Asediul disperarii

Nu trecusera decat noua minute din partida dintre Argentina si Belgia, si sfarleaza Di Maria a trimis o minge catre Zabaleta, aflat in careul „dracilor rosii”. Numai ca, in traiectoria ei, buclucasa s-a lovit de un belgian si a sarit spre Gonzalo Higuain, care, din intoarcere, a plesnit-o cu sete, trimitand-o in plasa portarului Curtois. Veselie imensa in tabara lui Sabella, pupaturi ca la cununii, batai pe spinari, aratatoare indreptate spre Cer si alte manifestari de mare bucurie… Belgienii nu se sperie prea tare de golul primit, asa ca se pornesc sa atace cu insistenta transeele argentiniene, dar ocupantii lor rezista cu strasnicie, iar din cand in cand dau cate-o raita prin terenul europenilor, unde sunt opriti prin trosneli in aparatorile de plastic, busituri de pamant, ori prin incercarea de a-i dezbraca de tricouri. Messi nu prea intra in clinciurile ce abunda, sta pe la mijlocul terenului, de unde, cand apuca si el sa scape de cei trei paznici permanenti care-l prind ca in falcile unui crocodil, mai dirijeaza cate-un atac. Belgienii nu se lasa. Baga carbuni in locomotivele lor si alearga dupa minge ca ogarii dupa urechiati. Vin val dupa val, ca turcii condusi de Suleyman Magnificul. De Bruyne trimite o bomba spre proprietatea alb-albastrilor, dar Romero o alunga cu un pumn de veritabil boxer. Vine si randul lui Leo, care, dupa ce e calcat in picioare de pazitorii sai, trimite de la 18 metri balonul in bara de fier de care e agatata plasa! Apoi, Higuain, cel mai bun de la argentinieni, lustruieste transversala portarului advers, ca dupa asta belgienii, iritati la culme, sa purceada cu disperare la un asediu sufocant, obligandu-si adversarii sa se retraga la cusculita si sa respinga ca la pelota ploaia de mingi ce-i potopise. Minutele trec greu pentru „pume”, care ies foarte rar din careul propriu, si atunci o fac mai mult de ochii lumii. Si, deodata, pentru cateva clipe, Messi o zbugheste de la centrul terenului cu mingea la picior, isi lasa urmaritorii in ceata si o trimite in bratele portarului Courtois, confirmand, prin precipitarea lui (putea sa-l dribleze), spusa goalkeeperului belgian: „Messi nu-mi va da gol”! Dar „dracii rosii” o pornesc din nou la atac: Witsel se repede la minge, o loveste cu ciuda, dar ea ii joaca festa ultimelor clipe: se inscrie pe o traiectorie paguboasa! Din pacate pentru belgieni, meciul se termina, argentinienii exulta si se intreaba cu cine vor juca in semifinale: cu Costa Rica ori cu Olanda? Un bob zabava si vor afla!

P.S. Citim in presa ca Neymar, lovit caineste cu genunchiul in spate de columbianul Zuniga, are un diagnostic destul de grav: fractura unei apofize vertebrale, accidentare care-l va tine in afara terenului cel putin o luna de zile! Asadar, steaua fotbalului brazilian va privi jocul colegilor sai cu Germania din fotoliu, purtand un corset strans peste lombe. Din pacate, arbitrul intalnirii, spaniolul Carlos Velasco Carballo, care a vazut scena cu pricina, nu l-a sanctionat nici macar cu un cartonas galben pe fotbalistul columbian!

author avatar
Dan Claudiu Tanasescu
143 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger