Cauta

70 de parlamentari dati de OLAF pe mana DIICOT si DNA!

70 de parlamentari dati de OLAF pe mana DIICOT si DNA! - Ziarul National

Un adevarat cutremur sta sa loveasca scena politica romaneasca. Iar daca unda de soc va zgudui teribil Palatul Parlamentului de la Bucuresti, epicentrul seismului se afla tocmai la Bruxelles.

70 de parlamentari dati de OLAF pe mana DIICOT si DNA! - Ziarul National
Multi dintre alesi se tem acum ca au fost „turnati” procurorilor

Acolo unde temutul Giovanni Kessler, directorul general al Oficiului European de Lupta Antifrauda al Uniunii Europene tocmai a semnat corespondenta speciala trimisa catre procurorii romani. Iar dupa cum sustin sursele noastre, OLAF a expediat catre DIICOT si DNA dosarele privind implicarea a numai putin de 70 de politicieni romani in deturnarea fondurilor europene. Astfel ca, acum, cu „munitia” pusa pe tava de catre mai-marii UE, subalternii Alinei Bica si cei ai Laurei Codruta Kovesi pregatesc asaltul final la libertatea zecilor de parlamentari dintre care unii, culmea, se gasesc pe locuri eligibile pe listele pentru alegerile europarlamentare…

Succesul Nelu Iordache

70 de parlamentari dati de OLAF pe mana DIICOT si DNA! - Ziarul National
Directorul OLAF, Giovanni Kessler le-a furnizat „munitie” Alinei Bica si Laurei Codruta Kovesi

Arestarea afaceristului Nelu Iordache a fost primul mare succes inregistrat de catre procurorii romani intr-un caz important de deturnare a fondurilor europene. Mai ales ca, odata ajuns dupa gratii, fostul „rege al asfaltului” s-a dovedit extrem de sarguicios in scrierea „memoriilor”, tarand deja dupa el mai multe nume grele in valtoarea anchetelor anticoruptie. Numai ca, de aceasta data, ampla operatiune a DIICOT si DNA nu se datoreaza „sifonelilor” miliardarului din Adunatii Copaceni, ci este rezultatul unei intense colaborari cu agentii OLAF. Cei care au pregatit materialul probator prealabil in zeci de spete in care sunt implicati, din informatiile intrate in posesia noastra, si aproximativ 70 de parlamentari. De altfel, incurajati ca partea romana si-a facut bine temele atunci cand a fost sesizata in cazul lui Nelu Iordache, oficialii de la Bruxelles merg acum pe mana celor de la DIICOT si DNA si in instrumentarea a ceea ce se anunta cea mai complexa actiune anticoruptie care a avut loc pana acum in Romania.

„Sifonati” direct la Kessler

70 de parlamentari dati de OLAF pe mana DIICOT si DNA! - Ziarul National
Alina Bica

Chiar in cadrul convorbirilor recente avute cu seful statului roman, directorul OLAF, Giovanni Kessler, a sustinut ca structura pe care o conduce este asaltata de sesizari venite din tara noastra. Si ca, pur si simplu, a explodat numarul reclamatiilor primite la Bruxelles din partea unor agenti economici privati din Romania cu privire la deturnarea de fonduri europene, operatiuni ilegale in care ar fi implicati si multi parlamentari romani. Iar cum primele cercetari au confirmat plangerile facute, cei de la OLAF au inaintat dosarele, cu tot cu informatiile si probele suplimentare detinute de ei, catre procurori. Este vorba de mai multe retele distincte de fraudare, in care se regasesc si numele a 70 de parlamentari. Iar din totalul acestor dosare, trei sferturi sunt instrumentate de catre DIICOT, in timp ce restul spetelor cu un nivel mai inalt de implicare politica le-au revenit oamenilor Laurei Codruta Kovesi.

Nu-i prinde alegerile!

70 de parlamentari dati de OLAF pe mana DIICOT si DNA! - Ziarul National
Laurei Codruta Kovesi

Normal ca pentru destructurarea in totalitate a respectivelor grupari infractionale este nevoie de timp, insa procurorii intentioneaza ca, in cele cateva spete in care cercetarile sunt extrem de avansate, sa actioneze cat mai rapid cu putinta, pentru a fi astfel stopat fenomenul generalizat al jafului organizat la care sunt suspuse fondurile alocate Romaniei de la Bruxelles. Si uite cum, cel putin in cazul catorva parlamentari, se pare ca pe acestia nu ii vor mai apuca alegerile europarlamentare alaturi de electorat, la impartit de galeti si mici, chiar daca unii candideaza ei insisi. Iar „curatenia generala” si anihilarea acestei veritabile mafii a gulerelor albe se pare ca este, totodata, si ultima conditie asumata si pe care tara noastra o mai are de indeplinit in fata europenilor. Care s-au cam saturat sa ne tot dea bani pe care sa-i insface hulpavii „baroni” locali si „sagetile” trimise de acestia in Parlament…

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version