AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuCronica microbistului: Banii, banii...

Cronica microbistului: Banii, banii…

A dat bunul Dumnezeu ca si aceasta editie de campionat din Liga lui Mitica sa-si dea, in sfarsit, duhul, lasandu-ne vitregiti de vizionarea unor mardeli in vazul lumii, cotonoage cu scoatere din productie, muscaturi de urechi si muschii deltoizi, arbitraje mincinoase si meciuri trantite.

Jucatorii din Liga 1, mai preocupati de bani decat de fotbal

Asadar, din aceasta pricina, nu mai putem urmari o vreme balciul fotbalistic din care nu lipsesc retrogradarile fara de jocuri si pariurile „sportive”, o tampenie inventata de niste smecherasi porniti a fura ceva bani clociti in cuibarele minciunii. Daca stam sa cujetam, vorba ardeleanului, descoperim cu nu prea multa uimire ca fotbalul asta, care cu zeci de ani in urma era un spectacol curat, a ajuns sa fie o fabrica de bani ce, uneori, mai tipareste si cate-o valiza cu bancnote… false. S-a ajuns ca fotbalistii sa fie vanduti precum caii de rasa, preturile fixandu-se dupa cate goluri au inscris ori dupa cum le functioneaza articulatiile genunchilor. Ma uitam ca, numai zilele astea, in gradina fotbalului din scumpa noastra patrie cocosata de saracie se itesc zeci de milioane de euroi, de parca pe ulitele intesate de cersetori umbla haite de caini cu covrigi in coada. Toata lumea vorbeste ca s-a ajuns la o adevarata nebunie cu aceasta vanzare a jucatorilor pe sume exorbitante, toata lumea ii injura pe baietii care fac transferuri de milioane de euro, din care-si trag fara rusine uiumul, toata lumea e scoasa din sarite de datoriile unor cluburi care au ajuns la faliment (auzi, tu, la faliment un joc cu mingea!), dar afacerile merg deocamdata mai departe, banii se scurg in rauri, buzunarele unora se umfla precum baloanele, iar dragutii de fotbalisti isi incarca de zor conturile bancare, starnindu-le oftica celor care muncesc de se spetesc si primesc un salariu de cateva sute de ori mai mic decat ei! Se vede de la o posta ca gandul celor ce patroneaza cluburile sta numai la bani, altfel acesti distinsi finantatori n-ar cumpara jucatorii cu un pret si, la prima oferta, i-ar vinde cu altul de multe ori mai mare, facandu-se ca uita nevoile echipei ce urmeaza sa joace in viitorul campionat national ori in Cupele Europene. S-a ajuns, asadar, la un veritabil talcioc, din care unii s-au ales cu un gardulet din gratii confectionat de magistrati, iar altii se leaga cu batista pe sub barbie spre a-si opri clantaneala dintilor starnita de teama ca vor ajunge sa doarma in paturi suprapuse! Iar noi privim cum fotbalul nostru se duce de rapa inca de la echipele de juniori si tineret, care, la ultimele jocuri internationale, au pierdut cu scorul de 10-0! Si aceasta tot din pricina banilor. Zic asta fiindca pana si mucosii care stiu oleaca sa dea cu piciorul in minge, cand ajung la o echipa, mai intai intreaba: „Dar eu cati bani primesc”?! Ar fi bine ca toti acesti jucatori sa invete cantecul ardeleanului ce lucra la padure, care spune: „Banii, banii nu se fac asa/ Stand in carciuma si-a bea/ Banii se fac la padure/ Din firez si din secure”! Deh! Asa-i, dar munca-i grea, vorba spusa si de un secretar de partid comunist, care la o sedinta a decretat in fata unui numeros auditoriu: „Munca e grea, tovarasi, ca daca era usoara o luau boierii”! Pai!?

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
216 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger