AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuFente în vremea pandemiei

Fente în vremea pandemiei

Oropsite de răutatea pandemiei cu păcătosul de Coronavirus ce-a năboit peste întreaga suflare a Terrei, echipele din prima ligă mioritică n-au mai avut curajul să plece să-și facă pregătirea de iarnă, așa cum le era obiceiul, prin țările unde zăpada, atunci când rar se întâmplă să cadă, sperie copiii alungându-i în case și îi surprinde pe adulți, ci au rămas, bosumflate, pe meleagurile de baștină. Din această pricină, drăguții de jucători, ca și antrenorii, chiar unii ziariști și destui nelipsiți conțopiști-ginitori, în loc să-și mai poată prăji învelișul dermic sub soarele de prin țările spre care o pornesc toamna cocorii și alte păsări călătoare, au fost nevoiți să suporte „loco” izolările și severitatea restricțiilor.

Numai că, iată ‒ nu se putea altfel ‒, una dintre echipele noastre a rupt zăgazul ridicat de molima cu pricina și, fentând regulile și eventualele riscuri, a plecat pentru zece zile în însorita Antalie! Așadar, mare bucurie: hotel în exclusivitate, teren de antrenament așijderea, cu pază de nici pasărea nu trece pe deasupra, liniște, fără niciun contact din afară, ca o adevărată carantină, dar voluntară, adică de bunăvoie! Cine avea oare putința să-și aranjeze o asemenea pregătire boierească? o să vă întrebați. Ei bine, nu putea fi alta decât FCSB, formația nonconformistului finanțator Gigi Becali. Dar până aici toate-s bune, vorba ardeleanului căruia îi arsese casa. Partea neplăcută va începe din momentul când echipa va reveni în țară, unde, conform legii și regulilor impuse din pricina pandemiei, întreaga delegație va trebui să intre în carantină paisprezece zile, deoarece Turcia, gazda sejurului de lux, se află încondeiată pe lista galbenă, ca țară cu risc epidemiologic ridicat.

Însă Gigi din Pipera nu vrea să se supună acestei izolări, încercând să fenteze legea invocând o așa-zisă dispensă, intenție divulgată cu nonșalanță printr-o destăinuire din care reiese că ar avea aprobarea unor persoane sus-puse de a-și trimite liniștit echipa în Antalia, fără ca apoi aceasta să fie nevoită să adaste în carantină! Chestionați, cei îndrituiți a da o asemenea aprobare dau din colț în colț, ridicând din umeri și luând aceeași atitudine precum Anna și Caiafa, care, neavând curajul deciziei, l-au trimis spre judecată pe Iisus la Pilat din Pont. Întrebat, Guvernul nu știe nimic, întrebată Direcția de Sănătate Publică București, nici ea nu are habar, iar cea de la județul Ilfov, de asemenea. Chiar și Alexandru Rafila, încolțit, trimite întrebarea scormonicilor la Arafat. Așadar, toată lumea tace și se face că plouă! Totuși, Becali insistă și încearcă să încadreze situația în categoria excepțiilor de la regulă, unde este stipulată „scutirea de carantină a delegațiilor care participă la competiții sportive”. Însă, toată lumea știe că FCSB nu s-a deplasat pentru un meci internațional sau vreo participare la o competiție, ci pentru cantonament! Din păcate, constatăm că în țărișoara noastră se poate orice! Spun asta fiindcă, bunăoară, DSP Arad a luat o decizie ce contrazice legea și toate hotărârile legate de pandemie: aceea că UTA, care s-a deplasat vineri la Szeged pentru un meci amical, nu va sta în carantină. Lucru deja petrecut, echipa revenind după joc la Arad, fără a intra în izolare. Explicația celor de la Direcția de Sănătate, prin gura directorului Horea Timiș, a fost promptă: meciul amical disputat este considerat competiție! I-auzi, frățioare, așa a decis domnul șef!

 

Să sperăm ca pentru această decizie, care seamănă cu un fel de răzvrătire față de regulile lui Arafat, arădeanul Horea să nu sfârșească precum cel tras pe roată în 1785! Sigur, glumesc. Dar faptul că trăim într-o țară în care fiecare face cum crede, cam de capul lui, este o realitate fără prea mult haz! Revenind la „berbecuții” lui Gigi, ei vor sosi în țară mâine, miercuri, având programat vineri meciul cu Astra. Va reuși Becali să obțină derogarea cu care se laudă, fentând rigorile din pandemie, ori ba?! Totul depinde de ce decizie vor lua cei „presați” de oierul-șef. Şi la urma urmei, el poate invoca precedentul creat de UTA! Astfel, vedem cum, în pofida molimei, care nu prea se lasă gâtuită, unii încearcă tot soiul de fente pentru a dribla izolarea! Și-atunci de ce să ne mirăm că mulți cetățeni privesc neîncrezători măsurile restrictive și, mai îngrijorător, administrarea vaccinului anticovid, când totul a devenit facultativ?! *Din motive de molimă, partida Viitorul-Harmannstadt ce trebuia să se joace anul trecut a fost programată, ca restanță, să se dispute pe 10 ianuarie. Așa că, duminică, la Ovidiu, cele două adversare s-au întâlnit sub  conducerea fluiericiului Radu Petrescu. Meci aprig, cu multă alergătură, cu un noian de trânte și îmbrânceli, cu un discret volei în careul constănțenilor, pentru care arbitrul a arătat mai întâi punctul cu var, ca apoi să acorde… corner, cu trei goluri, două fiind înscrise de băieții lui Mircea Rednic. Cu această victorie (2-1), Viitorul s-a cățărat pe locul șase al play-off-ului, dorința arzătoare a Puriului.

P.S. Aflu, de pe burtiera unei televiziuni, că Șumudică ar fi fost mătrășit de la echipa Gaziantep, pe care a scos-o din prăpastie și a dus-o pe podiumul campionatului turc. Ce și cum s-a întâmplat nu se prea știe, dar se spune că plecarea lui s-a încheiat cu… scântei! Păcat!

 

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
273 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger