Cauta

Vaccinuri: Unicef, cu jalba la țările G7 și UE

Dacă ar împărți doar 20% din stocurile de vaccinuri anti-Covid disponibile în iunie, iulie și august, cele mai bogate șapte țări din lume și membrii Uniunii Europene ar putea dona mai mult de 150 de milioane de doze pentru sistemul Covax internațional, fără a le afecta, asigură agenția ONU.

După mai bine de un an de criză, vaccinarea accelerează în cele mai bogate țări. Un studiu comandat de Covax, sistemul global de echitate a vaccinurilor, arată că  o treime din populațiile acestor țări au primit deja cel puțin o primă doză, în timp ce pentru țările sărace aceasta reprezintă doar 0,2%.

Potrivit Unicef, numărul de 150 de milioane de vaccinuri donate ar putea fi atins dacă grupul celor șapte țări cele mai bogate din lume – ai cărui lideri se întâlnesc în iunie la vârf în Anglia – și membrii Uniunii Europene împart doar 20% din stocurile de care dispun pentru următoarele trei luni.

„Și ar putea să o facă în timp ce își vor îndeplini angajamentele în ceea ce privește vaccinarea propriei populații”, a declarat Henrietta Fore, directorul general al agenției ONU.

Lipsesc 190 milioane de doze

Sistemul Covax este departe de a asigura numărul de doze planificate inițial. Explozia pandemiei în India – țara care trebuia să asigure aprovizionarea Covax – a oprit exporturile de vaccinuri. Ca urmare, până la sfârșitul lunii mai, 140 de milioane de doze vor fi omise și alte 50 de milioane în iunie.

“În timp ce așteptăm măsuri mai durabile pentru a crește semnificativ producția, împărțirea imediată a excesului de doze este o măsură minimă, esențială și de urgență, de care avem nevoie imediat”, se arată în comunicatul Unicef.

Franța a anunțat o donație de 500.000 de doze către Covax, în timp ce SUA intenționează să distribuie 60 de milioane, în special Astra Zeneca.

Ultimele stiri

  • Florian Coldea, la secția de poliție pentru a semna controlul judiciar. „Am totală încredere în justiție”
  • Senatoarea Gabriela Firea are susținere internațională în campania electorală din București!
  • Doliu în lumea handbalului! A murit legendarul Ștefan Birtalan
  • Accident cu urmări grave, în Turcia: 10 morţi şi foarte mulți răniți – VIDEO
  • Incident în timpul show-ului de modă de la Iași! Cameră de filmat mobilă, căzută peste spectatori
  • Veste șocantă! Actorul Johnny Wactor, cunoscut pentru rolul din „General Hospital”, a murit la 37 de ani
  • Două cutremure în zona Vrancea, în doar câteva ore. Ce magnitudine au avut seismele
  • Belodedici a rămas fără permis, după meciul Generației de Aur: „Au așteptat la pândă. M-au urmărit cu mașina Poliției, cu girofar”
  • Poza Zilei
  • Horoscop 27 mai 2024 – Te afli într-un ciclu competitiv și energetic
  • Exit mobile version