AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuPotopul din toloaca lui Pandele

Potopul din toloaca lui Pandele

Tot românașul a tras-o în vara aceasta din pricina secetei, când vipiile și-au făcut de cap, înfierbântând până la topire asfaltul, iar pe mulți dintre noi obligându-i să facă uz de SMURD-ul domnului Arafat pentru a ajunge la spitalul de urgență betegiți de insolație! De-aia s-au și jucat o mulțime de meciuri pe la ore târzii, în nocturnă, ca drăguții de fotbaliști să poată respira, cât de cât, atunci când alergau după neastâmpărata „coțofană”.

Mi-am amintit asta privind ploaia interminabilă din acest weekend, care a creat și ea probleme pe terenurile de fotbal, constatând că uneori nici vremea, ca și oamenii, nu are măsură, exagerând în toate. Etapa a optsprezecea a început vineri, cu două jocuri în care miza a fost dorința „combatantelor” de a rămâne în aria play-off-ului sau de a accede acolo. Mai întâi s-au luat la întrecere cele două revelații – Astra și Gaz Metan. Jocul a fost alert, presărat cu multe faze încântătoare, cu o ratare de pomină de la punctul cu var, comisă de Marius Constantin, cu o bară a medieșenilor și cu un gol, cel al victoriei, marcat de Alibec din pasa măiastră a superdispecerului Budescu. *În al doilea joc, Dinamo s-a chinuit al naibii de mult cu moldovenii veniți din „dulcele târg al Ieșilor”, dar, până la urmă, a reușit să câștige cu scorul de 1-0, spre ciuda antrenorului Mihai Teja, care crezuse mult în victoria echipei sale. Meciul a fost încâlcit, cu faze uneori anemice, derulate cu încetinitorul parcă, și cu destule ratări copilărești. În toată această bălmăjeală s-a înscris un gol, reușit de „câinele roșu” Perovic. Nistor nu s-a prea văzut, iar marcatorul a ieșit în evidență doar cu golul din minutul 47. Cu această ispravă, Dinamo se apropie la două puncte de tenderul play-off-ului. Ce-i roade însă mai mult decât… fotbalul pe cei din Ștefan cel Mare este lipsa banilor, ei nemaiprimindu-și lefurile de luni de zile, motiv care îi cam demobilizează și care l-a determinat pe Nistor să declare că moare de foame! Deh! *A doua zi, la Sfântu Gheorghe, Sepsi a învins Craiova cu 1-0. Oltenii, jucând mai nimic, s-au mișcat de parcă băuseră un butoi de zaibăr, împleticindu-se, căzând pe teren, dând mingi anapoda și mătăhăind precum cei scăpați de la nuntă. În schimb, gazdele, conduse de proaspătul lor antrenor, Leo Grozavu, au jucat foarte bine, le-au închis toate potecuțele doljenilor și au făcut un marcaj diabolic. Victoria lor este pe deplin meritată, iar Victor Pițurcă ar fi trebuit ‒ zic și eu, spectatorul ‒, pentru a contracara presingul advers, pornit încă de la portarul oltean, să le fi impus băieților săi să joace cu mingi lungi… Poate așa sărea vreuna în plasa ardelenilor! *Așteptat cu sufletul la gură, meciul dintre FC Voluntari și FCSB-ul lui Gigi nu s-a mai jucat, din păcate, din pricina potopului ce s-a pornit pe toloaca din Voluntari a edilului Pandele. A plouat cât pentru toată vara, așa încât mingea plutea ca barca pe valuri pe gazonul inundat de ape. Au încercat ei organizatorii să ducă lichidul îndărătnic de pe teren, dar totul a fost de-a surda. Arbitrul a amânat partida, conform Regulamentului, cu o oră, au muncit din greu băieții cu lopețile de dat… zăpada, dar până la urmă jocul s-a anulat, urmând să se dispute nimeni nu știe când. *Duminică, după prânz, meci nebun la Ploiești, între Chindia lui Moldovan și trupa din Clinceni condusă de Ilie Poenaru, unde s-a produs un… potop de goluri, înscriindu-se nu mai puțin de șapte (!), cinci dintre ele fiind marcate de ilfoveni. Partida a fost plăcută și s-a pornit cu golul înscris de dâmbovițeni, ca apoi cei de la Academica (oare ce-o mai fi și aia?) au trântit în poarta gazdelor cinci „bombe”. Sărmanul Viorel Moldovan arăta la sfârșitul jocului ca un câine scos din duba hingherilor! E de notat că băieții de la Clinceni au făcut un meci foarte bun. *Seara, pe malul Cibinului, elevii lui Eugen Neagoe, jucând ermetic, i-au încurcat socotelile lui Dan Petrescu, scoțând un egal (1-1). Ce-i drept, clujenii au jucat cam în dorul lelii, ei nereușind să-i depășească pe alde Viera. Cu asta, Bursucul pierde două puncte care pot să cântărească greu la nevoie! Mai cu seamă că Astra și Viitorul îi suflă în ceafă!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
209 afisari
Zenville

Ultimele știri

Caz înspăimântător în București! Femeie reținută după ce şi-a înjunghiat de două ori soţul, la un interval de mai multe ore

Caz șocant în București! O femeie a fost reţinută, sub acuzaţia de violenţă în familie în modalitatea tentativei de omor, după ce şi-a înjunghiat...

Momente de groază, la înălțime. Pasagerii unui telescaun, surprinși de rafale foarte puternice de vânt – VIDEO

Mai multe persoane au trecut printr-o experiență pe care, cel mai probabil, nu o vor uita niciodată. Sau, cel puțin, nu prea curând.Au fost...
proger