Valeleu, Rapidul meu!

Cine spune ca noi, romanasii, nu suntem un fel de vasali ai mai marilor din Europa insemneaza ca traieste cu capul in nori. Cum naiba se face ca mai toti cei care au ravnit la ce avem prin bataturi ne-au varat jugul umilintei pe grumaz si, dupa aia, au facut tot ce-au vrut, dar incercand, in schimb, sa convinga o lume intrega ca intre noi si dansii se afla  sudata o mare tovarasie lipsita de orice interes! Legat de aceasta  idee de partasi asi aminti o zicala a marelui actor Constantin Tanase, spusa pe scena la vremea cand rusii ne erau aliati, vorba care, dupa cum se spune, l-a costat viata.

Se stie ca bravii ostasi cu stea in frunte, in ciuda faptului ca ne erau, cum mai ziceam, aliati, asadar tovarasi, intrau cu kalesnicoavele in casele oamenilor si catau cu ochii cat cepele dupa ceasuri si femei. Iar marele actor, vazand toate astea, s-a apucat sa spuna,  in numele ”nobilului” sentiment aratat de musafirii in trecere spre Berlin, urmatoare gluma: Davai ceas, davai sotie, haraso tovarasie! Cam asa se intampla azi cu tovarasii nostri europeni, care ne traseaza sarcini precise despre cum si ce sa facem in toate, chiar si care sa fie compozitia dejunului servit in graba de putinii  simbriasi ramasi pe gliile saracite ale campului muncii! Cum era de asteptat, parcimoniosii nostri aliati si-au bagat piramida nasala si in fotbalul romanesc, dictand de la tribuna din Lausanne care echipe trebuie sa retrogradeze si care sa intre in liga de elita, chit ca cele promovate de ei retrogradasera pe terenurile cu gazon, nu la masa verde. Mai mare tristetea, imi spune un suporter infocat. Cea mai proaspata gogoasa servita de Tribunalul  de Arbitraj Sportiv din Lausanne este cea umpluta cu venin si varata cu anasana pe gat Rapidului. Stim cu totii istoria cu Rapidul, care a fost pus la zid de Federatie si de Liga lui Mitica din pricina de lipsa de licenta. Mai stim ca domnii ce conduc fotbalul carpatin au decis o gogomanie, aceea a barajului intre Rapid, care terminase campionatul pe locul 9, si retrogradata Chiajna. Ne mai amintim ca, in pofida ilaritatii starnita de aceasta ideee nastrusnica, Rapidul a jucat meciul cu pricina, i-a invins pe ilfoveni si si-a pastrat locul in Liga intai. Plecand de la  nefericita idee a barajului, care n-avea niciun haz, pe care au fost de acord sa-l dispute  dar l-au pierdut, chejnenii, incurajati de speranta obtinerii unei satisfactii in dauna celor de sub Podul Grant, au trimis depesa la TAS, de unde, printr-o judecata care nu a tinut cont de adevarul adevarat, a transmis ca Rapidul a fost retrogradat in Liga a doua. O decizie incorecta, anapoda, care dauneaza fotbalului nostru. Se pare ca  onorta curte de la Lausanne ne-a luat de gongadini, atata vreme cat dicteaza ce-i trece pe sub chica. Si spunem asta, daca dam putin timpul inapoi in care gasim catva asemenea aberatii ce ne-au botit staiful; in sezoul 2007-2008, pentru meciul Otelului cu Vasluiul a decis 3-0 pentru Vaslui, in sezonul 2008-2009 a trecut-o pe Poli Timisoara pe locul 2, inaintea echipei Dinamo. In sezonul 2009-20010 a coborat  Rapidul pe locul 7, scotand-ul astfel din Cupele Europene. In sezonul 2010-2011 a dat 3-0 pentru Otelul impotriva Pandurilor. Si-n anii urmatori s-au dictat din Elvetia decizii aiurea. Pentru cea de zilele trecute, lautarii din Giulesti au incropit un cantec de jale: Valeleu, Rapidul meu! Deh!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
251 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger