Teribilul Sumudica

Pus de nenumarate ori la colt si hulit pentru comportamentul sau nonconformist, Marius Sumudica, antrenorul echipei giurgiuvene Astra, si-a aratat din plin priceperea pe parcursul intregii competitii, dar mai ales in acest final de campionat zapacit de ideea trasnita a play-off-ului, ducandu-si trupa scolita de el in locul cel mai apropiat de soare. In pofida faptului ca finantatorul echipei se afla in penitenciar, iar neastamparatul tehnician a stat ba pe banca tehnica, ba, la decizia arbitrilor, exilat prin tribune, fotbalistii de pe malul Dunarii au avut puterea sa nu cada in boala deznadejdii, ci, printr-o mobilizare de invidiat, au jucat cu daruire, spulberand visurile tuturor pretendentelor care jinduiau la pocalul aurit! Degeaba l-au tot sacait pe Sumudica „domnii” Meme Stoica, Reghecampf, Duckadam si onorata Comisie de Disciplina a Federatiei condusa de plantatul puterii de atunci pe scaunul de presedinte, pentru ca fostul giulestean, in afara faptului ca nu i-a luat in seama, le-a aratat cum se „caleste otelul” pe terenurile de fotbal. Mahalagismele unora dintre contestatarii sai au nascut polemici, devenite, pana la urma, favorabile lui, acestui baiat teribil care a facut dovada ca este un mare antrenor. Sigur ca minunata echipa, in care au stralucit Budescu, Alibec, Gaman, Morais, juniorul Lung, De Amorim, a fost cu trup si suflet langa el, nedezertand in momentele grele, mai ales financiare, ori dupa vreun meci pierdut, dovedind o vointa de neinfrant. Cu doua etape inainte de a-si da sfarsitul editia actuala a campionatului, Astra a reusit sa devina campioana Romaniei, ea fiind in frunte atat in perioada jocurilor regulate, precum si a play-off-ului, lucru care atesta fara drept de apel ca a fost echipa cea mai buna. Principala pretendenta, Steaua, preluata de laudarosul Reghecampf, nu a reusit, in ciuda unor componenti de valoare si al naibii de scumpi, sa detroneze formatia giurgiuveana, fiindca ros-albastrii, in mai tot timpul competitiei, au prestat un joc anemic, fara orizont si lipsit de eficacitate. Pacat de sumele astronomice aruncate de Gigi Becali in buzunarele lui Chipciu si Adi Popa, pacat de suporterii acestei echipe, care au crezut in promisiunile neacoperite ale antrenorului ingamfat! Astfel, fostii campioni trebuie sa se multumeasca, pana la urma, cu firimiturile cazute de la dunareni! Iar ca sa nu se nasca niscai dubii, in a doua zi de Paste, „astralii” au invins-o pe Dinamo cu scorul de 4-2, o victorie „udata” cu tricourile de campioni, pe care le-au primit la finele jocului! Felicitari!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
262 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger