AcasăDezvaluiriAncheteALERTĂ! Șeful Jandarmeriei, acuzat de răpire!

ALERTĂ! Șeful Jandarmeriei, acuzat de răpire!

Uite, Vela, pe mâna cui ai lăsat ”reorganizarea” care se vrea a fi cea mai importantă operațiune desfășurată în domeniul siguranței naționale din ultimele decenii! Pe mâna unui ditamai inspectorul general care se lasă tras în poză în pielea goală, mângâindu-și motanul la vedere! Acesta este colonelul Bogdan Enescu, numit de Marcel Vela inspector general al Jandarmeriei Române și cel care a acceptat să fie ”călăul” propriei structuri, singura cu adevărat militarizată a Internelor. Mai ales că ”reorganizarea” Ministerului Afacerilor Interne ar urma să aibă loc în jurul ”regionalizării” structurii militarizate a Jandarmeriei Române, așa după cum dezvăluiam chiar ieri. Numai că deși ministrul de Interne a fost informat și chiar avertizat să ia barem știință, ca și ”beneficiar legal”, de suspiciunile vulnerabilităților colonelului Enescu, se pare că Vela nu a putut să refuze ”rugămintea” colegului Marian Petrache.

Reorganizarea IGJR, lăsată pe mâna colonelului Bogdan Enescu

Astfel că, în loc să îi mai ceară sprijinul noului său consilier de taină Gabriel Oprea pentru a stopa ”hemoragia de informații” către ”Național”, ministrul liberal ar face bine ca barem acum să ceară rapoartele contrainformative în ceea ce privește situația familială ceva mai ”alambicată” a celui pe care l-a desemnat să conducă reorganizarea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Pentru că astfel s-ar dumiri că aici nu este vorba nici de ”băeții deștepți ai sistemului” și cu atât mai puțin de ”agenturili străini”… Ci doar de cutuma ca protecția internă să verifice și partenerul de viață al șefilor MAI care prin prisma funcției au acces nelimitat la cele mai sensibile secrete de stat. Iar prin asumarea relației cu mult mai tânara subofițer din subordinea sa, cu care s-a afișat ca un cuplu inclusiv în locuri publice și în prezența fiului său minor din prima căsătorie, colonelul Bogdan Enescu știa foarte bine la ce se expune. Mai ales după informațiile pe care sfătuitorii ministrului ar fi trebuit musai să le verifice înainte de desemnarea acestuia drept inspector general al Jandarmeriei Române… Informații cu privire la urmările divorțului se pare ”agitat” de fosta soție Mirela, cea care ar fi primit custodia fiului minor în anul 2016! Mai ales că informațiile vehiculate arată că actualul inspector general ar fi fost acuzat că nu ar fi respectat decizia judecătorească, refuzând pur și simplu să predea copilul! Astfel că până la iminenta acuză de răpire a propriului copil nu mai este decât un singur pas. Astfel că era imperios necesar ca și conducerea ministerului să verifice toate aceste informații, înainte de a face numirea. Barem  pentru ca astfel să fie sigură că aceste eventuale vulnerabilități, dacă ele există, nu vor putea afecta activitatea colonelului Bogdan Enescu la vârful MAI…

Vela a girat numirea lui Enescu în fruntea IGJR

Sprijin din Franța!

Inspectorul general se afișează ca și un cuplu alături de subofițerul Constantin Mădălina Cătălina

Astfel că odată cu ”deblurarea” unei mici părți din fotografiile sensibile aflate la ”mapa neagră” informativă a colonelului Bogdan Enescu, dacă acesta tot se afișează public ca și un cuplu cu subofițerul Constantin Mădălina Cătălina avertizăm conducerea IGJR și a MAI deopotrivă că la protestul tot mai vehement al unor nume grele ale Jandarmeriei Române se pare că se va adăuga cât de curând și cel al Jandarmeriei Franceze! Informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră arătând că importanți lideri ai Jandarmeriei Franceze, structura cu care IGJR derulează de ani buni o strânsă colaborare și-ar fi exprimat deja nedumerirea cu privire la ”reorganizarea” peste noapte a Jandarmeriei Române. Într-un mod care însă riscă evident să afecteze buna activitate a trupelor de intervenție abilitate să intervină în situațiile limită de tulburare gravă a ordinii publice.

Jandarmeria nu e Frontiera!

