AcasăCORONAVIRUSVeşti bune pentru români: vaccinul anti-coronavirus va costa mai puţin decât s-a...

Veşti bune pentru români: vaccinul anti-coronavirus va costa mai puţin decât s-a crezut iniţial

vaccinVeşti bune pentru români: vaccinul anti-coronavirus va costa mai puţin decât s-a crezut iniţial

Uniunea Europeană a încheiat un acord care-i permite să plătească mai puţin decât SUA pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Pfizer, a declarat miercuri pentru Reuters un oficial european. Conform aceluiaşi diplomat, vaccinul va costa mai puţin de 19,50 de dolari pentru o doză.

Anterior, Comisia Europeană a anunţat miercuri că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19. Conform acordului negociat de Comisia Europeană în numele celor 27 de state membre ale UE, acestea vor putea cumpăra 200 de milioane de doze, cu o opţiune de încă 100 de milioane, potrivit Agerpres.

Acest contract survine după ce, luni, grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.

Vaccinul Pfizer trebuie păstrat la minus 75 grade Celsius

Vaccinul Pfizer trebuie păstrat la rece la aproximativ minus 75 grade Celsius. Pentru a îl menţine în aceste condiţii, compania a creat o cutie pe care o umple cu gheaţă uscată, denumită expeditor termic. Clinicile pot folosi expeditorul pentru a stoca vaccinul până când este gata să se dezgheţe, să se dilueze şi să fie injectat. Expeditorul termic trebuie completat cu gheaţă uscată la 24 de ore.

SUA au acceptat să plătească un preţ de 19,50 dolari pentru fiecare doză din cele 100 de milioane de doze de vaccin Pfizer, un volum iniţial mai mic decât cel achiziţionat de UE. Însă Washingtonul are o opţiune pentru a cumpăra alte 500 de milioane de doze, potrivit termenilor unui acord care va fi negociat separat, iar preţul pe care îl va plăti este neclar.

Comisia Europeană a mai încheiat contracte de aprovizionare cu vacinuri cu companiile farmaceutice AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson şi continuă negocierile cu Moderna, CureVac şi Novavax.

Câte vaccinuri îi revin României?

România va primi 4,3% dintre vaccinurile anti-Covid-19 achiziționate de Comisia Europeană pentru statele din UE, având 4,3% din populația Uniunii Europene. Astfel, din cele 300 milioane doze de vaccin, României îi revin 12,9 milioane de doze, suficiente pentru a imuniza 6,45 milioane de persoane (vaccinul fiind cu 2 doze).

author avatar
Andrei Ștefan
258 afisari

2 COMENTARII

  1. Dacă în România nu se respectă statul de drept (și nu se respectă,așa cum zic doamnele gospodine de la comisia europeana), ne mai dau vaccinul, că banii inteleg că i vede doar Johannis?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger