Unul dintre cele mai importante vaccinuri experimentale anti-COVID-19 din lume generează un răspuns imun atât la adulții tineri, cât și la cei bătrâni.
Vaccinul, dezvoltat de Universitatea Oxford şi compania AstraZeneca, declanșează, de asemenea, mai puține reacții adverse în rândul persoanelor în vârstă, considerată o categorie cu risc ridicat, a declarat luni producătorul britanic de medicamente, potrivit Reuters.
Un vaccin care funcționează este văzut drept salvator în lupta împotriva noului coronavirus, care a ucis mai mult de 1,15 milioane de oameni, a afectat economia globală și a dat viața peste cap pentru miliarde de oameni.
„Este încurajator să vezi că răspunsurile la imunogenitate au fost similare între adulții mai în vârstă și cei mai tineri și că reactogenitatea a fost mai mică la adulții în vârstă, unde severitatea bolii COVID-19 este mai mare”, a spus un purtător de cuvânt al AstraZeneca.
Vaccinul declanşează producţia de anticorpi şi celule T, cu rol protector, la grupe de persoane mai în vârstă, potrivit Financial Times, care citează două surse care sunt la curent cu descoperirea, rezultat ce îi încurajează pe cercetătorii aflaţi în căutarea unor dovezi conform cărora produsul îi va proteja pe vârstnici de îmbolnăviri grave sau de deces din cauza virusului.
AstraZeneca, lider în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin anti-Covid
Vaccinul Oxford / AstraZeneca este de așteptat să fie unul dintre primele care vor obține aprobarea de reglementare, împreună cu candidatul Pfizer și BioNTech. Iar vestea că vaccinul anti-Covid a generat un răspuns imun la vârstnici a bucurat multă lume, deoarece sistemul imunitar slăbește odată cu înaintarea în vârstă, iar persoanele în vârstă sunt cele mai expuse riscului de a muri de virus.
Unul dintre cele mai importante vaccinuri-candidat împotriva coronavirusului, denumit AZD1222 sau ChAdOx1 nCoV-19, a fost dezvoltat de oameni de ştiinţă de la Universitatea Oxford, iar AstraZeneca a obţinut în aprilie licenţa pentru producţia acestuia, preluând sarcina de continuare la scară largă a testelor clinice şi a producţiei.
AstraZeneca a semnat mai multe oferte de aprovizionare și producție cu companii și guverne din întreaga lume.