AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuTrei, Doamne, și doar ei!

Trei, Doamne, și doar ei!

Marea bulibășeală din fotbalul românesc s-a încheiat printr-o decizie a Federației de Fotbal, care aruncă pumni de tină peste ideea de justețe sau, altfel spus, de echidistantă corectitudine! Sigur că din cauza virusului năuc, venit de peste țări și mări, meciurile s-au bramburit, unele jucându-se, multe amânându-se, altele fiind chiar anulate, așa că, venind vremea programărilor partidelor europene, trebuiau luate anumite hotărâri ‒ clare și neutre! ‒ privind viitorul competițional, foarte important pentru toate echipele.

De aceea formarea unui Comitet de urgență al FRF, alcătuit din doar trei persoane cu puteri decizionale neîngrădite de primejdia vreunei „ingerințe” democratice, cărora li s-au adăugat și câțiva conțopiști, a născut, pe bună dreptate, comentarii și suspiciuni. Cei trei inși sunt Burleanu, Iorgulescu și Goga, care se cred corifeii jocului cu „peticita” și care au „votat” de unii singuri „schema” viitoarelor campionate. Astfel, de la anul, prima ligă va avea șaisprezece echipe. Faptă bună, fiindcă vom vedea mai multe meciuri, am putea zice, numai că prin tărășenia asta ei au salvat de la umilință haita „câinilor roșii”, care altminteri ar fi ieșit schilodită din acest campionat, prăbușindu-se în liga secundă!

E de arătat că, pentru a nu se întâmpla vreo boroboață, în vederea luării acestei hotărâri Burleanu a convocat întregul Comitet Executiv, dar drept de vot nu au avut decât cei trei, ceilalți putându-și exprima părerile fără opreliște, dar doar atât! Așadar, la Federație doar pute a democrație, atâta vreme cât situația fotbalului românesc stă în mâinile ridicate a trei oameni! Dar dezordinea din capetele lor a continuat, scoțând la iveală multe aberații, pornite dintr-un hățiș ideatic ce pare să dovedească faptul că ei gândesc cu membrele cu care se lovește balonul! Astfel, au hotărât preopinenții, lidera din play-out va disputa baraj cu ultimul loc din play-off care și-a câștigat dreptul participării la o cupă europeană.

Aceasta este varianta scurtă, simplificată de noi spre o înțelegere mai rapidă a demersului, căci în expunerea detaliată de Burleanu explicația a sunat așa: „Un alt element este să folosim toate datele disponibile, iar echipele din play-out să aibă același număr de meciuri ca echipele din play-off. Se va face un baraj între ocupanta locului 7 și ocupanta locului 8 din play-out. Cele două vor juca un baraj pe terenul echipei mai bine clasate, iar câștigătoarea va juca un alt baraj contra ocupantei ultimul loc care duce în cupele europene”. Ați înțeles? Mai greu, nu? Cam încâlcit! Păi, nici nu se putea altfel, întrucât mințile celor trei decidenți nu pot produce, se pare, idei clare, și mai ales logice!

Cât despre felul cum se vor produce retrogradarea și promovarea, dânșii au hotărât ca ultimele două din play-out (locurile 15 și 16) să retrogradeze direct, iar locurile 13 și 14 să joace baraje duble cu ocupantele locurilor 3 și 4 din Liga a doua. Cred că, atât pentru fotbalul nostru și, în special, pentru domnii de la FRF, care dovedesc o adevărată nebuloasă în mințile lor, chiar o aiureală crasă, ar trebui chemată de urgență Salvarea!

*Cum deja am menționat, decizia „triumviratului” ferefist a scăpat-o pe Dinamo de retrogradare! Desigur că ar fi fost păcat ca echipa din Tei, înființată în 1948, să ajungă să poarte fanionul umilinței prin coclaurile diviziei secunde ‒ nedrept cumva și prin prisma celor cinci partide nejucate ‒, dar poate că trebuia lăsat ca situația ei să se decidă pe teren, nu la „masa verde”, prin voința a trei inși! Dacă bine-mi amintesc, precum clubul din Ștefan cel Mare, de aceeași atitudine preferențială a beneficiat „gașca nebună” ‒ Sportul Studențesc ‒, în 1973, când Nicu Ceaușescu a ordonat ca trupa din Regie să fie salvată de la retrogradare. Diferența morală ar fi de interpretat: atunci a hotărât unul, iar acum trei! Deh, tot e un progres în falsa democrație!

*Oricum, în viitorul campionat vom avea șaisprezece echipe în Liga întâi. Așadar, Dinamo, clasată a 13-a, va rămâne, urmând să se adauge cele două promovate direct, UTA și FC Argeș, iar pentru locul ultim se vor lupta, într-un joc de baraj, Chindia (retrogradată pe vechiul sistem) și Mioveni (locul trei din Liga a doua).

*În ciuda coronarvirusului, care nu se lasă doborât cu niciun fel de chimii, și a vipiilor năucitoare, FRF a programat deschiderea balului pentru noul an competițional al primei divizii pe 22 august! Cum pe stadioane nu va fi țipenie, arșița îi va topi doar pe jucători și pe… sărăcuții „fluierici”, care, mi-e teamă, loviți cu leuca de soarele necruțător, ar putea, uneori, să mai greșească, așa cum au făcut-o în destule dăți, chiar și pe timp de seară!

*Faptul că Gigi Becali a trimis o adunătură de copii în meciul cu CFR, cu gând să piardă jocului, în chip de răzbunare pe U Craiova, i-a adus o pagubă de 350.000 de euro. Acești bani i-ar fi revenit din drepturile TV, ca urmare a ocupării locului trei, însă, din pricina gestului său, echipa s-a plasat pe locul cinci, care primește mai puțin cu suma amintită. Dacă oierul-șef lua lucrurile în serios și trimitea la Cluj echipa construită din consacrați, poate câștiga partida, și atunci ocupa locul care-i aducea banii acum pierduți. Dar, nu-i nimic, are balta pește!

*Fiindcă veni vorba despre bani, iată că pandemia i-a ajutat pe fotbaliștii de la Astra să câștige mai mulți bani. Cum? Foarte simplu: ocupând locul al treilea ca urmare a înghețării campionatului, în contractele lor este stipulată acordarea de prime speciale în cazul clasării echipei pe podium! Hm! Cred că finanțatorul Ioan Niculae a pățit-o pe-a păcălitului! A rămas doar cu… paguba, fiindcă echipa, din motive financiare, a fost depunctată, apoi nu a avut voie, din aceleași considerente, să participe la Cupele europene, în pofida faptului că poziția ocupată îi dădea dreptul. Cum s-ar spune, nicio satisfacție pentru distinsul patron!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
328 afisari

1 COMENTARIU

  1. @ Sunteți de părere că dreptul de folosință al mărcii Dinamo ar trebui acordat de deținător și nu de Negoiță, după cum s-a procedat cu marca Steaua, ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger