Nu au trecut decât câteva zile de când dezvăluiam că un nou ”blestem al copiilor” s-a abătut asupra patronului CRIS – TIM. De altfel, chiar titram ”lovitura” din 24 ianuarie astfel: ”După Vlad, Andra! DIICOT și DNA, măcel pe familia Timiș”.
Iar din păcate pentru Radu Timiș, considerat unul dintre cei mai potenți miliardari ai momentului, informațiile nu doar că se confirmă în totalitate, dar lucrurile stau chiar cu mult mai dificil pentru oricum greu încercata familie Timiș. Pentru că DIICOT nu are încă de gând să îl scape din ”ghearele” așa-numitului ”arest al groazei” din Craiova pe mezinul Vlad Timiș. Cel puțin până ce ”spovedania” acestuia, aflat de peste patru luni în stare de arest preventiv pentru trafic de droguri de mare risc nu va fi una ”sinceră, totală și cu efecte juridice concretizate în începerea urmăririi penale în persoană”. Împotriva dealerilor de la care se aproviziona, bineînțeles. Ceea ce practic înseamnă că Vlad Timiș ar scăpa de colegii de celulă, dar și-ar pune în cap liderii rețelelor internaționale de trafic de droguri. În timp ce Andra, fata din prima căsnicie a miliardarului Radu Timiș este la rândul său încolțită de o altă anchetă explozivă. Dar în cazul Andrei Timiș, probatoriul a ajuns deja nu doar în posesia procurorilor Structurii Centrale a Direcției Naționale Anticorupție, dar și a ofițerilor de contrainformații. Cei care, avansând pe pista unei rețele de cetățeni arabi cu afaceri în domeniul aeroportuar, au ajuns astfel și la fata cea mare a lui Radu Timiș.
Structura contrainformativă reușind deja documentarea unei situații halucinante, în care liderul respectivei grupări ar fi cumpărat propriu zis concursul organizat de Ministerul Afacerilor Externe pentru intrarea în Corpul Diplomatic! Situația operativă fiind cu atât mai gravă cu cât se forțează astfel promovarea unor ambasadori ai statului român de către oameni de afaceri arabi oricum monitorizați de serviciile secrete românești!
Andra Timiș aruncă în aer MAE
Ce este drept, multă vreme fata cea mare a ”Regelui Mezelurilor” s-a ținut departe de ”agenda publică”. Doar căsătoria cu europarlamentarul Petru Luhan mai făcând ceva vâlvă în jurul său. Astfel că devine cu atât mai greu de înțeles de ce o fi acceptat Andra Timiș tocmai acum sprijinul promis pentru a trece cu brio concursul pentru intrarea în Corpul Diplomatic, organizat la inițiativa personală a ministrului Bogdan Aurescu.
Cel care s-a umflat în pene că astfel va reseta din temelii activitatea Centralei MAE și va asigura mult trâmbițatul ”schimb al liniilor” în rândurile îmbătrânitului și aproape ineficientului Corp Diplomatic. Astfel că și Andra Timiș s-a prezentat online la testul grilă din data de 27 mai 2021. Cel pe care de altfel l-a și absolvit cu brio. După care a urmat suspendarea întregii proceduri, în urma demersului penal al unuia dintre participanții care a reclamat vicierea rezultatului de către conducerea MAE.
20 ianuarie, ora 16.00, Pavilion B2…
Numai că, în urma deciziei Curții de Apel Cluj, concursul de admitere în Corpul Diplomatic și Consular al României a fost reluat la începutul acestui an. Drept urmare, ”în conformitate cu prevederile art.20 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursurilor pentru admiterea în Corpul diplomatic și consular al României, Ministerul Afacerilor Externe” a convocat concurenții care trecuseră cu brio de primul examen constând într-un test grilă, în data de 20 ianuarie 2022, ora 16.00, la Centrul expozițional Romexpo, Pavilionul B2, București. Pentru a susține proba scrisă.
Însă, surpriză, Andra Timiș nu s-a mai prezentat! Ceea ce nu a făcut decât să ”întărâte” și mai mult curiozitatea profesională a procurorilor și ofițerilor de contrainformații oricum aflați pe urmele ”susținătorului” de taină al acesteia. Mai ales că, deși deține și cetățenia română, S.H. rămâne încă ”sub lupa” structurilor contrainformative. Dar și pentru că, deși ea una pare să nu fi înțeles încă acest lucru, Andra Timiș este oricum funcționar al Ministerului Afacerilor Externe.
Lyon… Londra… Pașapoarte Diplomatice
Și asta încă nu de ieri, de azi… Ci cu mulți ani în urmă, încă de când își desfășura activitatea ”externă”, ca referent, la Lyon… După care au urmat anii petercuți la Londra, tot ”la post”… Mai mult decât atât, și în prezent Andra Timiș este înalt funcționar detașat în cadrul Centrului Național de Pașapoarte Diplomatice și de Serviciu. Structură cheie din cadrul MAE, ceea ce și explică de ce fișa postului ofițerilor de contrainformații implică stricta monitorizare a sediului de pe Bdul. Aviatorilor, nr. 50… Astfel că rămâne marea întrebare de ce, după ce a luat testul grilă, Andra Timiș nu s-a mai prezentat și al proba scrisă, odată cu detonarea anchetei DNA…
Dar mai ales care este natura ”legăturilor primejdioase” dintre aceasta, funcționar la ”Pașapoarte Diplomatice” și ”sponsorul concursului”, după cum ar fi fost interceptați a se pronunța mai mulți cetățeni arabi din anturajul acestuia. Bineînțeles, în afara relației gata documentate…
Aurescule, atât de ieftin vă vindeți?
Frustrarea ofițerilor de contrainformații fiind cu atât mai mare cu cât primele ”cifre” vehiculate în jurul ”prețului corect” pentru acest controversat concurs sunt de-a dreptul ridicole… Jenante… Umilitoare… Pentru toți diplomații de carieră… Pentru toți funcționarii MAE de bună credință și care învață ca să promoveze în rândul Corpului Diplomatic și Consular al României… Dar mai ales pentru ”acoperiții” care își riscă viața ”în spatele frontului nevăzut” de intelligence din teribilele teatre de operațiuni ale lumii… Cu toții având dreptul cel puțin moral – iar procurorii și pe cel legal! – de a îl întreba pe ministrul Aurescu cât de ieftin se pot vinde posturile diplomatice, dacă în stenograme concursul este cotat la ” 5 – 10 bătrâne”. Iar dacă intrarea în Corpul Diplomatic costă până în 10.000 de euro, normal că deja se fac oferte și pentru viitoarele posturi de ambasadori.
Iar o primă dovadă că, totuși, ”se schimbă liniile” în MAE este retrogradarea secretarului de stat Daniela Gîtman, de către premierul Nicolae Ionel Ciucă. Ce este drept, mâna dreaptă a ministrului Bogdan Aurescu a rămas tot secretar de stat, dar trasă pe ”linia moartă” a Afacerilor Europene. Și asta chiar înainte de audierea sa la DNA…
A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.
Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia