Cauta

Vasile Lincu, lider ProLex: ”Arbidolul i-a vindecat de Covid”

Vasile Lincu, lider ProLex: ”Arbidolul i-a vindecat de Covid” - Ziarul National

Vasile Lincu: ”Toți care au luat Arbidol s-au simțit bine după primele pastile”

Sindicatul Național ProLex a decis să acorde gratuit membrilor bolnavi de Covid medicamentul Arbidol. Președintele ProLex, Vasile Lincu, ne spune că efectele tratamentului sunt uimitoare, după doar două pastile. În România medicamentul a fost scos din protocol fără nicio explicație, deși chiar autoritățile au admis că are eficiență în formele ușoare sau medii de boală.

Dacă favipiravirul l-a avut ca avocat pe Dragoș Damian, de la Terapia Cluj, și a ajuns în spitale, deși ar fi trebuit să existe în farmacii, Arbidolul este o cauză pierdută, pentru care, în afară de Gigi Becali, nu luptă nimeni. Culmea este că nicio voce din lumea medicală sau dintre autorități nu a criticat medicamentul, știindu-se că nu are efecte adverse. În schimb, Arbidolul, cu denumirea medicală de umifenovir, a fost scos din protocol în aprilie 2021 și, efectiv, nu s-a mai vorbit despre el.

”Umifenovirul are efect împotriva virusurilor gripale și este utilizat în această indicație în Rusia și în China; acțiunea antivirală se bazează pe blocarea pătrunderii virusului în celule (inhibitor de fuziune) și pe efectul imunomodulator. Un avantaj al său este reprezentat de efectele adverse reduse. Umifenovirul poate fi folosit și la copii de peste 12 ani în cazul infecției cu SARS-Cov-2. Având în vedere rezultatele favorabile comunicate și rata redusă de efecte adverse legate de administrarea sa, umifenovirul rămâne o alternativă pentru utilizarea în formele ușoare sau medii de boală”, se arată în protocoalele inițiale de tratament Covid ale Ministerului Sănătății. Președintele ProLex, Vasile Lincu, ne spune că a constatat efectele extraordinare ale acestui medicament după ce un coleg din sindicat și soția acestuia s-au îmbolnăvit de Covid. ”Oamenii zăceau în pat, cu febră și cu dureri musculare groaznice, nu se puteau ridica și, după două pastile de Arbidol, deja se simțeau bine. Medicamentele au fost aduse de finii lor, care tocmai veniseră din Republica Moldova”, ne-a declarat Vasile Lincu, președintele ProLex.

Gratuit pentru membrii de sindicat

Când a văzut ce efecte are acest medicament, Vasile Lincu a transmis colegilor care ajungeau în Republica Moldova să cumpere pentru sindicat Arbidol, pe care a decis să-l dea gratuit membrilor bolnavi de Covid.

”În general, toți care au luat Arbidol s-au simțit bine după primele pastile și în niciun caz nu au avut efecte secundare. La Academia de Poliție am avut și colegi basarabeni și suntem acum pe un grup și ținem legătura. Ei mi-au spus că medicamentul este bun și mi-au spus și cum se ia. Un tratament complet durează 5 zile, cu 4 pastile pe zi, una la șase ore. Noi știm de la un medic care apare frecvent la televizor, care a prescris unei cunoștințe de-a lui rețeta cu Arbidol, care se poate lua și preventiv, două pastile pe zi, pentru că întărește sistemul imunitar și nu are efecte adverse. Dacă ai o formă ușoară de Covid, trebuie luate 3 pastile pe zi, tot timp de 5 zile. Până acum am dat arbidol membrilor de sindicat din Poliție, din Poliția Locală, de la Finanțe și din ministere”, ne-a mai precizat președintele ProLex, Vasile Lincu. Conducerea sindicatului a cerut membrilor care solicitau medicamentul și rețete pentru antivirale de la medicul de familie sau medicul specialist, însă oamenii s-au plâns că medicul de familie prescrie doar paracetamol, iar la medicul specialist nu au cum să ajungă pentru că sunt izolați în case.

Dureri musculare și insuficiență respiratorie

Neavând foarte multe cutii de Arbidol, Sindicatul ProLex a decis să selecteze din cazurile medii de boală, persoanele care au dureri musculare, febră și insuficiență respiratorie. ”M-a sunat recent și un lider de sindicat de la Poliția Locală, care este internat cu Covid la Spitalul Colentina, și mi-a cerut Arbidol. I-am trimis, normal”, ne spune Vasile Lincu. ProLex a transmis că, în urma creșterii numărului de infectări, a decis să vină în sprijinul membrilor prin donarea unor medicamente antivirale, în limita stocului disponibil, acțiunea fiind o premieră în lumea sindicală.

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version