Valeriu Gheorghiţă a declarat luni că primele centre de imunizare anti-COVID de tip drive-thru vor fi funcţionale până la finalul lunii aprilie.
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV- 2 a spus că persoanele care se vor vaccina în aceste centre vor primi serul de la compania Pfizer, fără programare.
„Până la finalul lunii aprilie vom avea primele centre în ţară de acest gen şi care vor primi vaccin de la compania Pfizer. Pot să vă spun de Bucureşti, Deva din judeţul Hunedoara şi mai sunt şi alte judeţe care au în plan organizarea acestor centre de tip drive-thru. Fără programare.
Am dimensionat la circa 400 de persoane care pot să fie vaccinate în fiecare zi. Persoanele vor veni doar cu mijloacele de transport, fie personale – autoturisme cu capacitate maximă de patru plus unu persoane – sau mijloace de transport în comun gen taxi, Uber şi alte tipuri similare de transport.
În zona de triaj este nevoie să prezinte un document de identitate, preferabil să se prezinte cu chestionarul de triaj completat, se poate descărca din aplicaţie.
Dacă nu se prezintă cu el descărcat, se completează în supravegherea medicului, se evaluează criteriile medicale care indică vaccinarea şi se efectuează înscrierea în Registrul electronic de naţional al vaccinărilor„, a explicat medicul militar.
Se schimbă modul de programare în zona rurală?
Valeriu Gheorghiţă a mai zis că se ia în calcul schimbarea modalităţii de programare „cel puţin” pentru centrele de imunizare din mediul rural, deoarece pentru o bună parte din populaţia din această zonă platforma „nu este uşor accesibilă”.
„Pentru persoanele respective, care nu cred că sunt foarte puţine, ţinând cont că vorbim de circa 50% din populaţia României care trăieşte în mediul rural, trebuie să găsim alte metode pentru a ajunge să se vaccineze şi anume prin intermediul medicilor de familie, prin intermediul centrelor mobile de vaccinare şi prin creşterea accesului la vaccinare în centrele deja fixe.
Ne gândim din ce în ce mai mult la schimbarea modalităţii de programare cel puţin pentru centrele care sunt în mediul rural şi anume să existe chiar posibilitatea de adresare directă la centrul de vaccinare sau printr-o anunţare prin intermediul telefonului.
Să se sune, să îţi faci o programare în centrul respectiv, dar care să fie mult mai uşor şi să nu fie condiţionată.
Să sune, pur şi simplu, direct la centrul de vaccinare, îşi stabileşte ziua în care poate să se prezinte şi să se prezinte la centrul de vaccinare.
Pentru că, într-adevăr, platforma ne ajută foarte mult şi colegii de la STS au muncit extrem de mult în toată această perioadă şi sub presiunea timpului întotdeauna, însă cred că pentru o bună parte din locuitorii din mediul rural, mai ales cei vârstnici, cei vulnerabili această platformă nu este uşor accesibilă„, a explicat el, la Digi FM.
AdLabam colonel la treijjj dă ani! PILE CUNOȘTIINȚE RELAȚII..Huuuuaaa!
sigur in zona rurala va fi drive !!!!!!!!o comparatie de corporatist lugarnic si neortodox cum s ar zice la romani!!!!!!!!!
Bai Gheorgita, sa ne prinzi tu pe toti rebelii de c-o-i-t-a, bai pensatule, te faci de ras cu gargara ta globalista, vezi ca ti se termina teava ta de cobai fara minte, acum ce plm o sa faci in maxim 2 saptamani, bai idiotule util no. 2 ? 🙂 Omule, nimeni nu te crede ca te-ai intepat si tu, aia a fost numai o miscare de prindere a vanatului din Bukale, nu iti pui tu viata in pericol, ca doar stii ca totul e o Plandemie bine planificata de miliardarii lumii, toti cei intepati o sa dea coltul in cam 4-5 ani, asa ca tine-te bine pana atunci, bai imbecilule, noi avem tot timpul din lume, bai ordinarule criminal ce esti !! 🙂
O sa mergem la vaccinare ca la bordel mai degraba, sa discutam cu PNL isti si Usr isti