Iată că, în timp ce se bat cu pumnii în piept cât de loiale sunt ele partenerilor strategici, falangele iohanniste din servicii au fost din nou prinse cu ”chiloții contrainfomativi în vine”! Iar de această dată, penetrarea nu doar că este deja una de-a dreptul rușinoasă… Dar poate duce inevitabila ”urecheală” venită din partea Agențiilor NATO la ”next level” față de tradiționala dare a lehamitei din mână de până acum… Pentru că, totuși, are și lipsa asta de profesionalism limitele sale, chiar și într-un stat eșuat ca al lui Klaus Werner Iohannis!
Cum însă este vorba despre una dintre cele mai grave ”breșe” de vulnerabilitate la adresa țării noastre din 2015 încoace, uite că din nou s-a ajuns la situația să le facă alții treaba serviciilor noastre secrete!
Și să avertizeze nu doar că se știe de șocantele întâlniri de taină din data de 27 mai, de pe holurile Comisiei Europene de la Bruxelles, dar mai ales că Guvernul României trebuie să și dovedească ”toleranța zero” afișată până acum doar în vorbe! Mai ales față de ”incursiunile” tot mai adânci și mai la vârful structurilor statului român.
Că doar de la un ”girant al politicii externe” ai cărui principali consilieri tocmai de politică externă au ajuns doar niște simple ”piese” mutate pe tabla de șah a MSS-ului chinez, ce așteptări să mai ai? Cel mult să îl lași să moțăie prezidențial, visând la imunizatorul post de înalt comisar european pentru… politici externe!
Pe 22, se știe. Dar pe 27?
Așa că beneficiarii legali ai unor astfel de informații ar face bine să o lase mai ușor cu jurămintele deșarte de loialitate și să verifice, de îndată, ”țintele informative” de mai jos… Nu de alta, dar tocmai asta le intră în fișa postului!
Și să afle astfel cine este Zhao Li… Cine este Li Ming… Ce posturi oficiale ocupă ei în diplomația chineză… La Ambasada de pe Nordului… La cea de pe lângă Comisia Europeană… Ce legături au cu MSS-ul, atotputernica Securitate a Poporului din China… Politica de cadre de la Beijing fiind oricum că orice diplomat extern este implicit și un agent de bază al MSS-ului… Care este cutuma ”acoperirilor” oficialilor chinezi drept ”atașați culturali”… Cum, dacă gradul bate funcția și la ei, dacă nu cumva, rămas la București, Ming Li nu a asigurat și în continuare ”tutela” lui Zhao Li cel detașat la Bruxelles… Și mai ales dacă acesta din urmă s-a întâlnit sau nu, pe 27 mai, cu doi înalți demnitari români… Și dacă aceștia au tăcut mâlc atunci când li s-a prezentat ”oferta de nerefuzat” a apropierii țării noastre de BRICS…
Sau, dacă nu sunt în stare, atunci barem să recunoască și să ceară ajutor contrainformativ! Știu ei de la cine! Pentru că îl vor primi! La mijloc fiind vorba de interesele geo-strategice ale României. Și mai ales de credibilitatea serviciilor noastre în rândurile aliaților.
Și uite de ce ar trebui să înceapă și ”ai noștri” verificările contrainformative cu data de 22 mai 2023. Atunci când Bogdan Aurescu a participat la Bruxelles la reuniunea miniștrilor de Externe din statele membre ale Uniunii Europene, Consiliul de Afaceri Externe – CAE. Acolo unde, oficial, a cerut suplimentarea sancțiunilor aplicate oligarhilor ruși, de parcă marile Cancelarii occidentale ar fi așteptat ”OK”-ul lui Aurescu…
Dar, uite că pe 22 mai 2023 se știe ce a făcut Bogdan Aurescu la Bruxelles. Ca și Luminița Odobescu… În calitate de ministru al Afacerilor Externe. Și de consilier prezidențial pe politică externă.
Dar pe 27…? 27 mai, 2023…?
Și chiar dacă între timp cei doi demnitari ”ucenici” ai familiei Năstase au făcut ”rocada” între MAE și Palatul Cotroceni, întrebarea tot rămâne… Mai ales că atât Bogdan Aurescu, cât și Luminița Odobescu reprezintă, ghinion, principalii demnitari ai statului român cu atribuții în politica externă!
Se strânge lațul MSS!
Cu toate că astfel de verificări preventive ar fi trebuit declanșate încă din luna martie. Atunci când de altfel și dezvăluiam semnalul de alarmă tras printr-un raport contrainformativ incendiar. Și prin care se informa despre ”bugetul nelimitat” pus la dispoziția MSS pentru ” a cumpăra România”!
MSS nemaiavând de acum nevoie nici măcar de serviciile ”fugarului de la Sinaia”, Sebastian Ghiță… Dar nici de ale ”noilor politicieni” gata racordați la acest buget operativ ”fără număr”…
MSS încercând astfel să recupereze terenul pierdut imediat după organizarea, la București, a Forumului Economic Europa – China. Atunci când ”naivul” fost premier Victor Viorel Ponta avusese nefericita idee de a dona mii de telefoane ”HUAWEI” tuturor demnitarilor, ofițerilor și funcționarilor guvernamentali implicați în organizarea forumului. Astfel că a fost nevoie de o altă energică intervenție contrainformativă externă pentru ”limitarea pagubelor informative” și renunțarea imediată la ”cadoul otrăvit” chinezesc. Ponta punându-și de asemenea ”cruce” propriului Cabinet după această decizie care încă nu s-a stabilit din ce rațiuni o luase.
Însă important este că agenții MSS mai intraseră o dată în Guvernul României. Iar acum există ”suspiciuni rezonabile” că ar fi făcut-o din nou!
Alerta CIA
Așa că, dacă tot se culcă pe ideea că lor nu li se poate întâmpla ”rușinica”, iohanniștii de azi ar trebui să se documenteze cu privire la alerta oficială a CIA. Agenția recurgând la măsura fără precedent de a își modifica radical întreaga structură și activitate, doar pentru a se putea opune mai eficient MSS-ului. Ministerul Securității Statului care dispune de un buget nelimitat pentru extinderea sferei de influență prin structura sa externă. Cea care, mai nou, a ieșit ”la shopping” și în România!
Așa că verificați, verificați și iar verificați!