Iar pentru a înțelege mai bine de ce este total ineficientă această regionalizare în pripă și doar de formă a IGJR, în locul unei reorganizări profunde și de fond a structurii militarizate este suficient de citit apelul ”Jos labele de pe Jandarmeria Română”, făcut conducerii MAI de către generalul Olimpiodor Antonescu imediat după dezvăluirea din ”lovitura” de ieri: ” Nu se poate vorbi de similitudine între IGJR și IGPFR deoarece nu au misiuni similare iar pe frontieră sunt doar 19 județe cu câteva zeci de localități, dintre care nu toate sunt pe graniță.Nu se poate invoca organizarea administrativă din 1968, chipurile depășită ca și motiv de restructurare. SUA are același număr de state și același mod de organizare administrativă de peste 200 de ani iar Franța de peste 150 de ani. Actuala organizare a Jandarmeriei Române este în conformitate cu Legea 550 în vigoare de peste 15 ani și a înlocuit una la care tocmai se dorește să se revină. Actuala formă de organizare este asemănătoare cu cea a instituțiilor similare din state cu o vastă experiență în domeniu ( Franța, Italia, Spania etc.) și apreciată în organismele internaționale din care face parte Jandarmeria Română  (FIEP, FFE)”.

author avatar
Catalin Tache
22.066 afisari

45 COMENTARII

  1. Chiar pe asta l a pus PNL șef la Jandarmerie ?????imposibil!!!dle Vela va credeam om serios….

  2. Jandarmeria este un pericol pentru democratie, trebuie desfiintata. Este extrem de grav ce s-a intamplat pe 10 August si vor plati. Altfel, istoria se va repeta si nu se poate. Domnii si doamnele din Jandarmerie trebuie sa inteleaga ca sunt lucruri care nu se fac si legea le permite sa nu execute ordine ilegale

  3. Un golan de ultimă speță!
    Stau și mă întreb unde sunt structurile statului care verifică „integritatea” celor cu astfel de funcții?!
    Nu m-ar mira dacă se și droghează… Cu ceaiuri bineînțeles!

  4. Norocel Pompiliu Stroe, consilier județean PNL și prim-vicepreședinte al organizației liberale din județul nostru, a fost numit astăzi, 15 ianuarie 2020, în funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne.
    Norocel Pompiliu Stroe era până la numirea de astăzi administrator la firma proprie împreună cu soția. Politic, el este consilier județean ales pe lista PNL din anul 2016 și prim vicepreședinte al biroului politic local Focșani și al biroului politic județean Vrancea al PNL.
    Bagu-mi pl în ea mizerie, am ajuns să fim conduși de niște oameni de afaceri

  5. Avocatul carașean Dan STAN a fost numit subsecretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, decizia de numire semnata de premierul Ludovic Orban fiind publicata miercuri, 15 ianuarie 2020, in Monitorul Oficial nr. 26. SIgur nu il știe vela.
    Îmi aduc aminte cu tristă amintire de epoca IGAȘ….:(, și un deja vu. Suntem pe pl.

  6. Este prima poză în care o pisică apare lângă un porc păros. Ce mai hal de creaturi conduc structurile în România!

  7. O pisica se lasă fotografiata torcând pe burdihanul plin de rahat și mațe puturoase al altui animal păros, din specia porcus homini pelatus. Si noi, care credeam ca pisicile sunt animale fițoase, selective.

  8. Febra galben – portocalie atacă Normalul lu’ Unsu’! Vechea foaie de distrugere a tuturor structurilor corecte din stat a lui Băsescu este ,,îmbunătățită,, de nemernicii fără trecut și viitor ai mafiei pnl-pdl.
    Mari nemernici… mari regizori!
    Unde o fi Diaspora? Aaaa….e la caldurică și la loc sigur…ce bine de voi, venim și noi în curând, că doar asta se urmărește sau nu știați?

  9. Ba la poliție și la jandarmi șefii nu au cîntar, că avem pe funcții numai porci unul, de mai gras și mai grețos ca altul!

  10. Ce idioți sunteți ăștia care scrieți tot felul de comentarii fără a cunoaște o persoana!!!Omul acela este mai destepti decât zece oameni la un loc!
    Prin gândirea proasta și negativistă ,demonstram ce popor de oameni suntem!!!!
    Limitați și înapoiati!
    Omul nu este pus politic!
    Toți credeți și judecați după o știre!
    Și ce dacă are o partenera mai tânăra ,bravo lui ,cu toate astea a luptat pentru copil sa îl tina aproape sa nu ajungă nu nimeni !!!Il vrea cineva in viața și studiile sunt mai importante!
    Dar,normal voi cum sunteți incuiati nu știți sa gândiți înainte de a scrie ceva!
    Rusine

  11. Cucos este un om educat,un militar de cariera,un profesionist adevarat.De un om ca el este nevoie pentru a reorganiza jandarmeria!!!

    • Si asta e o glumă bună! În fapt chiar a reorganizat-o! Doi ani cat au fost ei la „comandă” au servit-o pe tavă politicului din depravatul psd. Repercusiunile capacităților lor de a „comanda” si de a „reorganiza” se simt în zilele de azi si se vor tine ca scaunul de JANDARMERIE si în perspectivă. Nu au înțeles că moftul personal nu are ce căuta la nivelul si ca supliciul unui NU spus politicului atunci cand se cer mizerii acestei arme trebuie asumat! N-aveau decât să o pupe-n cur pe tovarășa secretară de tiliorman în baldachinul ministerial, dar sa nu ducă toată instituția la gunoiul prostituției politice, unde le plăcea să pupe in dos!
      Am văzut pe alte „surse” ca antonescu olimpiodor(ce nume de poponar) sare în apărarea jandarmeriei. Ce tupeu pe un infractor sa iasa din nou la lumină! Un luator/dătător de mită „apară” JANDARMERIA.
      Gl. BUNOAICA ar vomita dacă ar trai sa vadă ce jagardele de pupatori în cur si falși profesioniști au băgat instituția în cancan-ul ieftin de obor țigănesc ce pute a rahat!

      • F bn spus !
        Felicitari ! Aprob tot , nici eu n as fi scris mai bn !
        Din pacate, vremurule cand gen Bunoaica discuta cu premierul Roman si apara interesele jandarmilor, mai presus de ale altora si era echidisyant politic, sunt doar amintiri frumoase !

    • Pa cucosul si-a luat concediu medical ca-i tremura c… ca-l da Vela afara de la sefie, dupa ce-a facut pe 10 august!!!! Cucosul e ultimul om de care are nevoie jandarmeria, care i-a batutt pe romani ca pe animale la comabda lui dracnea pe 10 august!!!! Jandarmeria si toata gasca de acolo trebuie DESFIINTATA si refacuta pe model nou, fara pile si manereli, mama lor de batausi ordinari!!!!!

  12. Mai sa fie ce a luat foc „colegul de platou”.Cred ca a uitat cand jandarmeria era sub conducerea lui Branconaj-Igas de la PDL,ma rog el era Ministru atunci când jandarmii i au rupt gamba,acelui tanar….
    Atunci a fost totul în regulă d nu ISUS PEESDOS??? Ce căutau oameni din conducerea jandarmeriei la Sediul PDL???

    • D-nu’… întreabă-i pe ei dacă tot vrei răspunsuri! Totusi, nu inteleg de ce zici tu ca lingăii psd-ului sunt justificati pentru ca alții înaintea lor erau la …alte partide. Vorba lui cucos: toti aveți în spate 2, 3 senatori.. ce jegos! Ceva contra argumente ai sau mănânci rahat ca sa acoperi mirosul de budă facut de cucos, antonescu si alții de teapa lor?!

  13. 1. Tache, chiar nu poți cenzura un pic expresiile urâte ale unor dezaxați, care scriu aici ca pe pereții din WC-urile publice? 2. Acesta nu este omul pe care Vele îl prezenta ca pe cel mai tare din parcare, care să conducă jandarmeria? Am spus de atunci că dacă se va săpa un pic va fi găsit cu multe bube în cap. Chiar și cu 10 august, crede cineva că el mânca pop-corn în fața TV, când în Piața Victoriei era zaveră mare?

  14. D-nu, nu agreez lîngăii indiferent de unde vin ,dar sunt prezenti in societate. Cei care au mers in curtea PDL ului la Modrogan sa ia lumina au fost la fel mutați,tavaliti ca cei care zici tu ca au lingusit PSD ul??? Toți suntem egali in fata legii. Si pentru tine asa,uite ca la noi nu a tinut chestia cu MAIDANUL ….Sa ai viata lunga ISUS PEESDOS!!!

    • Maidanul a fost gandit si creat in alt context dar , cred ca ti-a scapat aparitia sniperilor cu poze lipite langa lunetele „jucariilor” , de a fugit Yanukovici direct in poala lui Putin….

  15. Scrie ceva despre viata profesionala a lui Enescu, viata lui personala este problema lui!

  16. Dacă ati cunoaște realitatea sunt sigura ca v-ati schimba părerea despre aceasta situație. Acest om este un exemplu de tată, sot şi militar cum rar am întâlnit. Nu Stiu ce ce nu face demersurile legale în justiție pentru a-si apara reputația şi imaginea şi pentru a-i pune pe acești escroci sa plătească până îi lasă în sapa de lemn. E nevoie ca toti oamenii de buna – credință sa-l susțină şi sa- i fie alături pentru a curaţa aceasta instituție de mafie şi de toate lichelele care au adus-o în stadiul asta !!!

  17. Tache, altceva nu ai găsit? Atârni mai greu după publicarea articolului de ?? Poate faceți parte din aceeași gamă. Super ofertă, 2 în 1. Tu și articolul. Care e problema că e cu una mai tânără și își asumă? F..E și tu dacă poți

    • Nu despre asta este vorba în această „ecuatie”, ci despre mazgalirea unui individ cu rahaturi de genul „acuzat” de rapire… Îl acuză cine?? Ce autoritate? Au cerut muzerabili antonescu& sa fie „acuzat”?? Îi publici o poză tendențioasă ca să arăți ce?! Se încalcă toate principiile jurnalismului cu acest articol. Enescu, oricât ar vrea unii sa il murdareasca, e de necomparat cu predecesorii(Si aici nu ma refer ca cabotinul florea). Iar dreptul la viață intimă, imagine proprie și alte drepturi conexe stabilite de legea de prim rang în România prezintă aspecte primordiale pe care nu le poti lui doar pentru ca esti ziar de scandal. Spune mai bine de cucos cum a căzut examenul pentru Kosovo în 2003 și tot a plecat în misiune cu ajutorul altui infractor – balint zolico.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger