Cupa cu zdralaceli

Mai tot pamanteanul da sa creada ca americanii care-si duc veleatul la sud de Ecuator, in asezarile descoperite de Cristofor Columb (1493) si Amerigo Vespucci (1499), au sangele cu cateva grade Fahrenheit mai incins, chestie ce i-ar imboldi sa-si dea in petic, la orice intamplare neinsemnata, mai iute decat un siberian ori un eschimos. Si iata ca banuiala asta s-a cam adeverit cu ocazia jocurilor de fotbal din Cupa Americii (care se disputa anul acesta in Chile), inca de la inceputul ei. Zicem asta vazandu-i pe neimblanzitii combatanti ce au dat in fiert, aburul din ei tasnind la sfarsitul partidei dintre Columbia si Brazilia, incheiat cu scorul de 1-0 pentru Los cafeteros. Din pricina ca brazilienii n-au jucat mai nimic, iar columbienii au pus osul la bataie (la figurat, dar mai cu seama la propriu!), spiritele au luat foc. Jucatorii cariocas, vazand, spre sfarsitul intalnirii, ca nu reusesc macar sa egaleze, s-au enervat al naibii de tare si s-au dedat la gesturi de mahala, „capel-maistrul” fiind dragutul de Neymar, care (ce-i drept, a cam fost tavalit precum snitelul prin pesmet!) l-a torpilat cu un balon pe columbianul Armero si, apoi, s-a repezit la Murillo cu gandul necrestinesc de a-i altoi un cap peste orificiul oral! Se pare ca dracusorii l-au bantuit pe Neymar inca din prima repriza, cand, singurel cu portarul advers, a ratat copilareste, de parca avea un picior de lemn. Cum era de asteptat, dupa zdralaceala de la finele jocului, cand Bacca a incheiat fosgaiala aruncandu-l la cativa metri pe brazilian, arbitrul intalnirii le-a distribuit amandurora cate un cartonas rosu. Asta inseamna ca nici Neymar, nici Bacca nu vor putea juca in cel putin doua etape, chestie nasoala, vorba unui clasic din fostul cartier Plumbuita, mai cu seama pentru brazilieni, fiindca lipsa fotbalistului barcelonez incurca lucrurile si scade forta echipei. Doar daca se va ivi vreun inlocuitor surpriza, ca atunci cand, la Finala Campionatul Mondial din 1962,  Amarildo l-a suplinit excelent pe celebrul Pele (accidentat) si a inscris un gol de toata frumusetea! Dar, deh, nu intotdeauna ploua cu soare! La tot deranjul asta, care umbreste Copa America, se mai adauga si betia jucatorului juventist Vidal; acesta, conducand masina in care se aflau nevasta si niste prieteni, fiind „atrofiat” de alcool, a dat o busitura atat de strasnica la doua „agregate” ce mergeau linistite pe sosea incat saracul Ferarri (200.000 euro!) s-a facut armonica! Se vede treaba ca la aceasta competitie sunt multi zdralaciti! De altfel, pana si soricelul Messi s-a dedat la discrete cotonoage, motivand ca in meciul echipei sale cu Uruguayul (1-0) adversarii i-ar fi „controlat” pe  celesti sistematic la turloaie! Si-atunci, ce sa faca si ei, sarmanii? S-au pus pe ciocanit in fluierele picioarelor bravilor opozanti! Ca o concluzie (prematura), e de spus ca Brazilia nu joaca fotbalul pe care-l asteptam, Argentina se chinuieste, iar Columbia, pana una-alta, falfaie steagul! Dar, pana la final, mai avem de stat multe nopti la teveu, cu ochii carpiti de nesomn, ca sa vedem care… pe care!

 

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
132 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger