AcasăEditorialDan Claudiu TanasescuCand bataia e rupta din Rai...

Cand bataia e rupta din Rai…

Hamza Younes

Mai zilele trecute, elevul de la scoala de gazari a lui Cosmin Contra, sturlubaticul fotbalist Hamza, aflandu-se pe la mare cu scopul de a se da cu skijetul, a avut ghinionul sa se tamponeze cu boaba de Mazare a Constantei, care se plimba prin ceruri cu un nou produs mecanic ticluit de mintile inventatorilor excentrici, pusi de alde Aghiuta sa innebuneasca lumea cu zmeie si alte chestii de zburat, planat, propulsat.

Hamza Younes

Cum ciocnirea aia a generat aluzii la mamele de diferite nationalitati ale celor doi, iar Radu de Mamaia, avand pe mal niste gonaci, i-ar fi starnit pe acestia, imbracati in costume electrice si dotati cu muschi dezvoltati pe la salile de forta de pe intinsul litoral, sa-i ia pielea la tabacit si ochii la rimelat bravului petrolist de ocazie, a urmat o intreaga tevatura, din care nu s-a inteles mare lucru. Au aparut imediat declaratii pro si contra, expuneri de ochi precum vanata pe la diverse teveuri, apoi lamentari legate de incerta participare a lui Hamza la meciul Potrolului cu echipa portocalie a edilului de sub Pietricica. Intr-un final, aplicand probabil secretele unor vraci indieni, medicii prahoveni i-au scos o fata curata fotbalistului, atat de curata, ca la ora jocului, in care a fost prezent, impricinatul nu mai poseda nicio urma de la chelfaneala de pe renumita faleza incarcata de alge! Mai mult decat atat, in minutul 6 al intalnirii, fostul molestat le-a tras moldovenilor o minge in plasa, luandu-le, cum se spune, maul! Aceasta reusita a lui Hamza ne duce la zicala veche care spune ca bataia e rupta din Rai! Se vede treaba ca dragutului fotbalist i-a priit intanirea de pe nisipul incins cu bodyguarzii lui Mazare. Din pacate,  spusa asta nu se mai aplica, in noua democratie capitalista itita la noi dupa Revolutie, elevilor nesilitori, care nu prea mai deschid, din pricina jocurilor din calculatoare, cartile scolare! Tot din pacate, echipa invinetitului Hamza a primit golul egalizator al plaiesilor in minutul 72, anulandu-i victimei estivale bucuria de a se impauna cu titlul de castigator al celor trei puncte!

Tot la vremea cand la Ploiesti antrenorul Cosmin Contra isi rodea unghiile de necaz, in orasul Coloanei infinitului, elevii profesorului de matematica Pustai au fost lasati repetenti de navalnicii fotbalisti giurgiuveni, care le-au administrat oltenilor trei goluri, reusita ce a propulsat Astra pe primul loc al campionatului. Se vede acolo intuitia presedintelui Dinu Gheorghe, zis Vama, care, cu rabdare, a stiut ce jucatori sa aduca echipei finantate de Ioan Niculae.

Dupa caderea intunericului, in Drumul Taberei, Steaua a dat celor 13.000 de spectatori un spectacol ce ne ispiteste sa credem ca miercuri, in intalnirea cu Legia Varsovia din play-off-ul Champions League, va avea succes deplin. Adversara bucurestenilor, CFR Cluj, s-a prezentat ca o baba ce alearga dupa tramvai incaltata in papuci cu talpa de plumb! In rest, cam ceata!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
222 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger