Vinerea trecuta, intr-una din zilele de post ale lui Brumar, cativa credinciosi alesi de antrenorul Victor Piturca au plecat intr-un fel de pelerinaj la misteriosul port Pireu chititi pe ideea de a-i convinge pe urmasii neastamparatului aventurier Ulise sa se inchine in fata portii strajuite de romano-italianul Bogdan Lobont si, totodata, sa le lase drum liber spre navodul pazit de palicarul Karnezis. Era, de altfel, o dorinta a mai multor milioane de romanasi, dar, mai abitir, aproape o certitudine a sturlubaticei prese dambovitene care, pierzandu-si instrumentul ce masoara bunul-simt, a trambitat o droaie de pareri de unde reiesea clar ca grecoteii vor inghiti galusca umpluta cu excelentul magiun de Topoloveni, considerat de cei de la Protectia Consumatorului „cel mai biologic si mai hranitor” din cate se afla prin magazinele de pe nesfarsitul mapamond.
Asadar, in fluieraturile arbitrului portughez Pedro Proença si sub falfaielile a inca doi lusitani, s-a pornit meciul dintre Grecia si Romania, care, din prea mult patos si din si mai multa prostie, a fost botezat meciul secolului! Dupa cum s-a jucat, dar si dupa cum a fost arbitrat, el poate fi numit, cel mult, meciul secolului trecut, la inceputul caruia terenurile nu aveau porti, iar mingea era confectionata din basica de porc. Inca de la debut, baietii lui Piturca au intrat in tremuraturile produse de frica, de parca vazusera ursul ori cine stie ce lighioana de prin povestile spuse la televiziunile carpatine de inepuizabilul Corleone ori de schilobaticul Meme! Asa ca grecoteilor nu le-a fost anevoie sa-i pacaleasca pe ai nostri fundasi si sa ii traga din ofsaid lui Lobont o leapsa parsiva. Cum era de asteptat, arbitrul de margine s-a facut ca ploua, iar centralul Proença, copamantean cu antrenorul elenilor, a validat golul cu zambetul in coltul gurii. La scurta vreme, tricolorii au avut o zvacnire, marcand un gol, de care insa nu s-au putut bucura decat oleca, fiindca palicarii au mai inscris o data, tot multumita greoilor nostri aparatori, intrand la cabine cu scorul de 2-1. Dupa minutele de odihna, nutream nadejdea ca alde Bourceanu se vor avanta in cetatea grecilor si le vor trage o pacaleala asemenea celei cu calul de scandura, pusa la cale de strabunii elenilor prin vremuri mitologice! Dar n-a fost cum ne-am dorit noi, pentru ca echipa, care repetase indelung zile bune sub reflectoarele de la Mogosoaia, n-a reusit decat sa alerge precum clientii lui Silviu Prigoana dupa ce acesta i-a fericit cu cate-o proteza cu cip! Prin minutul 66, elenii au inscris si al treilea gol, ba, la scurt timp, era gata-gata sa-i mai scuture inca o data plasa lui Lobont, numai ca acum mana lui a fost in calea mingii care ar fi adus pe tabela un scor umilitor. Si asa 3-1 e cam jenant, dar asta a fost, nu mai avem ce spune! Dar, ca orice naiv in ale fotbalului, ma gandesc la jocul de asta-seara, care se poate incheia cu un scor ce ne poate califica! Speram sa fim blagosloviti cu un arbitru care sa se poarte cu ai nostri la fel de obladuitor ca lusitanul Proença cu elevii antrenorului portughez Santos! Nu de alta, dar peninsularul ne-a dezavantajat vizibil, fara jena, ca in codru! Vorba vecinului meu Somarlie, care, dupa meci, mi-a spus inciudat: „Varule, arbitrii ne-au pisat ca pe cartofi. Ne-au facut pireu, nu alta! Ce mai, asta-seara am vazut hotii la… Pireu”!
