Covid-19 ameninţă din nou întreaga omenire, de parcă ce s-a întâmplat până acum n-ar fi de-ajuns. O nouă tulpină a coronavirusului a fost descoperită în Franţa.
18 elevi și șase adulți s-au îmbolnăvit de COVID într-o școală din Bannalec. Varianta a fost denumită B.1.X sau B.1.640.
Ce este periculos la noua mutaţie?
Cazul este dezbătut însă de presa din Israel, unde un profesor de la Universitatea Bar-Ilan, originar din Franța, a explicat că noua variantă are mutații fără precedent, ceea ce stârnește îngrijorare.
Mai mult, potrivit Jerusalem Post, câteva cazuri de infectare cu noua variantă de coronavirus au fost identificate deja și în alte țări europene – Marea Britanie, Elveția, Scoția și Italia, unde varianta Delta continuă să fie dominantă.
Nu mai puţin de 24 de cazuri au fost depistate la o şcoală din regiune Bretania, iar autorităţile au decis imediat închiderea unităţii şcolare.
Un oficial francez, citat de jurnaliştii din Israel, susţine că varianta are mutaţii fără precedent, dar cea care a atras atenţia în mod special vizează proteina Spike.
Nevaccinaţii provoacă noi tulpini
Medicii au un avertisment foarte serios: lipsa vaccinării duce la apariția unor noi variante. Doar 6% din populația statelor africane este vaccinată împotriva COVID. În plus, chiar dacă ar fi livrate cantități mari de vaccinuri, țările africane ar întâmpina dificultăți în distribuirea lor, în principal din motive logistice.
Altfel, până sâmbătă, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.739.283 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.646 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Cum sa produca un nevaccinat ca face sau nu face boala mutatii ,ba ,cretinule?Si copiii de la gradinita stiu ca un virus se adapteaza in contact cu vaccinul.Slugi proaste facute gramada.
Lasă-l…atâta poate, amărâtul…
Andrei, tată, du-te, băiatule, du-te…
Ia spune tu Andrei care sunt medicii ,cu nume si prenume, care sustin ca nevaccinatii produc mutatii Coronavirusului?.Cu ce se recombina Corona in organism daca nu ai un ARN asemanator in tine?
Si daca nevaccinatii produc tulpine, si Africa e doar 6% vaccinata, iar Franta 70%, de ce p**a calului apar mutatiile in Franta si nu in Africa? Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni!
si atunci la ce foloseste un vaccin facut anul trecut pentru ceva care nu era atunci cand l-au fact ? aaaa ?
Este de o prostie fenomenală waxxerreul cu două nume mici!!!