Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID au ajuns în România, iar autorităţile vor începe campania de vaccinare duminică, 27 decembrie.
Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a tras un semnal de alarmă pentru românii care doresc să se imunizeze. Specialistul le-a recomandat celor care au fost infectaţi cu coronavirus să se vaccineze după două-trei luni de la momentul infectării.
Cine se poate vaccina anti-COVID?
„Există foarte puţine boli care să contraindice vaccinarea, discutăm de boli acute, de boli febrile, dar doar dacă aceste boli febrile sunt foarte serioase. O simplă răceală nu contraindică vaccinarea, chiar şi persoanele care au o mică răceală se pot vaccina.
Singura problemă care e legată nu de o contraindicaţie absolută, ci mai degrabă de o eficacitate a vaccinării sunt persoanele care sunt imonodeprimate datorită unui tratament sau datorită unei afecţiuni şi la care vaccinul ar produce mai greu un raspuns imun.
Asta nu înseamnă că aceste persoane nu se pot vaccina, dimpotrivă, ele se pot vaccina însă câteodată la ele rezultatele nu sunt aşa de spectaculoase”, a declarat Alexandru Rafila la postul Digi24.
Cei care au fost infectaţi cu boala trebuie să se mai vaccineze?
„Da, se pot vaccina (cei care au avut deja COVID-19 – n.r.), nu există în momentul de faţă o precizare exactă, dar sfatul meu este să existe un anumit interval de timp din momentul infecţiei până la momentul vaccinării pentru că e bine să lăsăm şi ciclul acesta de imunitate naturală care apare în urma bolii să se producă.
Ulterior, administrarea vaccinului nu va face altceva decât să consolideze imunitatea obţinută prin infecţie. Un interval de 2-3 luni după infecţie poate fi luat în calcul pentru vaccinare”, a mai spus medicul.
Cîţu: „Vaccinul va ajuta la eradicarea pandemiei”
Apariţia vaccinului, livrarea şi distribuirea într-un timp record vor ajuta la limitarea şi la eradicarea pandemiei într-o perioadă cât mai scurtă, a declarat, sâmbătă, premierul Florin Cîţu.
„Am primit primele doze din vaccin. Campania de vaccinare începe în acelaşi timp în România ca în Europa. S-a muncit foarte mult şi am reuşit să avem totul pus la punct ca să începem în aceeaşi zi când începe în toată Europa campania de vaccinare.
Este un moment important, îl aşteptăm de un an de zile, din momentul în care am aflat de această pandemie, iar apariţia vaccinului, livrarea şi distribuirea într-un timp record vor ajuta la limitarea şi la eradicarea pandemiei într-o perioadă cât mai scurtă„, a afirmat Cîţu, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
cei cu boli grave cancer HIV diabet au voie sa se vaccineze? unii medici spun ca NU! Deci…….
In sfarsit, Rafila informeaza corect.
Dar sa ne spuna daca titrul de anticorpi, la cei ce au fost infectati, este bun/mare, mai are rost o „reinfectare” (vaccinare) ?
Hai sictirrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr dementule securist !
& Rafila a zis că e 23 august, ?
infiorator ce ni se intampla,e de catalog sa se ia o stare de fapt, se amplifica pana la panica, se ajunge la paroxism si se trece la reglementari ce nu s-ar putea face altfel. iar media este sageata, stiriile prin rostogolire, de regula negative, duc la dezbinare de unde cei ce stau in spatele iuresului, culeg roadele …de aici si neincrederea. cine il opreste pe arab…