AcasăDezvaluiriAnchete„Baronii” au facut cartiere rezidentiale pe banii Cosei Nostra!

„Baronii” au facut cartiere rezidentiale pe banii Cosei Nostra!

Structurile de informatii au luat urma unor cazuri care vor arunca in aer cu totul clasa politica romaneasca. Este vorba despre legaturile mai mult decat primejdioase dintre unii din cei mai renumiti „baroni” din teritoriu si firme prezentate drept mari investitori, dar despre care exista informatii clare ca ar reprezenta de fapt interesele temutei mafii siciliene, Cosa Nostra.

Cosa Nostra isi baga banii negrii in proiecte imobiliare derulate in Romania

Care, sub paravanul unor societati deschise in Romania, spala banii obtinuti de capii unei importante „familii” siciliene din actiuni de tip mafiot. Insa lucrurile merg cu mult mai departe, existand suspiciuni ca „infratirea” dintre unii primari de municipii sau presedinti de Consilii Judetene si „sagetile” sicilienilor nu se rezuma doar la spalarea de bani. Astfel, Cosa Nostra obtine concomitent profituri uriase cu sprijinul unei „retete” de investitii „blatuite” in imobiliare, principalul pagubit fiind, bineinteles, bugetul statului roman!

Terenuri luate in concesiune

In ultima vreme, Politia Romana a reusit retinerea mai multor „nasi” ai mafiei italiene care isi mutasera afacerile in tara noastra

Un recent raport informativ atrage atentia factorilor de decizie asupra unui pericol neglijat pana acum de catre autoritatile competente. Este vorba despre implicarea tot mai puternica a Cosei Nostra, de departe cea mai cunoscuta organizatie infractionala transfrontaliera, in operatiuni desfasurate pe teritoriul Romaniei. Ce-i drept, reprezentantii temutei mafii siciliene nu au venit in tara noastra ca sa elimine cine stie ce persoane indezirabile, ci doar sa faca afaceri, dar acest lucru nu inseamna nicidecum ca riscul ar fi mai mic. Mai ales ca, dupa cum au descoperit ofiterii de informatii, in derularea acestor operatiuni subterane, Cosa Nostra se bazeaza deja pe sprijinul concret al catorva „baroni”. Care, culmea, nu ii ajuta doar sa investeasca pe „feudele” lor banii negri adusi de afara, dar si sa castige sume fabuloase din aceste activitati. Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, principala „tinta” a Cosei Nostra o reprezinta domeniul imobiliar, unde sunt deja extrem de activi. Si colaborarea dintre firmele paravan ale mafiotilor si „baroni” incepe invariabil din momentul in care reprezentantii administratiei locale le dau cate un teren in concesiune sicilienilor, pentru derularea unor proiecte imobiliare de anvergura.

„Neputinta” mimata a primarilor

Ce-i drept, reprezentantele care deruleaza proiectele, majoritatea ascunzandu-se in spatele unor societati terte din alte tari occidentale decat firmele mama din sudul Italiei isi vad sarguincioase de treaba. Si pe respectivele terenuri concesionate de la primariile „prietene” apar astfel cartiere rezidentiale. Numai ca, de fiecare data, primariile respective intarzie sa-si indeplineasca partile lor de contributie prevazute in contract, iar in cele din urma isi recunosc oficial „neputinta pentru executarea infrastructurii aferente in perioada limita prevazuta”.

Circul blocarii conturilor

Din acest moment se trece la urmatorul pas al punerii in practica a strategiei si investitorii ameninta sau chiar isi dau in judecata partenerii bugetari, tot acest circ avand drept scop final posibilitatea de scoatere legala a banilor din conturile primariilor sau Consiliilor Judetene. Pentru ca, aspect deloc de neglijat, desi activitatea principala este cea imobiliara, dupa aceeasi schema functioneaza si intelegerile pentru constructia unor importante proiecte de uitilitate publica pe banii Consiliilor Judetene. Cert este ca in urma acestor „neintelegeri”, oamenii Cosa Nostra obtin dreptul de executare a autoritatilor locale. Se ajunge insa apoi la o mediere in urma careia plata este esalonata pe mai multi ani, moment in care, de fiecare data, isi fac intrarea in joc anumite firme de apartament, carora italienii le cesioneaza pe neclipite creantele de milioane de euro, desi ar putea incasa ei direct datoria. Insa astfel schema devine mult mai complexa, ingreunand sensibil munca anchetatorilor.

Schema bonduri – obligatiuni

De asemenea, dupa cum reiese din rapoartele informative care au trezit atentia anchetatorilor, o alta schema urmata cu religiozitate este cea a emiterii de obligatiuni la termen pentru finantarea lucrarilor de infrastructura de catre antreprenorii Cosei Nostra, planificarea cheltuielilor facandu-se astfel incat la momentul scadentei lichiditatile primariei sau Consiliului Judetean sa nu poata acoperi platile scadente la termen. Drept urmare, investirea de catre titularii obligatiunilor a unui executor in vederea recuperarii obligatiunilor scadente, in lipsa lichiditatilor, duce la executarea bunurilor mobile si imobile. Iar aceasta schema tocmai este pusa in practica pentru organizarea unuia dintre cele mai mari „tunuri” din istoria postdecembrista.

Agatati in anchete paralele

Drept urmare, pe langa riscurile cu privire la siguranta nationala, miza financiara a tuturor acestor „combinatii” dintre unii reprezentanti ai autoritatilor locale si oamenii de legatura ai Cosei Nostra este una de-a dreptul uriasa. Insa, in stoparea acestor practici, cei care se ocupa de caz  se bazeaza si pe faptul ca, in ciuda schemelor extrem de complicate folosite pentru mascarea operatiunilor subterane, adevarul poate iesi mult mai repede la suprafata. Si asta pentru ca, dupa cum sustin sursele noastre, doi dintre „baronii” care au facut afaceri imobiliare cu Cosa Nostra sunt oricum in atentia DNA, fiind urmariti pentru alte fapte de coruptie.

 

author avatar
Catalin Tache
2.672 afisari

3 COMENTARII

  1. COSA NOSTRA i-a FURAT prin „firme fantoma” si pe spanioli dupa ce acestia au intrat in UE, prin recuperarea TVA-lui de la exportul fictiv de ULEI de MASLINE (ajunsese cantitatea exportata de 3 ori mai mare decat productia reala interna a Spaniei. „MAFIA CARPATINA” din Ro este super si plurii specializata fata de COSA NOSTRA si are in structura sa membrii ce fac parte in mod oficial din toate PUTERIILE STATULUI Ro aflat in disolutie.

  2. “Regionala CFR Calatori Cluj a fost condusa nu demult de directorul Secara Vasile.
    Acesta a incheiat in 2008 un contract de inchiriere cu o firma privata din Orasul Jibou , jud Salaj, pe cinci ani de zile pentru terenul situat in vecinatatea terenului SNTFC.
    Dupa expirarea contractului in cauza, acesta a fost prelungit pentru inca cinci ani fara aprobarea SNTFC Bucuresti si fara a initia o noua procedura de licitatie, fiind semnat tot de Secara Vasile.
    In acest interval, firma privata si-a extins halele de productie intrind cu citeva zeci de metri patrati pe proprietatea SNTFC pe care nu avea contract.
    Mai mult, firma privata si-a intabulat terenul ocupat abuziv pe numele ei.Problema a apărut atunci cind SNTFC la rindul ei, a inceput demersurile de intabulare si a gasit proprietatea ocupata de vecini.
    Acest lucru a fost posibil cu acordul Directorului Secara Vasile care a semnat actele de vecinatate creind un FALS SI ABUZ IN DAUNA INTERESELOR STATULUI.
    In data de 8 mai 2013, SNTFC CFR Calatori si-a timis corpul de control la Cluj pentru a cerceta acest caz si pentru a stabili vinovatii, inclusiv recuperarea prejudiciului.
    Directorul Secara Vasile pus in fata abuzurilor pe care le-a facut, a refuzat sa ia la cunostinta cele constatate in scris si in ziua urmatoare nu a mai aparut la serviciu, anuntand ca este in concediu medical.
    O data cu fuga Directorului in concediu medical s-a mai constatat ca acesta nu avea numit inlocuitor, contrar regulamentului de organizare si functionare si ca nimeni nu avea specimen de semnatura, astfel ca salariatii riscau sa ramina fara salarii in data de 15 mai.
    Se pun urmatoarele intrebari:
    1.De ce corpul de control a propus urmatorul targ: ,,demisia sau trimitem dosarul la DNA,,?
    2.Cine raspunde de instrainarea domeniului privat al SNTFC si cum se va recupera ?
    3.Cate contracte a mai incheiat Secara Vasile in decursul celor 12 ani cat a fost director ??? ”

    D.N.A, PREGATITI AUTOCARUL !!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger