Vaticanul le-a spus angajaților că ar putea risca să-și piardă locurile de muncă dacă refuză să primească vaccinarea Covid-19 fără motive de sănătate justificate.
Într-un decret al cardinalului Giuseppe Bertello, guvernatorul Cetății Vaticanului, se arată că vaccinarea este o “alegere responsabilă” pentru a nu provoca rău altor persoane, relatează Reuters. Vaticanul este cel mai mic stat din lume, are câteva mii de angajați, dintre care majoritatea locuiesc în Italia. Programul său de vaccinare a început luna trecută, iar Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, a fost printre primii care au primit dozele. Decretul de șapte pagini precizează că celor care nu pot fi vaccinați din motive de sănătate li se poate acorda o altă funcție, probabil în cazul în care ar avea contact cu mai puțini oameni, dar vor primi aceeași plată chiar dacă noul post este o retrogradare. Dar același decret avertizează că persoanele care refuză să se vaccineze fără un motiv temeinic ar fi supuse unei dispoziții specifice dintr-o lege din 2011 privind drepturile și obligațiile angajaților. Concret, “refuzul măsurilor de prevenire” va aduce “un grad diferit de consecințe care pot ajunge până la concediere”. Decretul a fost semnat pe 8 februarie și ulterior postat pe site-ul web al departamentului guvernatorului. Papa Francisc este un mare susținător al vaccinării și consideră această campanie drept o modalitate de a stopa răspândirea coronavirusului. „Este o alegere etică, deoarece joci cu sănătatea ta, cu viața ta, dar joci și cu viața altora”, a spus luna trecută pontiful argentinian într-un interviu acordat unui post de televiziune italian. Vaticanul a introdus obligativitatea vaccinării pentru jurnaliștii care îl vor însoți pe Francisc în timpul vizitei sale în Irak programată pentru luna viitoare. Bertello, care a semnat decretul, a fost testat pozitiv pentru coronavirus în decembrie și a intrat în autoizolare. Au fost depistate mai puțin de 30 de cazuri Covid în Vatican, majoritatea în rândul membrilor Gărzii Elvețiene, care locuiesc în clădiri comune.
asta e exponentul nom i a binecuvantat si ca atare nu are treaba cu muritorii de rand el e in ritm cu executantii!!!!!!!!!!vai de reprez de enoriasi cica !!!!!
Sfîntul Pavel sigur s-a vaccinat!!!!!
Cardinal globalist la fel ca PAPA
Poate vinde si vaccinuri.