AcasăDezvaluiriAnchete“Santa Klaus”, cadou de Craciun pentru sefii Serviciilor!

“Santa Klaus”, cadou de Craciun pentru sefii Serviciilor!

Klaus Iohannis vrea sa incheie anul pe plus la capitolul imagine

Dupa cum “National” dezvaluia cu ceva vreme in urma, prinzand la timp de veste ca americanii nu vor abandona singurul “portavion” loial ce le-a mai ramas la Marea Neagra, Klaus Iohannis a declansat o ampla operatiune de a demonstra ca se afla inca in jocul Puterii.

Klaus Iohannis vrea sa incheie anul pe plus la capitolul imagine

Iar pentru asta va trebui sa convinga nu neaparat ca poate fi  lider regional, precum ambitia cea mare a predecesorului sau, ci barem un factor decident in statul pe care il conduce de aproape doi ani. Si culmea este ca, pe alocuri cel putin, “neamtului” chiar au inceput sa-i iasa pasentele, chiar daca asta nu inseamna neaparat ca va fi lasat sa aiba vreodata si “guvernul meu”.

Lucian Pahontu, deja cu un picior la pensie

Insa degeaba va mustrului colaboratori si rivali deopotriva, chiar si vorbind liber, ca nu va putea arata niciodata ca este “jupan”, daca nu va inchide si cercul schimbarilor la serviciile secrete. Lucru care, dupa cum reiese din informatiile de ultima ora intrate in posesia noastra, este foarte posibil sa se si petreaca, daca presedintele nu va fi “deturnat” de interesele altor grupuri de influenta, chiar la sfarsitul acestui an, in luna decembrie. Adica imediat dupa alegerile parlamentare si instalarea noului Guvern, dar inainte de Craciun. Insa gestul intarziat al sefului statului nu trebuie musai vazut ca o “vendetta”, mai ales ca a trecut atata vreme de cand, de exemplu, generalul Lucian Pahontu continua sa se afle la comanda Serviciului de Paza si Protectie. Astfel ca, inevitabila retragere a acestuia, ca si cele ale sefilor STS si DGIA, generalii Marcel Opris si Marian Hapau pare mai degraba un cadou de Craciun facut de “Santa Klaus”, care le permite astfel sa aplice “pensia de onoare”, fara “tinichelele” unor anchete legate de CV, asa cum se intampla deja in alte structuri…

Se potoleste furtuna

Practic, in acest moment mai sunt doar trei servicii secrete unde nu a fost schimbat seful, dupa instalarea la Palatul Cotroceni a lui Klaus Iohannis. Pentru ca, desi multi se fac ca uita, prima structura unde a avut loc o asemenea miscare a fost chiar Serviciul Roman de Informatii, unde George Maior si-a depus demisia si a fost inlocuit de catre un “iohannist” convins, actualul director Eduard Hellvig.

Generalii Marcel Opris si Marian Hapau ar putea beneficia si ei de oportunitatea “pensionarii de onoare”
Marian Hapau

Deci, la SRI schimbarea este un capitol inchis, la fel ca si la Serviciul de Informatii Externe, acum cand Mihai Razvan Ungureanu a pierdut partida, dupa ce ajunsese sa fie suspectat ca, printre altele, devenise si “sifonul” lui Traian Basescu. Insa, de departe, cea mai sifonata din aceasta perioada atat de tulbure din Romania zilelor noastre a iesit tot “Doi s’ un sfert”-ul, Directia de Informatii si Protectie Interna din cadrul MAI. Structura unde zeci de sefi au fost deja inculpati, existand semnale ca “hora” se va face chiar si mai mare. Asa ca, atunci cand afli ca urmeaza la rand SPP-ul, deja te poti gandi si la ce este mai rau. Numai ca, dupa cum sustin sursele noastre, “furtuna” din sistem deja s-a cam potolit in mare parte, asa ca viitoarele schimbari de linii se vor opera cu discretie si fara deja obisnuitul tam-tam mediatic de pans acum.

Retragere ordonata

Acesta pare cuvantul de ordine la SPP, unde principalii colaboratori ai longevivului director Lucian Pahontu se pregatesc deja sa paraseasca sistemul, unul cate unul, in perioada imediat urmatoare. Si daca pana si “generalul contabil” Costea se va pensiona, atunci este mai mult decat clar, cel putin pentru initiatii sistemului, ca lucrurile au si fost puse in ordine si aici s-a intrat deja in linie dreapta. Asa ca “horoscopul” generalului Lucian Pahontu arata ca acesta ar putea petrece Sarbatorile de Iarna in liniste, departe de tumultul acelor zile pentru cei care trebuie sa asigure protectia demnitarilor. De altfel, se poate vorbi chiar de un nou val de “pensii de onoare”, deschis recent de catre generalul Ilie Botos, una dintre figurile cele mai marcante ale sistemului.

Acum ori niciodata

De asemenea, tot dupa alegerile parlamentare din 11 decembrie, situatia de la SPP s-ar putea repeta, “copy-paste”, si la Serviciul de Telecomunicatii Speciale condus, nici el probabil nu mai stie de cand, de catre generalul Marcel Opris. Cel care, odata incheiata si misiunea organizarii in bune conditii a acestor alegeri, ar putea profita de sansa de a se retrage cu multumiri din partea factorilor decidenti, oportunitate care, sincer vorbind, s-ar putea sa nu i se mai iveasca si altfel. In schimb, ceva mai multa tevatura s-ar putea inregistra la Directia Generala de Informatii a Armatei, mai ales dupa prabusirea lui Gabriel Oprea. Insa si din aceasta zona exista semnale ca generalul Marian Hapau nu va forta prea mult nota si, renuntand la o posibila miscare de rezistenta, bazata indeobste pe relatiile stranse pe care structura pe care o conduce o are cu serviciile americane, va accepta si el aceasta “oferta de nerefuzat”. Si uite cum, in  timp ce practic le va face sefilor de servicii un veritabil cadou constand intr-o retragere garantata, “Santa Klaus” ar putea puncta decisiv si la capitolul imagine, atat in fata propriului electorat, cat si  fata de marile cancelarii occidentale. Desigur, asta daca nu va gafa apoi iremediabil prin numirile pe care le va face in locul sefilor de servicii din “vechea garda”…

author avatar
Catalin Tache
2.774 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger