabil, si chiar daca aveau, le lipseste abilitatea utilizarii a ceva mai complex. In general shaormarii sunt brute retardate si nu pot intelege mai mult de AK47. Multi isi dau silinta sa priceapa mai mult, insa degeaba.
            Faptul ca incerci sa-ti acoperi dosul rosu eurasianist cu ceva impletituri in engleza, nu inseamna ca trucul e functional.

          • Looool 🙂 🙂 🙂 ! Aia cu upgrade-ul n-am ziso eu nici tovarashul comandant al actiunii si guwerner de colonie de gandaci vorba cantecului, ci oameni destepti. Vezi-l pe tanarul Tim de la Military Arms Channel.
            PS M4 nu-i o gama, e un model. Pe langa M4 mai sunt si sisteme de armament unele foarte complexe care nu se stie pe ce maini rosii vor ajunge si nu ma refer la sange ori culori cand zic asta. Bonus db-urile cu toate irisurile si amprentele colaboratorilor si acces la cele interconectate. Deci Davai, s-a inchis usa la rai, iti dau vreo doua daca vrei sa stai.

          • Corect, M4 nu-i gama. Upgrade la care te referi tu e ca secretul lui Polichinelle dezvaluit pe youtube. Ma mir ca nu l-ai citat pe Andrei Raevsky, aveai mai mult succes. Mainile alea rosii in care speri tu sa ajunga nu stiu ce sisteme, sunt maini chinezesti. Acolo nu a ramas ceva ce ar trezi reverse engineering in mintile unora. Daca chiar au facut botezul focului la cine stie ce jucarie, categoric nu au lasat-o acolo. Ca sa gaseasca niscai colaboratori ai fortelor aliate, nu e nevoie de baze de date, pe care oricum nu le pot opera.
            In alta ordine, ce zic sefii tai de asta
            defence-blog.com/russian-pilots-use-us-made-gps-receives-during-combat-missions-in-syria/
            Conspiratie atlantista?

          • Ma iei prea in serios. Nu am sefi. 10x ptr the saker. Te faci ca nu pricepi, nu imi doream sa ajunga echipamentul in maini rosii din contra dar nu pot sa ignor realitatea. Talibanii si-au uprgadat armamentul dat. amerlocilor idioti si stiu sa-l foloseasca. Nu au nevoie de db-uri dar le faciliteaza operatiunile. Nu stiu de gps dar voi cerceta, oricum ar fi deviezi discutia : statul de superputere a sua tocmai ce a fost anulat,iar barbarii de romani sunt ca de obicei de partea perdantilor respectiv de partea gresita istoriei.

          • Ref gps : amice esti id10t? vorba conului Iancu. Oamenii foloseau gpsuri comerciale. So what? Nu e tacticool dar e eficient. Eu folosesc smartphone chinezesc, asta ma transforma in jackie chan agent secret?
            Rusii sunt ingeniosi, americanii nu si s-a vazut. Rusu face din k kt bici si trosneste romanul face un k k tiar americanul nu face niciun k k t . Tu cu cine ai vrea sa pleci la drum cand solitudinea nu-i o optiune?

          • Multumesc pentru confirmare. Un nazbol ruso-lingau ca tine nu putea ramane impasibil cand minunate tehnica sovietica e ridiculizata…mama lui de Glonass frumusel. Ce e mai important e ca ne-ai lamurit in legatura cu barbarii romani situati de partea gresita a istoriei. Noroc cu ingeniosii rusi, care duhnesc a civilizatia cnutului, si cu ruso-lingaii ce propovaduiesc ca Moscova e a treia Roma care scapa lumea de barbarie.

        • actually chiar am ramas ipasibil la minunata tehnica sovietica care NU e ridiculizata ci evaluata in mod corect. nu functioneaza GPS-ul? No problem inlocuim cu ce functioneaza : dispozitive civile americane. Daca erau americanii asa baieti destepti de ce nu i-au banghit pana acum? A fost un rus care a atras atentia asupra acestui fapt. Rusii sunt ingeniosi si mai ales pragmatici, daca e nevoie de cnut ptr civilizare se foloseste cnutul daca e nevoie de pusca se foloseste pusca daca nu vodka si tot asa. Vrei sa discutam despre civilizatia angloamericana cu ale sale rezervatii, lagare si operatiuni de contrainsurgenta? Tocmai asta folosesc impotriva lor inamicii si se pare ca boii in loc sa-si asume pun botul – blm, crt, systemic racism, white oppression, white privilege lgbt ‘n shieeet. Moscova nu este a treia Roma si nici n-ar trebui sa fie ca uite ce a patit Roma si daca n-ar fi fost varangii (rus) nici bizantul n-ar mai fi dus-o mult. Da stiu ca adevarul doare dar trebuie sa ni-l asumam , majoritatea romanilor sunt barbari. Cu cat cei cativa care s-au mai cizelat inteleg asta cu atat le va fi mai bine. E pur si simplu realitatea.

          • Aia cu gps e un mic exemplu dintr-o serie mult mai ampla. Stiut fiind faptul ca exista anumite subiecte tabu pt rezidenta eurasianista, era normal ca sa bage la inaintare cel putin un idiot util, chiar daca idiotul cu pricina nu l-a citit pe Dostoievski. Nu e prima data cand se intampla asta. Anumiti ruso-lingai, cu pretentii de vectori de influenta, strecurati in zona nationalista, a trebuit sa se faca chiar si public de kako datorita altui subiect tabu pt jegurile slavofilo panslaviste. Reactia a fost stimulata cu ocazia unei comemorari nedorita de muscali, si care bineinteles e in vadita contradictie cu naratiune lor. Ligaii cizmelor rusesti nu puteau ramane impasibili la „ofensa” romanilor, adica la expunere crimelor pe care kremlinul le considera ca fiind acte eliberatorii. Cu manie proletara au condamnat „provocarile” romanesti asumandu-si fatis retorica stapanilor din stepa. Ca sa nu mai fie urma de indoiala au fost invitati la sindrofia organizata de ambasada rusa drept recompensa pt temeinicia cu care au mancat govno pt cauza ruseasca. Tu reactionezi ca lingaii amintiti, incerci sa ascunzi sub pres mizeria ruseasca dand de inteles ca angloamericanii sunt mai rai. Tu si lingaii incercati un soi de contaminare prin asociere, uitand ca poantele western si altele mai moderne functioneaza defectuos in context romanesc. Macar de impresie artistica trebuia sa-i ataci pe romani invocand nefasta influenta pt rusi a generalului american de origine romana George Pomut. Stiu ca mai confortabil sa invoci rezervatiile de la americani in discutii cu romanii decat sa zici ceva de tezaur, genocid, raptul teritorial, gulag, jaf institutionalizat, plan Valev, tortura si alte chestii specifice civilizatiei rusesti.

          • Cine si-a iubit macar o clipa natia intelege exact cum este aceasta. Romanii sunt barbari – uita-te pe strada.
            Hotaraste-te – ori sunt rezidenta ori sunt idiot util. Pretentii de vectori de influenta? Cine? Unde ? Cand?
            Mda, nu am cunsotinta de sindrofii la amabasade dar din ce am vazut astea se practica mai mult pe la partenerii strategici mai laes prin iulie ba pe 4 ba pe 14. Oricum ar fi sunteti complet rupti de realitate iar daca ambasada rusa practica ceea zici tu ca practica e si mai rupta decat voi. Eu sunt roman simplu, satul de barbaria conationaluilor mei si dornic de vremuri mai bune. Pentru asta am dat curs modelului american o mare parte din viata ca sa constat ca acest model s-a degradat constat in urma unor subversiuni puerile ceea ce dovedste slabiciune de caracter drept pentru care sunt dispus sa dau o sansa si noului model rusesc. Nu ascund nimic sub pres si nu dau de inteles nimic. Eu doar CONSTAT. Si ceea ce constat se vede cu ochiul liber – America pierde Rusia castiga. Pai ba daca castiga, inseamna ca face ceva bine, nu? Hai sa facem si noi bine ca aia ca poate castigam si noi, nu?
            Nu mai distorsiona – nu rezervatiile in sine le-am invocat ci lipsa de asumare deci slabiciunea americanilor. Americanul a zis o vai i-am bagat in rezervatii pe bietii amerindieni prin urmare hai sa ne punem cenusa in cap si si sa le pupam talpile la minoritari si bonus ne taiem caricele si sa luam hormoni. Rusul a zis : bineinteles ca v-am bagat in gulag si ca mai cracniti in front, va bag din nou, iar la tezaur daca visati macar sa va dati jos din pat si sa va cereti scuze. Plus ca ei au lasat alea trecut sau cel putin mimeaza foarte bine asta dar nu s-au delimitat de propriile fapte. Ceea ce dovedeste siguranta de sine si tarie de caracter. Adica barem cu astia stii cum sta treaba. Cu amerlocii te trezesti in c u r u l gol prin ‘stan dupa ce pana mai ieri erai bosom buddies chit ca poantele western se pliaza exceptioanl pe contextul romanesc daca intelegi cu adevarat engleza.
            Rusii sunt puternici, americanii sunt slabi. Cel mai puternic castiga! E lege naturala si totodata dilema dreptului. Stii care-i dilema dreptului?
            PS
            Este ca habar n-ai ce-ia aia crt? Hint : Nu este cathode ray tube. Cine a facut o tzara de umbra pamantului ca sa apuce asa ceva sau a avut un dram de minte sa studieze istoria tehnicii, stie ce zic.
            Iar tu si cei de teapa ta sunteti doar niste gunoaie ipocrite care or sa fie cei mai vocali suporteri ai rusnacilor cands se va intoarce valul ba chiar sa ma infierati pe mine cu manie proletara ca uite am folosit cuvinte englezesti in context si deci am afiliere culturala americana.

          • Cum era de asteptat dostoievschianul util rezidentei eurasianiste se burzulieste contra valahilor socotiti barbari de exponentii minunatei civilizatii a mujicilor genocidari si mancatori de scanduri de veceu. Totusi e de apreciat onestitatea cu care te oferi sa lingi cizma mujicului. Exact ca tine erau si viermii oportunisti din anii ’50 recrutati din dejectiile valahilor. Personal, nu am cum sa fac parte din tagma suporterilor mujicilor, chestie de familie. In plus, mi-am exprimat dispretul visceral fata de tot ce rusesc, iar rusii stiu asta. Daca eram corect politic poate ca ma interesa teoria critica a rasei cu care marxistii incearca sa-i plictiseasca pe americanii mai slabi de inger. Mai degraba tu ar trebui sa te aliniezi ideilor woke in versiune ruseasca, una dintre idei fiind interdictia alinierii in mod public a rolului rusesc si cel german in ultimul razboi mondial. Sa iti fie clar un lucru, antirusimul la romani (si polonezi) ramane o componenta importanta, chiar definitorie pt multi. Si asa ramane pana la finele timpului. Ce inseamna asta? Intreab-o pe specialista in horoscop de la Sputnik.

          • Nu doar socotiti, ci chiar sunt barbari, uite-l pe ala cum vorbeste – cu invective turcesti ca o limba proprie nu are, injuraturile fiind exlusiv in limba nativa, daca nu cumva o fi turc. Anyway generatiile voastre trec si odata cu ele se mai ostoieste si antirusismul, fenomen amplificat si accelerat de esecurile continue ale americanilor. Eu nu-i urasc asa de tare,chit cam motive serioase, incat sa nu le mai dau o sansa in noul context mondial si mai ales local.

  2. O armata care face parte din NATO , n-are cum sa fie remorca Ucrainei , astea sunt gogosi umflate pentru prosti .

    • ala care a pierdut penibil si catastrofal in fata unor nespalati din evul mediu in Astan?

        • decat 20 mai bine 10! unde mai pui ca calmucii, cacofonie deliberata, si-au atins obiectivele in ‘stan si nu s-iau lasat armamentul pe mana „studentilor”

          • Cu dus si-ntors retragerea americanilor , un motiv in plus de ingrijorare pentru altii sa-si securizeze frontierele , balul e abia la inceput , se extinde conflictul si zona a devenit un cartof fierbinte , cineva se va frige rau de tot .

  3. Tov Tache, suna la lobbyistii care te-au pus sa scrii laudatio si intreaba daca nu cumva NG a cerut modificarea pretului cu care a castigat licitatia. Stie si tvr chestia asta, inca din 7 Iulie.

  4. Universul.net , adstazi , 23 august 2021 , articol de Dan Ofrim : „Batalia Rusiei pentru Marea Neagra si ecourile ei in Marea Chinei de Sud „.

  5. Tovarasi, ceasul izbavirii e aproape! Spetsnaz GRU, FSB, SVR sunt gata sa va conduca in lupta. Omuleti verzi ai Eurasiei, sunteti pregatiti? Rusofoni de pretutindeni, sa aveti la indemana multe ceasuri, paltoane si balerca regulamentara de samagon ca sa-i intampinati asa cum se cuvine pe eliberatori.
    Слава России

      • Minciuni si fite , gavarim in rusa doar la Raion , pe unde suntem imprastiati folosim alfabetul surdo-mut si google translate .

        • fara fite si si fara minciuni ca au picioarele scurte si nu da bine la a bal, eu ma chinui din rasputeri sa invat rusa da zici ca-i o romana mai infecta cu un sistem de scriere arhaic.

          • Te chinui rau sa inveti rusa ? La varsta asta ? Da , in copilarie , ai chiulit , n-ai fost la scoala ?

          • nu se invata rusa pe vremea copilariei mele din fericire atunci din pacate acum, la tine se invata? daca da, norocosule!

          • Lasa vrajeala , n-aveai de ales , recunoaste cate scatoalce ai luat dupa ceafa pentru literele chirilice ! Din ce republica fosta sovietica esti ? Ha ?

        • Sovietica nu, socialista da, n-am invatat pa ruski si regret, mi-ar fi prins bine azi. Oh well..win some lose some…

  6. ActiveNews , luni , 21 decembrie 2015 , ora 09:55 , articol de Adriana Oprea-Popescu : ” PROCESUL COMUNISMULUI ( XVI ). ” DAVAI CEAS , DAVAI PALTON ! DAVAI CEAS , DAVAI MOSIE ! HARASO TOVARASIE ! -VIDEO ” . Informatii sigure : Arhiva Serviciului Roman de Informatii , Fondul ” D „, Dosarul 10.953 , Filele 24-26 .

  7. Bai Ciuca, bai umflatule, dispare omul putin sa se dea cu pluta prin spatiu, dar nu ca ipocritii aia de Branson si Bezos, si tu tot prostii faci, bai porkusorule umflat de giuneea !! Trimite-ti totii mercenarii tai pe front, ca oricum nu are nimeni nevoie de ei !! Ha ha ha 🙂 Si, vezi, bai Ciuca, ca de te prind romanasii tai, te taie astia de Craciun, bai trepadusule handikapat 🙂

    • NU SUNT NICI UN CONSTANTIN BRANCUSI , sunt alt Constantin , CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL ZIS KOSTEA SUGIUK . Atata pot , pentru asta sunt platit de Raion , pentru atacuri la persoana si a face de ras propaganda stalinista de pe malul stang al Nistrului . Nu ma mai rabda nici ” Cumintenia Pamantului ” , halesk k.kat cat ” Coloana Infinitului ” la ” Masa Tacerii ” si ling ochiul dosnic maro de la ” Poarta Sarutului ” a Ministrului Apararii Nationale din Romania , are un parfum discret , a la ” Domnisoara Pogany ” . Sunt ” Regele regilor , in extaz , simt ca ma dau cu pluta ca ” Pasarea in Vazduh „, sunt mai tare ca Branson sau Bezos , am golit damigeana de mitilic si am chef de niste behaieli in pozitia capra inghesuit in boschetii din spatele garii Tiraspol . Pupici !

  8. Comisarul.ro , astazi , 24 august 2021 , ora 06:25: ” INSULE DIN ITALIA UNDE LUMEA MERGE PENTRU…SEX „. M-am emancipat , am aranjat cu un mecanic de locomotiva de pe un marfar ( l-am omenit si o sa-l omenesc la slit tot traseul ) . Am nevoie de o vacanta , vreau sa-mi regasesc FLACARA , doar Stromboli si Ficudi din arhipelagul sicilian Eolian imi pot zgandari libidoul . Am pregatita logistica , e pregatit un bidon cu vaselina de tanc si posetuta indesata cu rujuri si balonase durex . Imi plac „eruptiile ” mici , dar constante , voi prinde puteri afrodisiace , abia astept noptile pasionale si pline de extaz in peisajele vulcanice de o frumusete primitiva . Am sa evit nudistii , nu pot sa le labuiesc portofelele ….Am intitulat aventura mea ” Fuga Miresii ” , va tin la curent cu noile peripetii pe traseu , daca scap la vama , adio Tiraspol , adio Raion ….!!!

  9. CAND TARA E CONDUSA DE TRADATORI ,DE IRESPONSABILI ,ISTORIA SE REPETA !!,VEZI AFACEREA SKODA PATRONATA DE LUPEASCA SI CAMARILA LUI CAROL AL ll LEA ,VEZI DEZASTRUL CELOR DOUA ARMATE ROMANESTI IN 42-44 !! ARMATA A 3 SI A 4 A DOTATA CU REBUTURILE SKODA !!, MACIUCA GHIOCELUL ,OBEDIENTUL SAMSARILOR AMERICANI POFTESTE CA SI DOTARE A ARMATEI PE LINGA CELE : 2 FRECATE DE RUGINA ENGLEZESTI SI 4 COPAI SCOASE DIN UZ !,SA DEA DOMNUL SA SE SCUFUNDE IN TIMPUL TRANSPORTULUI !!.DE FIARELE VECHI AMERICANESTI NE-AM LAMURIT : F16 TERTHAND SE DEZINTEGREAZA SINGURE -ANCHETA E MOARTA SI CU CURUL IN USA CA SCROAFA DIN COTET; PIRANIA E TRECUTA PE LINIE MOARTA CA TURELA E PE POST DE MOARA DE VANT !, PATRIOATELE INCA N-AU FOST REVOPSITE ,POMADATE ,RUJATE PENTRU A FI SCOASE LA HORA !!; DEVESELUL DUPA APARITIA RACHETELOR RUSESTI ZIRCON A DEVENIT „DETRISTUL !!,SAU „DEGEABA „!!.
    MAI MACIUCA ,DAR CEVA PRAF DE PUS PE TOBA NU CUMPERI ??,UN GHIOCEL CE SE VREA PRIM MINISTRU DE UN CEAS JUMATE !!,MAI LUSTRUIESTE CEVA CLANTE AMERICANESTI !!

  10. SUNT TOT KOSTEA SUGIUK TIRASPOL , am mai bagat la mat un polonic cu magiunscule , asta e suplimentul de la ora 10:07 pe care nu-l ratez niciodata . Ce sa fac si yo , halesk de zor / halesc fara spor / pentru dragul meu Raion , ce primesc in plic , postez , asta e intelegerea , 3 copeici postarea , nu postez , nu mananc si sunt obligat sa pun rozeta in linia intai .

    • Si cu mandea cum ramane , v-ati pierdut increderea in mine ? Nu mai vreau la ospiciu nici mort , abia mi-am gasit si yo culcusul pe National , mai am o ascunzatoare de rezerva in Cotidianul , acolo postez cu pseudonimul ” gelu ” , cu predilectie la articolele lui Cornel Nistorescu care m-a si premiat cu o scrisoare de multumire pentru Raion .

  11. Hihihihihihihihi ….cand v-am spus ca aud voci , n-ati vrut sa ma credeti , normal ca ma compar cu Eminescu si sunt convins ca am mai mult de 400 brevete de inventii precum craioveanul Gogu Constantinescu . In salon mi se spune Napoleon …..

    • da numa’ ca tasu’ nu era primitv de roman asa cum nici Eminovicu nu era daca stam sa ne uitam dupa nume, pe cand tu kostyusha darling esti, ceea ce face explicabil pseudonimul de varang adica vrabia malaia viseaza dar graunte nu incaseaza

  12. Numai viking si de origine normanda nu sunt , ma vezi pe mine in garda imparatilor bizantini ? Cine are curajul si increderea sa ma angajeze ? Crezi ca da semnatura directorul ospiciului de pe strada Gvardinskaya ?

  13. Ce stupizi ,Marea Neagra e dominata de rusi si turci. Ca sa faci o
    flota moderna si puternica ,trebuiesc foarte multi bani ,de unde !
    De ce ar trebui RO sa cheltuie sume f.mari ,ca sa faca jocul
    ucrainenilor ,dusmanii nostri si a papagalilor biden !
    Desigur flota va fi condusa de ucraineni pe banii nostri ,ca sa
    nu mai zic ca exact ura rusilor ne lipseste.
    Doamne da-le minte la stupizii nostri ,ca astia vor sa puna RO in
    cap !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger