Ia marca, neamule!

Trimis de judecatori sa doarma o vreme pe salteaua de paie a inchisorii, Gigi Becali, generosul finantator al echipei de fotbal din Ghencea, n-a mai avut putinta sa tina piept celor de la Ministerul Apararii, care, manati de niste orgolii paguboase, au gabjit fara scrupule stema si intreg palmaresul echipei Steaua. Cei de la clubul armatei, hulpavi probabil din fire, nu vor sa-i redea machedonului sigla si trecutul Stelei nici in ruptul capului, dar, dupa cum decurg declaratiile, se pare ca daca ar primi ceva bistari ar da semne de bunavointa si li s-ar mai inmuia inimile, fericindu-l astfel pe presedintele Argaseala! Ajunsa aproape tema de razmerita, situatia Stelei i-a zguduit din tatani pana si pe vajnicii suporteri ai echipei din Drumul Taberei, care, nici una, nici alta, intr-o pornire de desant fotbalistic, cer cu insistenta sa preia ei vechea sigla, cu nobilul scop de a infiinta o noua formatie cu care sa defileze pe terenurile-toloaca detinute de Liga a IV-a! Iar ei, cu trup si suflet (!), vor sustine aceasta echipa. Invatati sa suga de la tata clubului (deplasari, bilete gratuit, mici atentii etc.), acesti suporteri, deveniti dupa cum se vede efemeri, cer ministerului sa-i inzestreze pe veresie pe ei cu marca si eventual palmaresul, nestiind, dragutii, ca pana si in Liga a IV-a este nevoie de… finante. Pai, domnilor, va intreb: cine plateste arbitrii si intrebuintarea terenului, deplasarea echipei, medicul si alte cateva lucruri, de care habar n-aveti, dar foarte necesare chiar si jucatorilor amatori?! Usor de zis, dar greu de facut! La toata aceasta tevatura s-au aliat si cativa oameni pe care-i consideram cu capul pe umeri. Nu mai departe un mare fost campion, care a dominat ani buni arenele lumii cu o minge cat un pui de bibilica, a rostit o fraza mercantila. Zicea dansul, printre altele: „Dusa (actualul ministru, n.n.) e de acord sa lase sigla Stelei, dar stelistii trebuie sa dea si ei ceva Clubului Sportiv al Armatei”. Ce sa le dea, nenisorule? Poate un… rever, ca la tenis! Asadar, sigla cu pricina a ajuns (cumva) la mezat, motiv care ne indeamna sa strigam din rasputeri, ca sa se auda in toate ungherele patriei noastre doldora de fotbalisti straini si de suporteri de mucava: Ia marca, neamule! Si, daca tot a venit vorba de jucatori veniti de pe alte meleaguri in campionatele noastre, iata ca in unicul „ziar de specialitate” gasim un subiect de mai mare rasul. O duduita  „ziarizda” se da de ceasul agoniei tavalindu-l prin zgura de sub Podul Grant pe profesorul socotitor Cristi Pustai, pe motiv ca tehnicianul venit la Rapid nu cunoaste alta limba decat aia de-o vorbesc romanii. Sufocata de mila starnita de faptul ca domnul in cauza trebuie sa recurga la un translator pentru a comunica diverse fotbalistilor straini din lot, care-s de cinci nationalitati (!), domnita cu nume furat de la luna lui Cuptor sugereaza (adica bate saua ca sa priceapa iapa) ca Pustai trebuie sa invete la iuteala limba lui Shakespeare, intrucat preopinentii „stiu engleza la un nivel decent”… Ei, ce spui, soro, chiar asa? Dar mormolocii aparuti din cele cinci colturi ale lumii nu ar fi bine sa invete, un pic, limba tarii in care marcheaza, spre a-si intelege astfel si… avocatii de ocazie? Pai?!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
228 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger